Adio, David Bowie, cameleonul rock-ului

A murit o stea. Cantautorul şi compozitorul britanic David Bowie s-a stins din viaţă ieri noapte. Împlinise în 8 ianuarie 69 de ani. Se lupta cu cancerul de 18 luni. A lăsat un testament: Blackstar, o adevărată capodoperă.

David Bowie a fost considerat un influent inovator, în special datorită lucrărilor sale din anii ’70. S-a inspirat dintr-o vastă paletă de artă, filozofie şi literatură. Solist vocal, instrumentist, compozitor, exponent al curentului glam rock, este considerat unul dintre marii muzicieni britanici.

David Bowie, adio starului care a revoluţionat rockul

Sub numele de David Jones, un tânăr cânta în trupele The King Bee, The Manish Boys, Davey Jones şi The Lower Third. În 1966 îşi schimbă numele în David Bowie, înregistrând o serie de cântece care apar ulterior în albume, ca The World of David Bowie şi Image. După luni de zile petrecute într-o mânăstire budhistă din Scoţia, înfiinţează în 1968 o trupă de teatru. În 1969, îl cunoaşte pe Tony Visconti, producătorul grupului, şi înregistrează albumul de succes, The Man Who Sold The World.

La începutul anilor ’80 era deja un mit, unul dintre puţini capabili de a reconcilia rock-ul şi teatrul, muzica pop cu avangarda, ambiguităţile sexuale cu artele vizuale, transgresiunea cu literatura. Avea prietenii solide cu Warhol şi William Burroughs.

Un lung drum prin istoria filmului

Nostalgicul David Bowie

Legendarul muzician era şi un actor de prestigiu care a împrumutat geniul său diverselor pelicule.

Bowie a fost, de asemenea, un remarcabil actor de film şi teatru, regizor şi artist vizual de videoclipuri muzicale, dar şi producător, scenarist şi compozitor de muzică de film. A deţinut roluri în piese de teatru şi în filme de lungmetraj, a produs albume.

Ca actor, a jucat în Omul care cade pe Pământ, Christiane F., În noapte, Novicii, Labirintul, Twin Peaks – Fire Walks With Me, în producţia BBC Foamea, în două episoade din serialul de televiziune Dream On şi în Omul elefant.

În perioada adolescenţei, David a fost lovit la ochi în timpul unei altercaţii. Motivul disputei era o fată. Această întâmplare l-a marcat pe viaţă, ochiul lui stâng a rămas paralizat şi permanent dilatat, acesta fiind motivul pentru care David Bowie avea ochii de culori diferite.

Bowie Is, expoziţie dedicată artistului britanic. Fotografie de pe coperata albumului Aladdin Sane

La sfârşitul anilor ’70, după perioada sa muzicală berlineză, Bowie reia cariera sa de actor, încarnându-l pe John Merrick în piesa Omul elefant de Bernard Pomerance, pusă în scenă de Jack Hofsiss pe Broadway, care a cunoscut un succes enorm. Între 1980 şi 1981, a susţinut cu acest spectacol peste 160 de reprezentaţii. El a apărut de asemenea, în propriul său rol, în filmul Chirstiane F, în care se droghează, se prostituează, iar muzica compusă i-a servit pentru Trilogia berlineză.

Notabile şi alte apariţii cinematografice, Prădătorii, Furyo. În 1986, deţine rolul principal în filmul Labirintul de Jim Henson.

Înainte de a studia teatrul de avangardă şi arta mimei cu Lindsay Kemp, el şi-a început cariera de comediant în producţia teatrală Pierrot in Turquoise, care va genera, în 1970, tele-filmul The Looking Glass Murders.

În scurtmetrajul în alb şi negru The Image, el a interpretat rolul unei fantome care iese din pânza unui pictor pentru a-l bântui. În acelaşi an, a apărut în adaptarea romanului lui Leslie Thomas, Soldatul.

David Bowie pictat pe un perete al cartierului londonez Brixton, unde se născuse

Primul lui rol important este Thomas Jerome Newton, un extraterestru venit pe Pământ pentru a căuta resurse ca să-şi salveze planeta, din pelicula Omul care a căzut pe Pământ, un film-cult regizat de Nick Roeg.

David Hemmings îi oferă rolul unui ofiţer prusac în producţia anglo-germană Un simplu gigolo, alături de Marlene Dietrich, în 1978.

