Securitatea energetică între dogmatismul de la Bruxelles și ezitările Bucureștiului

Dincolo de Raportul Draghi: mixul energetic corect versus obsesia taxării la Bruxelles

Europa continuă să se afunde într-o criză energetică structurală, în pofida avertismentelor Raportului Draghi din urmă cu aproape doi ani, care sublinia lipsa de competitivitate a economiei Uniunii Europene cauzată în principal de prețurile mari la energie.

Recent, profesorul Dumitru Chișaliță explica echilibrul necesar al sistemului energetic: „Energia nucleară oferă stabilitate, hidrocentralele asigură flexibilitate, regenerabilele reduc costurile şi emisiile, iar gazul natural rămâne combustibilul de tranziţie care echilibrează sistemul. Digitalizarea şi capacităţile de stocare integrează aceste surse într-o infrastructură rezilientă.”

Pe înțelesul tuturor, acest lucru înseamnă că securitatea și stabilitatea energetică vin din sursa nucleară, vârfurile de consum (dimineața și seara) sunt acoperite de hidroenergie, regenerabilele pot contribui la scăderea costurilor și la reducerea emisiilor de CO2 (la fel ca nuclearul), iar termocentralele pe gaz asigură echilibrul sistemului.

Problema României – și a multor state est europene – este că termocentralele pe gaz sau cărbune funcționează pe tehnologii vechi, care nu mai pot asigura echilibrarea rapidă și eficientă a sistemului electroenergetic. Un mix energetic inteligent, bazat pe nuclear și hidro pentru stabilitate, regenerabile pentru decarbonizare, susținut de digitalizare (integrarea inteligenței artificiale în rețelele de transport și distribuție) și de capacități moderne de stocare a energiei, ar putea asigura în sfârșit energie stabilă, accesibilă și cât de cât „verde”.

În loc să regândească arhitectura întregului sistem electroenergetic, decidenții de la Bruxelles par obsedați doar de reforme fiscale și de o eventuală diminuare de taxe – o abordare clar insuficientă și contraproductivă.

Romania este pe contrasens – de ce România are energie mai scumpă, mai puțin sigură și le fel de murdară

De cel puțin trei ani, autoritățile române anunță constant măsuri pentru o energie sigură, ieftină și verde. Realitatea arată însă exact invers.

România a scos din funcțiune peste 1.100 MW de capacitate pe cărbune, fără să înlocuiască această putere cu surse securitare și flexibile. Deși capacitatea totală de producție a crescut nominal cu aproximativ 500 MW, această creștere provine aproape exclusiv din surse intermitente: 1.414 MW din fotovoltaice și doar 94 MW din eoliene.

Capacitatea de stocare a crescut și ea, ajungând la aproape 900 MW (echivalentul a circa 1.800 MWh), dar rămâne mult sub nivelul necesar pentru a echilibra sistemul.

Consecința directă este că România a cedat o parte importantă din suveranitatea sa energetică. Astăzi, țara nu mai poate acoperi singură consumul intern de energie electrică și este nevoită să apeleze la importuri, mai ales în orele de vârf (dimineața și seara). În schimb, la prânz, când producția fotovoltaică este maximă, România exportă energie ieftină, deoarece nu are suficiente capacități de stocare.

Balanta comercială este puternic dezechilibrată, iar țara pierde atât din punct de vedere financiar, cât și energetic. Dezideratul unei energii ieftine, sigure și verzi a rămas doar la nivel declarativ. 

În realitate, energia nu este ieftină, prețul a depășit recent 1.000 euro/MWh în orele de vârf, energia nu este sigură, dependența de importuri demonstrând vulnerabilitatea sistemului electro-energetic și energia nu este verde deoarece încă mai funcționează aproape 2.000 MW de capacități pe cărbune.

De ce actualul model electro-energetic al României este greșit din temelii

Este necesară o abordare multidimensională a sistemului energetic. Orice analiză serioasă trebuie să ia în considerare mai multe perspective simultan: tehnică, geografică – geopolitică, comercial – economică și legislativă.

Din punct de vedere tehnic

Prioritatea este producerea energiei cât mai aproape de consumator, valorificând resursele locale. De mai mulți ani susțin necesitatea dezvoltării autosuficienței energetice la nivel individual, local și regional. Modelul „celulelor energetice” din Ucraina, care reorganizează arhitectura sistemului electroenergetic, merită analizat cu atenție de statele membre UE, chiar dacă motivația Kievului este diferită, dar de care tot trebuie să ținem cont în eventualitatea unui conflic cu Rusia.

