DNA face percheziții informatice în dosarul lui Ciprian Ciucu

În paralel, procurorii continuă audierile dezvoltatorilor implicați, iar un influencer a fost deja audiat ca martor.

De Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
DNA face percheziții informatice în dosarul lui Ciprian Ciucu

În paralel, procurorii continuă audierile dezvoltatorilor implicați, iar un influencer a fost deja audiat ca martor.

Procurorii DNA continuă ancheta în dosarul în Ciprian Ciucu, acuzat de luare de mită. Anchetatorii urmează să facă percheziții informatice pe telefoane ridicate de la suspecț, iar un influencer a fost audiat ca martor în cauză.

Potrivit unor Mediafax, procurorii au audiat duminică unul dintre dezvoltatorii implicați în dosar. Zilele trecute, anchetatorii au făcut percheziții și la Primăria Sectorului 6, de unde au ridicat mai multe documente. Faptele cercetate îl vizează pe Ciprian Ciucu în perioada în care a fost primar al Sectorului 6, funcție pe care a ocupat-o între 2020 și 19 decembrie 2025.

În dosar apar și frații Moh, dezvoltatori imobiliari iordanieni, precum și Yuan Ștefan, cetățean român de origine chineză și asociatul acestora. Ei sunt puși sub acuzare pentru dare de mită și se află sub control judiciar. Procurorii suspectează că dezvoltatorii ar fi oferit servicii de publicitate și consultanță electorală, în perioada noiembrie-decembrie 2025. Acestea ar fi fost destinate susținerii activității politice și electorale a lui Ciprian Ciucu.

În schimb, aceștia ar fi urmărit obținerea unui certificat de urbanism și a unei autorizații de construire pentru un proiect imobiliar din București, al societății Safe Home Invest SRL.

Denise Rifai și Odeta Nestor, vizate în anchetă

În aceeași cauză, procurorii au audiat-o din nou, vineri, pe jurnalista Denise Rifai. A fost audiată și Odeta Nestor, apropiată a lui Ciprian Ciucu și a Denisei Rifai.

Denise Rifai este pusă sub acuzare pentru instigare și complicitate la dare de mită. Odeta Nestor și un cetățean bulgar au fost arestați preventiv de Tribunalul București, pentru fapte de dare de mită.

Potrivit DNA, în dosar sunt cercetate fapte de corupție legate atât de Primăria Sectorului 6, cât și de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

Anchetatorii susțin că mita ar fi constat în bani, dar și în servicii de publicitate și consultanță electorală. Foloasele ar fi fost legate de evitarea unor sancțiuni sau de facilitarea unor proceduri administrative.

Ciucu neagă acuzațiile

Ciprian Ciucu a fost audiat pe 18 iunie la DNA, timp de peste trei ore. El a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru luare de mită. După audieri, Ciucu a declarat că este nevinovat și că va colabora cu anchetatorii.

„Nu am nimic de ascuns, sunt încrezător, sunt nevinovat. Am văzut acuzațiile care mi se aduc. Știu că de acum o să am un an, doi, trei o tinichea de coadă. Vreau să îmi duc mandatul la capăt, treaba mea e să am grijă de București. În privința acestei situații, voi colabora cu organele judiciare”, a spus acesta.

Ulterior, primarul general a scris pe Facebook că acuzațiile l-au surprins.

„A fost o zi ciudată pentru mine. Este pentru prima oară când mi se întâmplă așa ceva. Dar am dus-o relativ ușor, sentimentele care m-au încercat au fost doar uimirea și frustrarea. Uimire pentru că nu știu de unde vine și frustrare pentru că, dimpotrivă, am limitat corupția, după puterile mele, în toate pozițiile publice sau civice în care m-am aflat”, a scris Ciucu.

El a mai susținut că nu a primit bani și nu a condiționat emiterea documentelor de urbanism.

CITEȘTE ȘI

BREAKING NEWS VIDEO Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, audiat la DNA. A primit control judiciar

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.