Bowie a jucat şi alături de Catherine Deneuve şi Susan Sarandon în Prădătorii, în 1983. Apoi, a interpretat unul dintre rolurile principale, cel al maiorului Jack Celliers, din Furyo, al marelui cineast Nagisa Ōshima, împărţind afişul cu Takashi Kitano şi compozitorul Ryūichi Sakamoto. Această peliculă a reprezentat una dintre rarele experienţe în care două icoane ale muzicii pop şi-au dat replica într-un film.

Şi-a făcut apariţia şi în Barbă de Aur şi Piraţii, în 1983, creat de Monty Python, dar şi într-un rol minor în În noapte, în 1985. I s-a propus în acelaşi an rolul lui Max Zorin într-un James Bond, rol pe care l-a declinat.

Coperta discului Space Oddity

A compus, împreună cu cântăreaţa Sade, muzica pentru comedia muzicală rock Novicii, în care a şi jucat. În acelaşi an, 1986, Jim Henson îi cere să încarneze pe maleficul Jareth, Regele Goblinilor, într-un film fantastic pentru copii, Labirintul, pentru care compune şi muzica. Bugetul filmului a fost de 25 de milioane de dolari.

Doi ani mai târziu, în regia lui Martin Scorsese, evoluează în Ultima ispită a lui Christos interpretând rolul lui Pilat din Pont. De succes s-a bucurat şi în rolul agentului FBI din pelicula lui David Lynch Twin Peaks din episodul Ultimele şapte zile ale Laurei Palmer.

Un rol minor, dar decisiv pentru cariera lui cinematografică, a fost cel al lui Andy Warhol în filmul biografic Jean-Michel Basquiat, în 1996.

David Bowie şi William Burroughs din Expoziţia de la Londra

Într-un western italian, Răzbunarea pistolarului, în care l-a avut partener pe Harvey Keitel, el a demonstrat diversitatea jocului său.

În 2006, apare în rolul fizicianului Nikola Tesla în Prestigiul de Christopher Nolan, dându-le replica lui Christian Bale şi Hugh Jackman.

Bowie este cel care a împrumutat vocea sa câtorva personaje de film de animaţie, fie că a fost Malthazard în Arthur şi Minimoys sau Lord Royal Highness în Bob l’éponge.

Ultima sa apariţie pe marele ecran datează din 2008, cu August, filmul lui Austin Chick.

David Bowie a avut un rol important în dezvoltarea jocului video The Nomad Soul. Contactat pentru a compune muzica, a fost entuziasmat de proiect, unde a participat alături de Reeves Gabrels.

Retrospectiva de la Londra

Alături de Jennifer Connelly în Labirintul

Dar 2013 înseamna şi anul unei mari retrospective David Bowie Is, dedicată starului britanic. Un record absolut din prima zi. Peste 26 de mii de bilete vândute. Deschisă la Victoria & Albert Museum din Londra, expoziţia a inclus fotografii, costume de scenă, extrase din filme şi din videoclipuri, ca şi câteva note manuscrise inedite, grupate tematic, pe ritmurile muzicii compuse şi interpretate de el. Printre cele 70 de costume de scenă expuse se afla pardesiul imprimat cu steagul britanic – Union Jack – creat de designerul Alexander McQueen pentru fotografia de pe coperta albumului Earthling (1997).

”David Bowie nu a fost numai un gigant în muzică, ba chiar mai mult, o figură fundamentală a culturii pop. În expoziţie se vede influenţa lui asupra muzicii, asupra modei, a artelor vizuale şi virtuale”, spunea Victoria Broackes, curatoarea expoziţiei.

Este prima retrospectivă dedicată acestui cântăreţ-cameleon, care a creat de-a lungul carierei sale o seamă de personaje emblematice.

Album, “The Next Day”, a surprins lumea muzicală

Într-o secvenţă din Twin Peaks, pelicula lui David Lynch

David s-a îndrăgostit de la o vârstă fragedă de sunetul şi energia stilului american R&B. El a fost inspirat de Little Richard şi de stilul lui inconfundabil, ajungând să se machieze şi să poarte ţinute extravagante.

Bowie este considerat şi inventatorul rock-ului decadent. Într-un interviu pe care îl acordase la Viena în 1997, el se confesa: ”Îmi petrec ziua când pictând, când probând costume pentru spectacolele în care joc sau compunând muzică. Lumea a devenit un fel de patchwork, de mozaicuri, de gusturi diferite, iar eu sunt un mozaic al acestor stiluri. Îmi place să mă consider regele stilului meu”.

A fost în plină glorie, apoi a avut căderi. A început să se drogheze. Era numit Ducele Alb, campionul rock-ului decadent, după o piesă intitualtă de el Thin White Duke, din albumul Station to Station. Bowie avea o privire nobilă.