În România, pierderile tehnice din transport și distribuție rămân foarte mari. Dacă media europeană ajunge până la 25%, în anumite zone ale țării pierderile depășesc 33%. Asta înseamnă că o treime din energia plătită de consumatori se pierde în rețelele vechi, uzate fizic și moral. Principala cauză este lipsa investițiilor în modernizarea și digitalizarea rețelelor de către companiile de distribuție.

O rearanjare a capacităților de producție în funcție de proximitatea consumatorilor ar schimba radical arhitectura Sistemului Energetic Național și ar rezulta un nou mix energetic.

Din punct de vedere geografic

Nu toate regiunile au același potențial de producție. De aceea, este esențial un recensământ complet al resurselor locale. Primul pas ar trebui să fie valorificarea biomasei, agrobiomasei și a deșeurilor urbane solide. România tratează foarte slab economia circulară (valorificarea deșeurilor sub 2%), deși transformarea acestor resurse în energie ar aduce cea mai mare contribuție la decarbonizare, la reducerea consumului energetic și la scăderea prețurilor – cel mai ieftin MWh fiind întotdeauna cel economisit.

Abia după epuizarea potențialului local se poate trece la accesul la alte resurse: conducte de gaze naturale, energie eoliană și solară, toate obligatoriu însoțite de sisteme de stocare. Doar așa se poate construi cu adevărat autosuficiență locală și regională.

Toate acestea trebuie corelate cu interconectările regionale, ajungând astfel la dimensiunea geopolitică a securității energetice.

Din perspectiva lanțului comercial

Situația este la fel de problematică. Legislația actuală favorizează maximizarea profiturilor de către companii în detrimentul consumatorilor. Atât legislația primară (Parlament), cât și cea secundară (ANRE) trebuie schimbate fundamental pentru a elimina „haiducia” de pe piață.

Nu este normal ca pe aceeași piață să fie tratate la fel energia securitară (nuclear, gaze, cărbune), energia de flexibilitate (hidro) și cea intermitentă (regenerabilă). Au caracteristici și scopuri diferite, cu toate că din punct de vedere tehnic au aceiași parametrii: tensiune, intensitate și frecvență. Nu este acceptabil nici ca același electron să fie vândut de mai multe ori prin lanțul de furnizare înainte de a ajunge la consumator.

Concluzia este clară: întregul cadru legislativ și de piață al energiei electrice trebuie regândit de la temelii, ceea ce este valabil și pentru Uniunea Europeană.  

Este timpul să o spunem pe șleau

Politica energetică impusă de la Bruxelles s-a dovedit un eșec lamentabil. În loc să asculte avertismentele Raportului Draghi privind pierderea competitivității cauzate de prețurile exorbitante la energie, UE continuă obsesiv cu aceeași rețetă falimentară: umblăm la taxare și eloborăm reglementări sufocante și ținte ideologice de decarbonizare. Această abordare nu doar că nu rezolvă nimic, ci accelerează declinul industrial și sărăcește cetățenii.

Este momentul ca Uniunea Europeană să înceteze să uniformizeze decarbonizarea fiecărui stat membru și cum trebuie să își construiască mixul energetic. Fiecare țară are dreptul și obligația să își definească propria strategie bazată pe resursele locale, pe realități geografice și pe necesitatea stringentă a autosuficienței. Impunerea unui model unic, indiferent de condițiile locale / regionale / naționale, reprezintă o formă periculoasă de dogmatism energetic care distruge suveranitatea și securitatea energetică a statelor, implicit a Uniunii.

România nu își mai poate permite să meargă orbește pe acest drum greșit. Avem nevoie de un mix energetic realist, centrat pe nuclear pentru stabilitate, hidro pentru flexibilitate, regenerabile însoțite obligatoriu de stocare masivă și pe valorificarea resurselor locale. Scopul trebuie să fie clar: energie sigură, la prețuri accesibile și eutosuficiență energetică reală, nu declarații pompoase despre tranziție verde.

Decidenții de la București trebuie să aleagă acum: fie continuă să urmeze orbește o agendă europeană falimentară și sărăcesc Uniunea, fie își asumă responsabilitatea și pun pe primul loc interesul local / regional / național, adică pot obție autosuficiență energetică și prețuri mai mici la energie pentru cetățeni și economie.

Problema majoră este că nu are cine să dezbată astfel de probleme la Bruxelles …