„Al. Ioan Cuza s-ar supăra foarte mult dacă ar auzi că spunem Mica Unire”

24 ianuarie 1859 Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza

Istoricul Adrian Cioroianu a explicat într-o intervenție pentru B1 TV de ce este greșită formularea Mica Unire pentru semnificația zilei de 24 ianuarie, când românii serbează Unirea Principatelor:

„Alexandru Ioan Cuza s-ar supăra foarte mult dacă ar auzi că spunem Mica Unire. Este și incorect din punct de vedere istoric. El a fost exponentul unei generații admirabile, probabil una dintre cele mai benefice generații din istoria noastră, generația pașoptistă.

Nu au făcut o unire mică, au făcut o unire uriașă. A fost mai greu de făcut decât unirea din 1918. A fost o unire în timp de pace, în timp ce România nu era independentă, în timp ce România nu avea un statut deloc sigur și în aceste condiții semnificația zilei de 24 ianuarie este efectiv de o importanță exponențială pentru istoria noastră modernă.

Fără acea unire, care nu e deloc mică, e greu de iamginat cum cele două state, Moldova și Țara Românească, ar fi terminat secolul al 19-lea.

Altfel, unite sub domnia lui Carol I, care a avut inspirația de a continua reformele lui Alexandru Ioan Cuza și ale generației sale, în aceste condiții tânăra Românie a făcut un salt de proporții cosmice față de ce eram la 1848 și ce aveam să fim la sfârșitul secolului al XIX-lea, înainte de Primul Război Mondial”.

Cioroianu consideră că avem nevoie şi astăzi de oameni vizionari asemenea generaţiei paşoptiste.

„Sigur că istoria ne învaţă mereu, dar nu şi cum să fim inteligenţi mâine. Dar măcar ne arată ce au greşit alţii ieri. Şi, din acest punct de vedere, istoria ne arată că ceea ce contează în evoluţia popoarelor este această încăpăţânare, această dorinţă de a sluji un ideal, pentru că, în momentul în care o serie de oameni politici puneau la cale alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi la Bucureşti, cine s-ar fi gândit atunci că în 70 de ani am fi avut un stat care să includă Transilvania, Bucovina, Dobrogea şi Banatul ş.a.m.d.

Vedeţi ce înseamnă încăpăţânarea acelei generaţii paşoptiste care a fost aceea care a dus la Unirea lui Cuza, apoi la Războiul de Independenţă şi cucerirea acesteia, declararea Regatului… Şi, în genere, sfârşitul de secol XIX românesc este, în opinia mea, poate cea mai bună perioadă pe care am avut-o în istoria noastră. Şi toţi erau nişte idealişti. Vreau să spun că în anul 1848 ceea ce cereau ei erau aproape imposibil, era rupt de realitate.

Dar uite că puterea viziunii şi puterea idealului şi a consecvenţei de a le urmări ne arată că şi astăzi avem nevoie de oameni vizionari, de oameni care să creadă în idealurile lor şi care să depună eforturi şi timp şi viaţă pentru înfăptuirea acelor idealuri”, a spus Cioroianu, potrivit Agerpres.

El a arătat că trebuie să vorbim despre marile noastre momente oricând, nu numai la ceasurile aniversare.

„Drept care îi sfătuiesc pe concetăţenii mei să nu neglijeze istoria naţională şi şansa de a vorbi dintr-o cu totul altă poziţie astăzi. Adică România de astăzi stă la toate capitolele infinit mai bine decât erau Principatele pe cale de a se uni sub Cuza. Deci e evident o evoluţie. Şi acest lucru trebuie să ne bucure, dar să ne şi crească responsabilitatea.

Îi sfătuiesc pe români să înţeleagă faptul că Unirea e un proces, nu e o zi pur şi simplu din calendar în care s-a întâmplat ca şi cum s-ar deschide un ghiocel s-a deschis Unirea. Nu. Unirea s-a consumat în ani, în ani de zile. Şi procesul început de Alexandru Ioan Cuza va continua cu domnitorul Carol I ş.a.m.d.

Şi, aşa cum spuneam, să încercăm să scoatem din discursul public astfel de noţiuni aberante cum ar fi Mica Unire, care sunt oarecum peiorative şi cred că nu sunt meritate nici de Cuza, nici de generaţia lui”, a concluzionat Adrian Cioroianu.

