Un bolovan este considerat simbol rasist (!)

VIDEO| O universitate americană îndepărtează un bolovan considerat simbol rasist, scrie R A W S A L E R T S.

Decizia universității din Wisconsin a fost luată după ce Uniunea Studenților de Culoare și alți activiști au obiectat că descrierea acestuia din urmă cu aproape 100 de ani includea o insultă rasială.

Războiul mondial al statuilor

Chamberlin Rock, care se afla pe dealul Observatory, poartă numele unui geolog din secolul al XIX-lea și fost președinte al Universității, Thomas Crowder Chamberlin, a cărui activitate s-a concentrat pe depozite glaciare, potrivit unei biografii de pe site-ul universității.

În octombrie 1925, Universitatea a excavat bolovanului și l-a plasat în vârful dealului, pentru a-l onora pe Chamberlin, care avea să moară la Chicago trei ani mai târziu. Stânca este un specimen rar, despre care se crede că are o vechime de peste 2 miliarde de ani și, înainte de a fi instalată pe Dealul Observatorului, doar jumătate de metru era vizibil deasupra solului, potrivit articolului. Se crede că a fost transportat de ghețari din Canada în Wisconsin.

În anii 1920, un termen de argou folosit pentru a descrie roci de culoare închisă de mari dimensiuni a inclus cuvântul « negru ». Termen care apărea în descrierea stâncii. Și de aici necazul.

Grupurile studențești au dorit și înlăturarea unei statui a lui Abraham Lincoln din campus – dar oficialii Universității au respins această cerere.

Recomanda 6
Author

16 Comentarii

  1. Guvernarea prin haos nu este o noutate. Ei crează, ei rezolvă. Chinezii după ce s-au săturat de revoluția culturală, au devenit mai pragmatici. Poate și alte meleaguri se va întămpla la fel.

  2. Cineva si-a pus in cap sa distruga America din interior si o face foarte eficient. Pe termen lung, progresismul va prabusi Occidentul, inlocuind competenta cu non-valoarea, timorand initiativa personala (exact forta care a impins Vestul catre progres in ultimele secole) si provocand haos generalizat. Atunci cand la conducerea marilor companii vor fi persoane alese pe criterii corecte politic si nu de competenta, ca in anii de inceput ai bolsevismului, atunci cand armata va fi condusa de minoritari preocupati sa apere steagul LGBT si nu Stars and Stripes, iar cultura se va rezuma la „opere” progresiste, atunci cand tinerii vor sta nonstop cu nasul in telefoane, in loc sa se confrunte cu viata reala, America si prin ea intreaga lume occidentala se vor fi prabusit complet, iar locul lor va fi luat de cei care instrumenteaza din umbra aceasta campanie de autodistrugere. Cine sunt ei? Urmariti banii si valoarea nou creata, priviti ce state sunt in ascensiune rapida la momentul actual, si veti afla.

  3. Eu nu cred ca e vina celor ce vin cu propuneri de genu asta, ci a celor care se executa.Populatia de culoare a Americi -si nu numai-incerca sa ne faca sa simtim ceea ce ei au simtit si trait ,cind erau tratati ca un obiect de societatea americana.Intrebarea este: ce inceraca sa arate aceias „elita alba” ,acum prin promovarea acetor ineptii , pentru ca eu nu cred in raspopirea ticalosului.E doar o alta forma de manipulare a celor pe care tot ei ii tineau in lanturi acum nici 100 de ani.

  4. Nimic nefiresc în toată povestea asta. Niște bolovani s-au revoltat când au vâzut un bolovan mai mare decât ei. Și l-au eliminat în numele incluziunii și diversităţii care este. E la mintea cocoșului, dă-ăă?

  5. Mă și mir că negrii ăia „adevărați” n-au pus umăr la umăr să ducă bolovanul îna-
    poi în Canada. Dar mai mult ca sigur ar fi fost opriți
    la graniță, că nu puteau prezenta documente valabile
    pentru bietul bolovan. Să-l aducă la noi, că-i primim, și să astupe cu el gura peșterii în care viețuiește
    „Marele” urs.

