Accident grav în Cluj

Un bărbat şi-a pierdut viaţa şi alte patru persoane au fost rănite, două dintre ele fiind în comă, în urma unui accident grav de circulaţie produs, pe centura ocolitoare Gherla, la Buneşti, transmite Antena 3. Potrivit primelor informaţii, o maşină Alfa Romeo, condusă de un şofer din Buneşti, care circula dinspre Gherla spre Dej a intrat în coliziune cu un autovehicul Fiat, care venea din sens opus, condus de un şofer din Râșca, judetul Cluj.

Impactul a fost mortal pentru un pasager în vârstă de aproximativ 60 de ani din Cluj-Napoca, din mașina Fiat.

A fost necesară intervenţia echipajului de descarcerare al pompierilor de la detaşamentul din Dej pentru ca o persoană să poată fi scoasă din maşina Fiat. Aceasta se afla pe locul din dreapta si a fost găsită în stop cardio-respirator la sosirea medicilor. Victima a fost resuscitată aproximativ o oră, însă în cele din urmă a fost declarat decesul.

Şoferii din cele două mașini erau conștienți, cu traumatisme minore.

În Alfa Romeo doi pasageri aflați în față și în spate au fost găsiți în comă, unul dintre ei în comă profundă, cu traumatism cranio-cerebral, potrivit gherlainfo.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.