Revanșa independentului. Cum pierde clasa politică monopolul puterii? Ce va fi în 2028?

Românii nu mai votează sigle, ci oameni

Că electoratul s-a săturat de partidele tradiționale nu mai este de mult o simplă impresie. Fenomenul nu este nici exclusiv românesc și nici, să spunem, întâmplător. În ultimul deceniu, aproape întreaga Europă a fost traversată de un val de neîncredere față de establishmentul politic. Franța este poate cel mai cunoscut exemplu: dreapta și stânga tradițională au fost împinse în plan secund, duse pe alocuri în irelevanță, iar Emmanuel Macron a ajuns la putere printr-o platformă percepută inițial ca fiind în afara vechilor mecanisme de partid. Chiar dacă azi a cam ajuns la o firească epuizare.

Același curent începe să se vadă și în România. Oamenii par tot mai puțin interesați de culori politice și tot mai atenți la profilul candidatului. Nu mai votează sigle, ci persoane.

Primele victorii ale unui nou curent

Semnalele au apărut încă de la alegerile locale și europarlamentare de acum doi ani. Bucureștiul, Ploieștiul, surpriza de la Cluj sau mandatul de europarlamentar obținut ca independent de Nicu Ștefănuță au arătat că există loc pentru candidaturi care nu se revendică din structurile clasice ale puterii.

Un an mai târziu, Nicușor Dan câștiga Președinția României tot din postura de competitor independent, confirmând că succesul unor astfel de proiecte nu mai reprezintă excepții, este chiar începutul unei tendințe.

Așa că la doar un an distanță, președintele propune un premier pe care chiar el îl definește drept „independent de partide”. Nu tehnocrat, independent. Este, poate, cea mai clară dovadă că noțiunea de independență politică a devenit un atu electoral teribil, nu un handicap. Astăzi, în schimb, apartenența în cadrul unui partid poate reprezenta o piatră de moară.

2028 ar putea fi anul marii schimbări

La nivel guvernamental, totul depinde însă de rezultate. Chiar dacă viitorul guvern „independent” este unul de tranziție, menit mai degrabă să ofere tribună unei platforme noi, spuneam într-un material anterior că va fi vorba despre un partid prezidențial. Un executiv chemat să netezească drumul. Dar dacă stilul de comunicare vor arăta diferit, anul 2028 poate deveni un punct de cotitură.

La locale, în schimb, șocul electoral s-ar putea răspândi. E probabil să vedem mai mulți primari independenți, mai ales în marile orașe, chiar și în condițiile în care PSD, PNL și UDMR continuă să susțină alegerea primarilor într-un singur tur. O decizie care, paradoxal, s-ar putea întoarce împotriva lor. Un efect de bumerang. Într-o competiție dominată de neîncrederea în partide, candidatul independent puternic are șanse să capitalizeze votul de protest.

Nu este exclus ca România să ajungă chiar la o premieră postdecembristă: parlamentari aleși ca independenți, un număr suficient de mare încât să devină un actor politic de sine stătător.

A pierdut Clujul cheile puterii?

Partidele nu dispar, dar monopolul lor se fisurează

Partidele nu vor dispărea. Democrația reprezentativă are nevoie de ele, fără echivoc. Însă monopolul pe care l-au avut timp de trei decenii începe să se crape. Pentru prima dată după 1989, ideea că poți ajunge la vârful puterii fără să aparții unei structuri de partid nu mai pare o excepție exotică, ci o opțiune reală.

Independentul nu mai este outsiderul politicii românești. Iar aceasta este, poate, cea mai importantă schimbare politică a ultimilor ani.