O femeie a fost accidentată mortal, marţi dimineaţă, pe o trecere de pietoni din Zona Gării a municipiului Vaslui, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).
„Din primele cercetări efectuate se pare că un autoturism înmatriculat în judeţul Vaslui, condus de către un bărbat de 49 de ani, din Vaslui, care se deplasa pe strada Republicii, din direcţia Sens Giratoriu spre Gară, a surprins şi acroşat o persoană de sex feminin, în vârstă de 61 de ani, din Vaslui, care era angajată în traversarea străzii, pe o trecere de pietoni. Victima a fost resuscitată la faţa locului, însă a decedat. Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, femeia a fost găsită în stop cardio-respirator.
„Echipajul ambulanţei SMURD de terapie intensivă mobilă a fost solicitat să intervină în municipiul Vaslui pentru a asigura intervenţia de specialitate victimei unui accident rutier produs în municipiul Vaslui. La sosirea echipajului de intervenţie a fost găsită o femeie lovită în zona trecerii de pietoni, victima fiind politraumatizată şi aflându-se în stop cardio-respirator. Echipajul ambulanţei SMURD a executat în întregime protocolul de resuscitare, însă victima nu a răspuns pozitiv, medicul de ambulanţă fiind nevoit să declare decesul acesteia”, a menţionat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
NUMAI Spaima si GROAZA, Phobos si Deimos sadita in Mintile TUTUROR ca daca omori cu Masina prin CALCAREA Legii MORI,
va ELIMINA Omorurile cu Masina.
Daca Individul UMANOID le ia a la legere, Legile, atunci COMITE Crima, este doar Cestie de TIMP.
Practica Sociala si Istoria au arata ca Indivizii CONSTIENTI si ISPRAVITI, adica Aia care RESPECTA Viata UMana sunt RARI.
Restul trebuie sa stie de FRICA Legii DURE si IMPLACABILE.
La fel SI Criminalii de
OLITISTI, JUDECATORI, PROCURORI
AVOCATI
CARE intretin Criminalittea, CULISAND Legea prin Scaparea Criminalilor, PENTRU BANI in primul rand,
sa fie si Ashtia PEDEPSITI far’ de Mila.
ATUNCI vom SCAPA de Criminali si CRIMINALITATE si putem TRAI linistiti la „Locurile NOASTRE”.
Treaba este ca NU SE VREA la Varful Stapanilor INELELOR care, dusi de Dreacuu’ NU vor Rezxolvarea RADICALA a Cestiunii.
Daca s-ar aplica cele de mai sus, Omenirea s-ar CURATZA incet, incet de Genele SALBATICE …
Ma rog, ar STA PITITE in PURTATORII de Dreacuu’ in Danshii, pana la o NOUA Democracy … 🙂
Altul care omoara? Nu degeaba spuneam ca pute in aer numai moarte in Romania de ceva ani. Nu pute in ukrainia unde se omoara in razboi pe banda rulanta, si pute in Romania plavanului mincinos. Demonstratie clara si corecta, deviza politiei e valabila oricand si oricum „Siguranta si Incredere” in nesimtire si moarte sigura.
tomlin: esti un pic analfabet functional, asa-i? bietul postac….
„este suficient de sărac pentru a merita bursă socială”
La tine nu-i nevoie, se vede cu ochiul liber !
intre timp:
Un act pus în dezbatere publică de Ministerul Educației prevede că un copil orfan de un singur părinte trebuie să dovedească că este suficient de sărac pentru a merita bursă socială. Este introdusă o limită de venit, de un salariu minim pe economie de membru de familie. În plus, în metodologia-cadru de acordare a burselor pentru viitorul an școlar, termenul de orfan nu mai apare deloc.
Noua meteodologie publicată de Ministerul Educației pentru acordarea bruselor în acest an școlar, care urmează să înceapă la data de 11 septembrie, naște mai multe controverse și ridică semne de întrebare pentru copiii care sunt vizați de posibilitatea acordării burselor.
https://ortodoxinfo.ro/2023/09/04/psd-taie-banii-de-la-copiii-orfani-bursa-sociala-a-ajuns-sa-fie-conditionata-de-venit/
Sa omori un pieton pe trecere fara alcooleala si fara drogangeala este o raritate banala.