Vorbind de caritatea care se realiza din „mână în mână”, aceasta căpăta caracterul unei amenințări sociale deoarece prin acest „exces de milă” era stimulat „viciul cerșetoriei” ori „lenea”. În ceea ce privește cerșetoria deghizată, la începutul secolului XX, la noi se practica pe scară largă. Cu privire la acest aspect, de stârpire a cerșetoriei, urma să se ocupe „Biroul de asistență prin muncă”, organizat de dr. Nicolae Minovici.
Acest birou a fost înființat în anul 1909 și avea sediul la Azilul de noapte. Din cauza faptului că cerșetoria devenise o năpastă pentru capitala țării, în urma numeroaselor nemulțumiri transmise în spațiul public, răul trebuia tăiat de la rădăcină. Dacă Franța avea stipulat în Codul Penal dispoziții cu privire la cerșetorie, la noi, Codul Penal nu avea astfel de stipulații. Singurele măsuri care puteau fi luate erau de natură polițienească, mai exact, cerșetorii erau ținuți o zi în arestul poliției urmând apoi vechiul obicei.
În aceeași perioadă amintită, de organizarea Azilului de noapte se ocupa dr. Botescu, dar organizarea acestuia era defectuoasă. Concomintent, dr. Nicolae Minovici, directorul Societății de Salvare, era însărcinat de poliție de a lua în primire pe cerșetori. În acest sens, Primăria îi cedează dr. Minovici administrarea și reorganizarea Azilului de noapte, dat și de faptul că în cadrul Azilului, de cele mai multe ori, erau adăpostite persoane pe care „Salvarea” le „ridica din șanțuri sau maidane”.
După preluarea Azilului de noapte de către dr. Minovici, în primele 6 luni peste 1600 de cerșetori au fost prinși și aduși la „Biroul de asistență prin muncă”. Dintre aceștia mulți erau proprietari de imobile, pensionari, oameni care erau deghizați în cerșetori pentru a „beneficia” de mila cetățeanului. După unele calcule făcute în perioada respectivă, acești „nenorociți” așa cum erau numiți, jecmăneau locuitorii Capitalei cu aproximativ 1.152.000 lei anual (acesta calcul s-a realizat cu un câștig de 2 lei/zi pentru fiecare cerșetor, conform studiului din anul 1910).
Azilul de noapte devine complet reorganizat. Cei care veneau sau erau aduși (din presa vremii aflăm că veneau cu sutele seară de seară) li se făcea un duș, în băile amenajate în subsolul Azilului, mâncarea o primeau gratuit și apoi erau culcați în două săli amenajate cu paturi mobile, paturi care erau insuficiente la numărul mare de asistați. A doua zi de dimineață, persoana respectivă coptată la treabă, fiecare după posibilități, iar dacă persoana era infirmă, Biroul o plasa pe la diferite autorități sau persoane particulare pentru diferite lucruri mărunte.
Au fost coptați toți negustorii, industriașii sau persoanele particulare care voiau să ofere pomană, dar „cu siguranța ca au ajutat pe cine merită”, trimiteau sume de bani la sediul Biroului spre a fi distribuite celor neajutorați. În schimbul sumei de bani dăruite, respectiva persoană primea un medalion „Membru al Asistenței” pe care îl aplica la ușa casei, magazin, astfel nu mai erau asaltați de alți cerșetori. Pentru persoanele care donau sume mai mari, Biroul trimitea persoane pentru a le ajuta la diferite lucrări.
În doar câteva luni, acest birou avea să numere 225 de persoane care cotizau individual între 10-600 lei anual, Biroul încasând suma de 6519 lei și cheltuind doar 1655 lei. La nivelul anului 1910, 1086 de persoane au curățat orașul de pene, 195 au tăiat lemne, 115 au curățat taluzurile Dâmboviței, 1086 au curățat podurile, 298 au igienizat de hârtii și gunoi malurile Dâmboviței, 117 s-au ocupat de curățenia Azilului, 340 au realizat plantare și curățarea pomilor și grădinilor, 97 au curățat curțile unde au fost plasați, cu un total de 1582 de „cerșetori” au fost realizate aceste obiective, igienizate spațiile.
Sursă foto: Revista de Drept penal, nr. 4-6, 1934
articol scris de Ionuț Alexandru Banu, Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, Muzeul Municipiului București
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.