Franța a acuzat luni Garda Revoluționară din Iran că se află în spatele atacurilor cibernetice de amploare care au vizat sute de frigidere conectate din supermarketuri în octombrie, promițând sancțiuni „la nivel european”.
„Pot confirma că Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Republica Islamică Iran este responsabil pentru acest atac. Este un atac de o amploare și o agresivitate fără precedent”, a declarat ministrul de externe Jean-Noël Barrot, în marja unei întâlniri cu omologii săi din G7 la Paris.
„Evident, l-am convocat luni pe ambasadorul iranian în Franța pentru a protesta în termenii cei mai duri posibili împotriva acestui act extrem de grav. Vom impune sancțiuni la nivel european împotriva tuturor celor responsabili de acest atac”, a adăugat el, citat de L’Orient Le Jour și CNN.
El l-a descris ca fiind primul atac cibernetic de amploare efectuat în scopuri de sabotaj pe teritoriul național francez.
Hackerii vorbesc persana
Atacul cibernetic din octombrie a avut loc atunci când hackerii s-au conectat de la distanță la frigidere și congelatoare din supermarketuri, apoi le-au crescut temperatura prin activarea ciclurilor de dezghețare.
Acest lucru a dus la pierderea unor cantități uriașe de produse proaspete și congelate și chiar a provocat incendierea unor echipamente de refrigerare.
Parchetul din Paris a preluat cazul și a acuzat luni Iranul că se află în spatele atacului.
Parchetul a declarat că a deschis o anchetă împotriva șefului Shahid Kaveh – o unitate cibernetică afiliată Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC-ECC), precum și a celor doi adjuncți ai săi și a oricăror alte persoane responsabile, a anunțat procurorul din Paris, Laure Beccuau, într-un comunicat.
Anchetatorii, „cu sprijinul serviciilor specializate ale statului, au descoperit un modus operandi caracteristic acestei unități, care implică utilizarea limbii farsi și a adreselor IP care indică terminale situate în Iran”, a declarat ea.
Parchetul a solicitat emiterea unor mandate internaționale de arestare pe numele lor.
Atacuri similare și-n alte țări din Europa
Un atac cibernetic similar a vizat supermarketuri din Suedia, Belgia și Irlanda la începutul acestei luni, deși rămâne neclar dacă incidentele au legătură cu cel din Franța. Nimeni nu a revendicat responsabilitatea pentru atacurile cibernetice din această lună din alte țări europene.
La scurt timp după ce SUA și Israelul au lansat atacuri împotriva Iranului la sfârșitul lunii februarie, comunitatea de informații americană a emis o serie de avertismente private companiilor și agențiilor guvernamentale americane, îndemnând la vigilență pe fondul amenințării unor posibile atacuri cibernetice din partea Iranului, potrivit unor surse din domeniul securității naționale și a unor memorii consultate de CNN.