Suntem la capătul modelului bazat pe consum. Dar ce punem în loc?

Ani la rând ni s-a vândut iluzia că economia României crește. Statisticile arătau bine, consumul exploda, mall-urile se umpleau, iar politicienii se felicitau reciproc pentru „performanțele economice”. Numai că în spatele cifrelor se ascundea o realitate mult mai puțin confortabilă: creșterea nu era construită pe producție, competitivitate și investiții, ci pe consum alimentat de importuri și de datorie.

Astăzi, modelul și-a atins limitele.

Nu poți construi prosperitate pe termen lung cumpărând din afară cu bani împrumutați din ce în ce mai scump. O perioadă merge, dar la un moment dat vine nota de plată.
Problema nu este că oamenii au consumat mai mult. Problema este că economia nu a produs suficient pentru a satisface acel consum.

Când românii au avut mai mulți bani în buzunar, o mare parte din ei au ajuns în fabricile din Germania, Polonia, Turcia sau China, prin intermediul importurilor.

Asta înseamnă că noi am consumat, alții au produs, iar statul a acoperit diferența prin împrumuturi.

Acum costul creditului a crescut, investitorii sunt mai prudenți, iar spațiul fiscal aproape că a dispărut.

Una dintre cele mai periculoase iluzii este aceea că orice creștere economică înseamnă automat prosperitate. Nu este adevărat!

Dacă economia crește cu 0,9%, iar prețurile cresc cu aproape 10%, populația nu devine mai bogată.

O inflație de 9,8% înseamnă că puterea de cumpărare a banilor se erodează masiv. Dacă veniturile nu cresc mai repede decât prețurile, oamenii pot cumpăra mai puține bunuri și servicii. Mai apoi, o economie care avansează cu mai puțin de 1% și suportă o inflație apropiată de 10% nu produce suficient pentru a compensa pierderea de valoare a banilor.

Este unul dintre simptomele clasice ale unei economii care intră într-o zonă de stagflație: creștere economică foarte slabă combinată cu inflație ridicată.

Iar stagflația este una dintre cele mai toxice situații economice posibile, pentru că lovește simultan și consumatorii, și firmele, și finanțele publice.

Industria României stagnează sau scade de ani de zile. Din 2018 încoace, sectorul industrial a pierdut din dinamică, iar ponderea activităților productive în economie s-a erodat.

Nicio economie dezvoltată nu a ajuns prosperă doar prin consum.

Toate au ajuns acolo prin producție, productivitate și competitivitate și aici vă spun lecția Poloniei.

În ultimele două decenii, Polonia a construit sistematic câteva avantaje strategice:

1. Una dintre cele mai importante piețe de capital din Europa Centrală și de Est.
2. Companiile au avut acces la finanțare locală, investitorii au avut alternative de investiții, iar capitalul polonez a rămas mai mult în economia poloneză.
3. A impus standarde de guvernanță corporativă mult mai stricte pentru companiile de stat.
4. Multe dintre companiile importante sunt listate la bursă, ceea ce înseamnă raportări publice, audituri, transparență și presiune din partea investitorilor.

Polonia a înțeles că investițiile private trebuie ajutate, nu sufocate. A simplificat proceduri, a dezvoltat infrastructura și a urmărit consecvent atragerea de investiții industriale.

Rezultatul este vizibil: produce mai mult, exportă mai mult și are o reziliență economică superioară.

Din păcate, România nu este acolo astăzi.

Întrebarea reală este cum construim o economie competitivă ? Vreau să văd de la oamenii care ne-au cerut taxe mai mari o serie de răspunsuri esențiale la următoarele întrebări:

Cum producem mai mult? Cum exportăm mai mult?

Cum facem profitabile companiile de stat?

Cum dezvoltăm piața de capital? Cum reducem birocrația?

Mirabela Miron, președintă FICSIMM și OFA