A murit Eduard Şevardnadze

A murit Eduard Şevardnadze, ultimul ministru de Externe al URSS şi primul preşedinte al Georgiei, anunţă asistentul său personal, potrivit Reuters. Şevardnadze s-a stins după o suferinţă îndelungată, a spus Marina Davitaşvili. Şevardnadze avea 86 de ani. El a încetat din viaţă la Tbilisi.

A fost unul dintre politicienii sovietici care au contribuit la căderea URSS, din calitatea sa de ministru de Externe al lui Mihail Gorbaciov (1985-1990).

Din 1995 şi până în 2003, Şevardnadze a fost preşedinte al Georgiei. A fost îndepărtat de la putere în urma Revoluţiei Trandafirilor, care s-a încheiat cu alegerea în fruntea statului a lui Mihail Saakaşvili.

În calitate de ministru de Externe al URSS, Şevardnadze a susţinul politicile de glasnost şi perestroika ale lui Gorbaciov şi i-a impresionat pe liderii occidentali cu charisma sa. A fost cel care a ajutat la retragerea trupelor sovietice din Afganistan, în 1989, dar şi la negocierea reunificării Germaniei, în 1990. Este motivul pentru care liderii germani i-au rămas recunoscători.

Pe plan intern, imaginea sa nu este la fel de bună, cel puţin în ochii nostalgicilor fostei URSS. Şevardnadze a demisionat în decembrie 1990, avertizând că reformele lui Gorbaciov riscă să se împotmolească şi că imperiul alunecă către o dictatură. Un an mai târziu, URSS se prăbuşea, imediat după o tentativă de lovitură de stat.

Şevardnadze s-a întors în Georgia, după ce primul preşedinte al Georgiei independente, Zviad Gamsahurdia, a fost îndepărtat de la putere, în 1992. A fost ales preşedinte al parlamentului şi a devenit liderul de facto al ţării. Gamsahurdia a murit în condiţii misterioase, în 1993, iar Şevardnadze a fost ales preşedinte în 1995. A supravieţuit mai multor tentative de asasinat, însă unii critici consideră că aceste incidente i-au redus apetitul pentru reforme şi l-au determinat să încerce doar să se agaţe de putere. Este motivul pentru care Georgia lui Şevardnadze a devenit o ţară coruptă, incapabilă să se apropie decisiv de Occident. Decăderea marelui lider sovietic începuse. Cu toate acestea, experimentatul diplomat a declarat cu o cazia unei reuniuni OSCE în anii ’90 că într-o zi Georgia “va bate la poarta NATO”, fapt care i-a iritat mult pe liderii de la Moscova, însă i-a determinat pe cei de la Washington să menţină relaţii cu Tbilisi şi să pompeze aici sute de milioane de dolari.

În noiembrie 2003, în Tbilisi izbucneşte Revoluţia Trandafirilor, pe modelul altor asemenea mişcări, ce avuseseră deja loc la Belgrad şi urmau să aibă loc şi la Kiev. Şevardnadze a avut înţelepciunea de a nu ordona acţiuni represive ale poliţiei. După trei săptămâni, protestatarii, conduşi de Mihail Saakaşvili, viitorul preşedinte pro-occidental, au năvălit în parlament şi l-au umilit pe Şevardnadze, scoţându-l cu forţa din clădire.