  6. Vai de ei…
    Saraci rău cu duhul….
    Istoria e așa cum e…
    Cu lumini și umbre…
    Nu mai poți privi către trecut cu mânie…
    Învață din acele greșeli și nu le repeta…
    Altfel balamucul este asigurat…

  7. Mai intoleranti ca talibanii acesti activisti progresisti avand in vedere ca au trait intr-o societate normala si toleranta. Societate pe care ei o fac intoleranta si absurda. Dar nebuni sunt peste tot daca ii lasam sa-si faca damblaua si sa modifice lumea dupa ideile lor bolnave si absurde e si vina noastra…

  8. Cred ca-n America nu sunt atatia PSIHIATRI de cati ar avea nevoie natia asta. Ma rog, impropriu zis natie, locuitorii acelor meleaguri.

  9. Concomitent cu explozia multiplelor posibilitati wi-fi de a se exprima in public – tanara populatie asaltata de modele de succes care-si prezinta succesele intr-o matrice rudimentara – a renuntat la citit.
    Se intampla ca datorita acestui fenomen, bagajul lingvistic inteligibil s-a redus drastic. O limba cu un numar redus de cuvinte, nu poate exprima prea multe idei, emotii, concepte si drept urmare nici cel ce nu cunoaste prea multe cuvinte nu va intelege mare lucru din fraze mai complexe. De aici vine numarul mare de analfabeti functionali. Aceasta masa receptoare de informatii este foarte usor de manevrat emotional cu slogane si idei idioate iar oamenii educati si cititi nu vor avea nici o sansa sa le capteze atentia.
    Nu odata am realizat ca mi se-ntampla sa vorbesc unei audiente si sa vad cum unii se uita in gol cu ochii inexpresivi caci nu reusesc vorbele mele sa produca vreo reactie in mintea lor. Incerc sa explic cu alte cuvinte si mai vad cateva chipuri ce se lumineaza, semn ca au priceput. . . sau au crezut ca au priceput ceva.
    Pe acest fond, orice grup de indivizi – lipsiti de valoare – carora li se da puterea prin protectie oculta si bani multi, vor fi in stare sa darame muntii dar nu vor fi in stare sa construiasca nimic. Scopul ocult fiind de a darama si distruge, acesta fiind primul pas. Ce urmeaza sa se construiasca ? Cel mai probabil se vrea construirea unei societati mai docile si mai productive decat cea a Chinei de astazi. Probabil . . .

  10. Lumina nu poate veni DECAT de la Rasarit (de la Ortodocsi, bre habarnistilor!), caci in Occident e dauna totala! Ce erau americanii prosti inainte de COVIDEALA, acum insa au atins paroxismul.

    Digerati-o pe asta: Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Carnegie Mellon și de la Universitatea din Pittsburgh, care au analizat mai mult de 5 milioane de răspunsuri la sondaje în funcție de o serie de detalii demografice diferite și au clasificat persoanele ezitante în privința vaccinurilor, cei mai sceptici sunt americanii cu DOCTORAT, urmati de cei care au liceu sau mai puțin, iar pe locul trei sunt cei care au facultate. Concluzie: aia cu liceul sunt mai inteligenti decat aia cu facultate. Sunt curios care ar fi ierarhia in Romania?!

  11. Cimpanzeii si Urangutanii de origine Africana sint Experti in Distrugerea Civilizatiei produsa de Albi si Intoarcerea la Epoca de Piatra atit de Draga lor. Africa de Sud este cel mai Graitor Exemplu in Acest Sens.
    Asta pina intr-o Zi cind Albii ii vor incarca cu Forta in Vapoare si Deporta de unde au Venit !
    Atunci toti vom avea Oportunitatea sa-i Vedem in Adevarata lor Culoare.
    Adica de Cacat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.