Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că România nu ar fi fost acceptată în spaţiul Schengen şi dacă Austria ar fi votat ‘pro’, pentru că a candidat la pachet cu Bulgaria.
„Am discutat astăzi în Consiliul Politic Naţional şi despre aderarea României la spaţiul Schengen. Am avut şi un sondaj de opinie cu referire directă la acest lucru, ca să vedem nemulţumirile românilor (…) şi unde consideră românii că s-a greşit. În sondaje există o anumită percepţie, o anumită frustrare, în primul rând a românilor faţă de un alt stat membru al Uniunii Europene şi al Europei, altfel prieten, şi această abordare brutală din partea Austriei ieşind dintr-o logică de uniune a statelor, mai ales că îndeplinim toate cerinţele tehnice. Rămâne întrebarea – de ce am mers în continuare pe listă la pachet cu Bulgaria, atât timp cât exista o altă decizie a altui stat european, respectiv Olanda, că nu va vota cu Bulgaria? Indiferent dacă Austria ar fi votat sau nu ar fi votat cu România, dacă pe ordinea de zi rămâneam în acelaşi pachet, România cu Bulgaria, oricum nu am fi trecut de votul JAI”, a spus Ciolacu la Palatul Parlamentului.
El a precizat că „acest pachet”, România – Bulgaria, a fost stabilit acum 10 sau 11 ani.
„Poate ar fi trebuit insistat la Comisie ca propunerea de intrare pe ordinea de zi a Consiliului European JAI să fie deja o separare între România şi Bulgaria, să putem avea o şansă mai mare. Cert este că familia europeană social-democrată a susţinut demersul României în unanimitate. În acest moment, un prim-ministru şi un ministru de Interne al unui stat european, făcând parte din altă familie europeană, cea de dreapta, din care face parte şi PNL, au avut un vot negativ în ceea ce priveşte România. (…) Am văzut acum că preşedintele familiei europene de dreapta susţine şi nu susţine”, a afirmat Ciolacu.
Preşedintele PSD a menţionat că în continuare trebuie făcute demersuri în interiorul familiilor europene şi trebuie avute discuţii cu fiecare stat.
„Cred că au fost nişte scăpări şi de la reprezentanţă şi a fost o abordare, din punctul meu de vedere, greşită, intrând pe ordinea de zi împreună cu Bulgaria. Oricum, România nu ar fi avut nicio şansă fără votul Austriei, numai cu votul Olandei. Am lucrat, într-un fel, la impuse”, a conchis el.
Marcel Ciolacu a mai declarat luni, în contextul respingerii aderării României la Schengen, că, de obicei, „victoriile au mai mulţi părinţi, iar înfrângerile sunt orfane”.
Întrebat cine se face vinovat de faptul că ţara noastră a ratat aderarea la spaţiul Schengen, Ciolacu a răspuns: „De obicei victoriile au mai mulţi părinţi, înfrângerile sunt orfane. Noi suntem în acest element în care înfrângerile sunt orfane”.
El a menţionat că, atunci când se vorbeşte despre boicotarea firmelor austriece trebuie să se facă o distincţie foarte clară între români şi austrieci şi decidenţii din Austria şi din România.
„Fiecare dintre noi reacţionează. Unii îşi mută conturile, unii nu mai merg în Austria la schi. E normal, este o umilinţă arătată nu numai clasei politice, dar vreau să se facă o distincţie foarte clară între români şi austrieci şi decidenţii din Austria din acest moment şi din România, fiindcă aţi văzut şi reacţii de frustrare ale românilor care trăiesc în Austria şi ale austriecilor de susţinere a românilor. A fost un element pur de interes personal, de aceea este această supărare, o prioritate a ministrului de Interne şi a cancelarului în ceea ce ţine de votul din Austria”, a susţinut Ciolacu.
Liderul PSD a arătat, de asemenea, că în companiile austriece de pe teritoriul României sunt lucrători români.
„Eu când am vorbit despre sancţiuni către Austria, nu către austrieci, dacă tu ai folosit un drept de veto nejustificat atunci nu te aştepta, de exemplu, când Austria solicită să aibă şefia OSCE ca România să nu folosească acelaşi drept de veto. Dar poate până se ajunge la această paralelă totuşi există demersuri diplomatice de a închide aceste lucruri”, a mai spus Marcel Ciolacu.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Bey, Ciolacule, geografia nu poate fi „decuplata”, ‘ntelegi sau iti fac un desen ?