„Nu voi avansa, în niciun caz, al doilea pas, având în vedere câ obiectivul nostru în momentul ăsta, și, iată, coincide cu cei de la AUR, e demiterea Guvernului Bolojan.
Al doilea pas poate fi făcut după consultările de Cotroceni. Noi ne dorim ca după consultări de la Cotroceni să reiasă aceeași formulă de guvernare a acestor partide. Evident, fără Ilie Bolojan”, a spus Daniel Zamfir.
Totodată, liderul senatorilor PSD i-a acuzat de ipocrizie și dublu limbaj pe cei „care critică demersul nostru”.
„Am văzut în toată această perioadă cu o întreagă frăsuială cu privire la cu cooptarea sau la racolarea parlamentarilor de la AUR pentru susținerea Guvernului Bolojan și lucrurile astea au fost exprimate în declarații publice, atât de Ilie bolojan, de lideri ai PNL și, nu în ultimul rând, de liderul USR, Dominic Fritz, care a spus că luați individual sunt niște băieți buni cei de la AUR, dar luați împreună sunt mai extremiști”, a precizat Daniel Zamfir.
Amintim că PSD și AUR au anunțat luni dimineață că au început o colaborare pentru depunerea unei moțiuni de cenzură comune împotriva Guvernului Bolojan.
Marian Neacșu, fost vicepremier PSD, și Petrișor Peiu, numărul doi din AUR, au susținut o conferință de presă în care au precizat că ambii se vor ocupa de partea tehnică a moțiunii. Totodată, social-democrații se vor reunii într-o ședință la ora 14.00 pentru a stabili detaliile moțiunii.