Un rock star

A imprimat două albume legendare, precum Space Oddity, inspirat de pelicula 2001 – Odiseea în spaţiu şi The Rise and Fall of Ziggy Stardust. Dar să mai amintim şi celebrele Let’s Dance, Heroes, Under Pressure, Rebel, Rebel, Life on Mars şi Suffragette City.

Următorul proiect, construirea personajului Ziggy Stardust, consemnează prima schimbare a imaginii lui Bowie, când apărea costumat futurist, şocant machiat, cu părul vopsit în roşu. Drumurile îi erau deschise.

O nouă schimbare în muzica lui Bowie este determinată de colaborarea cu Brian Eno, iar creaţiile lor se înscriu în curentul avangardist din muzica electronică. Urmează lansarea a noi albume primite extraordinar de critică, dar fără prea mare succes la public.

La 20 aprilie 1992, David Bowie participă la The Freddie Mercury Tribute, un concert gigantic, ca un omagiu adus marelui interpret dispărut. Era epoca unei turnuri în viaţa sa privată, concretizată prin căsătoria cu splendidul top model Iman. Are doi fii, regizorul Duncan Jones şi Alexandria „Lexi” Zahra Jones.

În rolul regelui Goblin Jareth din Labirintul

După ieşirea albumului Reality, Bowie se lansează în primul său mare turneu mondial de după 1997, numit Reality Tour, dar, din cauza sănătăţii, mai multe concerte au fost anulate, iar altele amânate în 2004. După această dată, nu a mai apărut pe scena muzicală.

Totuşi, în 2008, el a colaborat la un album alături Scarlett Johansson.

Tony Visconti, prietenul său, realizatorul şi producătorul a numeroase albume ale lui Bowie, devoala în „Corriere della Sera”, culisele înregistrării acestui album secret, afirmând: ”Între 2004, data retragerii lui David Bowie din sfera publică, şi 8 ianuarie 2013, zvonurile în ceea ce priveşte sănătatea lui au alimentat presa. Nu numai că acesta nu are nicio problemă de sănătate, nici cu cancerul, nici cu maladia Alzheimer, dar este de o energie fantastică, lucrând extrem de mult. Doar nu era să se prezinte pe un platou de televiziune, spunând: priviţi-mă sunt foarte bine!”. Artistul, în vârstă de 66 de ani, împliniţi chiar în ziua lansării single-ului, era de o discreţie incredibilă, deşi părea îmbătrânit şi introspectiv sau, după cum spun versurile: „a man lost in time”, adică, un om pierdut în timp… Până în 2010, Bowie n-a abordat niciodată subiectul muzicii, dar în noiembrie 2013 l-a abordat pe Visconti în vederea realizării viitorului album. Lucru care a fost ţinut secret.

În pelicula Un simplu gigolo

Spiritul melancolic al Where Are We Now, primul extras al albumului, a mirat fanii. Chiar Tony Visconti a fost uimit de alegerea acestei piese pentru reîntoarcerea starului. “Am fost surprins că nu a ales un titlul mai rock, dar când am văzut video-ul lui Tony Oursler, am înţeles”. În această baladă care evocă perioada sa de la Berlin, din anii ’70, vocea cântăreţului pare destul de fragilă. “El a folosit acest stil de a cânta în trecut, dar vocea lui are un sunet profund, fără să cânte însă ca un bătrân. În cântecul care deschide albumul, are acelaşi timbru ca în anii1980”. Şedinţele de înregistrare newyorkeze s-au desfăşurat din aprilie 2011 până în noiembrie 2012, pe perioade de câte două săptămâni, întrerupte uneori timp de luni de zile.

”Una peste alta, ne-a luat ceva mai puţin de trei luni pentru a înregistra 29 de titluri”, afirmă Visconti. În dorinţa de a realiza un disc diferit, ei au reascultat Scary Monsters sau Heathen, ca şi Trilogia berlineză înainte de a se apuca de lucru. Ca şi ultimele două producţii realizate împreună, în 2002 şi 2003, The Next Day este compus din cântece tipice pentru Bowie şi piese mai avangardiste. “A fost un disc mai uşor de făcut pentru că nu au existat presiuni exterioare”, mărturisea Visconti.

Pe coperta albumului Earthling din 1997

Din echipă au făcut parte acompaniatorii obişnuiţi ai starului, Gail Ann Dorsey, Zachary Alford, Earl Slick. Din punctul de vedere al lui Bowie, era vorba despre “un experiment, nu sunt nici măcar sigur că va deveni un disc”.

Abia în luna ianuarie 2013 starul a anunţat că doreşte editarea albumului.

După terminarea acestuia, muzicienii erau curioşi să afle dacă Bowie îl va lansa pe scenă. “Ne-a spus că nu doreşte să plece la drum. La urma urmei, a făcut turnee timp de 35 de ani”, a afirmat Visconti.

În ultimul său turneu din 2003-2004, cântăreţul fusese la un pas de moarte, din cauza unei maladii cardiace care a avut nevoie de o angioplastie urgentă.

“Iată-mă, nu am murit încă”, spun versurile cântecului care dă titlul albumului.

Ca un înger alb pe coperta albumului Blackstar

The Next Day poate fi considerat ca un disc al morţii, o călătorie în trecut a acestui mare interpret care, după un infarct, s-a retras din scenă timp de şase ani şi se interoga asupra viitorului. Este un disc splendid care vorbeşte despre moarte, durere şi supravieţuire. Întregul album se vrea o revenire la perioada berlineză care s-a întins între în 1970 şi 1976. De fapt, chiar coperta albumului este reeditarea imaginii de prezentare a lui Heroes din 1977. Imaginile clipului regizat de artistul vizual Tony Oursler ne conduc în universul berlinez al lui Bowie.

“Dacă cineva îl aşteaptă pe clasicul Bowie, îl va găsi cu siguranţă”, scria producătorul Tony Visconti în revista Rolling Stone.

“Sunt clarvăzător, dar sunt şi un mincinos”, cântă el în balada Heat, care încheie albumul.

Se spune despre David Bowie că este steaua neagră care a transformat propria moarte în artă.

La trei ani de la apariţie ultimului său disc, The Next Day, lansat pe 3 martie 2013, apare Blackstar, cel de al 25-lea album al lui David, compus din 7 piese.

Muzicianul cameleonic, plin de surprize

Ultimul album, Blackstar, a apărut în ziua în care artistul împlinea 69 de ani, în 8 ianuarie 2016. Două single-uri şi două video-uri, gândite să povestească un iminent adio.

Timpul povestit prin cântece. Odisee în spaţiu. Vise cu ochii deschişi în ere îndepărtate. Într-un zbor suspendat dincolo de graniţe necunoscute de noi. Omul care vedea lumea, omul care cădea pe Pământ. O fiinţă străină. Și apoi, rock&roll, o sinucidere atât de carnală, la fel ca şi cei care trăiesc ”pe partea sălbatică a străzii”. O istorie reală, scufundată în prezent. Una din marile lui capodopere.

Acest ultim album, Blackstar, este, de fapt, un testament. Dar nu un testament trist. Un testament care prezintă cea mai înaltă formă a artei contemporane, plină de frumuseţe, ca o tragedie shakespeariană. O lumină puternică se vede în întuneric, la fel ca într-un tablou al lui Caravaggio. Aşa se pare că şi-a pregătit ieşirea din scenă. Până la ultima respiraţie, David Bowie a făcut din el însuşi o operă de artă. El spune: ”În ziua în care am murit s-a întâmplat ceva. Am devenit o stea neagră”.

Pe video, o femeie cu o rochie lungă cu trenă se apropie de un astronaut decedat de un timp, abandonat pe o planetă necunoscută. În jurul său, ruine antice, oraşe necunoscute, o lumină rece care nu e cea a soarelui. David Bowie cântă: ”Nu pot să răspund pentru că sunt o stea neagră. Urmează-mă, te voi duce acasă. Deşi nu sunt o stea de cinema. Ia-ţi paşaportul şi pantofii, sedativele. Eşti ca un meteorit. Iar eu nu sunt un star al cinema-ului, nici al muzicii pop, sunt o stea neagră”.

Era totul pregătit, iar acest Blackstar devine coloana sonoră a plecării sale. David Bowie a cerut regizorului Johan Renck să i-o prezinte la sfârşitul zilelor sale. ”Nu vreau să mă gândesc la trecut”. David i-a expediat desenele făcute de el. Desene cu gândurile sale. Aşa dorea să îşi serbeze cea de a 69 aniversare… dar nu pe patul spitalului.

Lazarus este o piesă dintr-un musical scris de Bowie care va intra pe scena newyorkeză în aceste zile. Video cu Lazarus a ieşit cu o zi înainte ca albumul Blackstar să ajungă pe piaţă.

Universul nu e un teritoriu al viselor, deşi e dezolant, arid. Melodia Blackstar, compusă de David Bowie a fost difuzată ieri, înainte de moartea sa, ca o anticipare a albumului omonim. Mai mult decât muzică, totul este o disonanţă între jazz şi avangardă. Despre aceste lucruri face referire cotidianul britanic Time.