Recomanda 6

11 Comentarii

  1. Normal, Adevarul DOARE mai ales cel Istoric pe care propaganda nationalist comunista n-are cum sa-l mai ascunda sau sa-l perverteasca si atunci singura tactica olteano-valahoid comunista ramasa – Esti ungur! Musai! Ca un roman n-ar zice asta, nu? Si daca zice clar nu e roman, nu e „de-al nostru” adica ori tampit ca noi sa stam in saracie cu mana intinsa la rudele securiste din bucuresti care ne urineaza cu jet fierbinte in cap ori talhar criminal securist parte a „poporului” conducator din acelasi bucuresti care spoliaza tot si urineaza cu jet fierbinte in capul celorlalti ametiti de falsurile masonic-comuniste ale unei pseudoistorii pseudonationale. Baieti cu ochi albastri sau tampi surprise, surprise a intarcat balaia iar propaganda patriotica nu mai tine. Veniti cu metode noi! Dar deh criminalii n-au imaginatie.

  2. Esti un ungur ros de complexe seculare sau poate chiar un roman ‘inrudit’ cu acesti migratori. Niciodata nu v-au dat desteptaciunea afara din casa. Este demonstrat!

  3. oltean vertical si inteligent.
    aici e problema ta – MINCIUNA. Oltenii nu au fost niciodata verticali si nici inteligenti. probabil din cauza genei slave din ei. Mare diferenta intre felul de a fi al oltenilor si cel al sarbilor nu e-rai, fanatici in cele mai rele lucruri gen comunism si mai ales EXTREM DE PROSTI! bine ca macar nu v-ati islamizat ca ii faceati pe ciuhapi de rusine la atentate. Scornicesti e fix in Olt. Si din cauza unora ca voi suferim noi-mereu aceleasi 10 judete din care cele mai rele alea 4 din Oltenia – Olt Dolj Gorj Valcea + ticalosii ceilalti-Arges Dambovita Prahova, Teleorman Giurgiu Ilfov (cu tot cu Bucuresti). Daca maine astia ar disparea de pe fata pamantului, cele 3 state independente unite doar printr-o uniune economica si vamala care s-ar forma pe acest teritoriu ar avea o dezvoltare fabuloasa.
    Si asa ar fi fost daca nu ar fi existat gunoaie masonice ca cuza, cacofonie deliberata si alte spurcaciuni de „grecotei cu nas subtire” gen alecsandri, kogalniceanu, dukas (tradatori din tata in fiu), iorga, mavrocordat, shutzu (de unde si denumirea de suti, pana si gipsanii au luat lectii de hotie de la grecotei )kantakouzene (mihai bastardul cucului patrascu facut cu teodora, sora lu seitanoglu. Dc frasu era seitanoglu iti dai seama cum era scorpia de sorsa? cel putin ca vrabia in braila! Da’ „unificatorul” legator de glie pt buzatii de buzesti si novacii sarbi? aliat cu craiovestii-nume bulgaresc! cine erau astia si cum au ajuns asa bogati ? VAMESI la Vidin pt sultan. Nemtii ne-au facut o favoare prin mana lu’ Basta, pacat ca doar partial si nu i-au exterminat pe toti)
    Eminoviciu tb sa asculte de tasu de i-o zis patria e Bucovina nu „rumunia.
    Respect Basta, Respect Rudolf Secundus, MOARTE VALAHILOR!
    TINETI MINTE! Ne merge rau pentru ca suntem o constructie masonica artificiala facuta pentru a ne tine in sclavie iar oltenilor si valahilor de la butoane le convine sa aiba „idioti utili” de-ai lor in subordine!

  4. Maria Ta, iti multumim!
    Iarta-ne miseliile si tradarile contemporanilor tai. Iti multumim pentru daruirea si iubirea pe care le-ai manifestat facind imposibilul in acele vremuri!

  5. Cioroianu este primul istoric cu mare priza la public care demoleaza de la inaltimea sa o mare nedreptate. Este curajos pentru ca este oltean vertical si inteligent. S-a vorbit mereu de Marea Unire ( cu o provincie?!) dar dupa ’90 securistii lui Asthalossh scoliti pe la um UBB au introdus denumirea de MICA Unire.

  6. primul impeiru bulgar 680 inffintat de asparuh. slavii intra in bulgaria de azi prin moesia in 476 cand teritoriul de la sud de duanre intra in componenta imperiului bizantin incapabil sa il apere. slavii asimileaza tracii elenizati romanizati si goticizati prezenti acolo. In 1397 turcii au recucerit dobrogea ciordita de crimanlul fratricid mircea bosorogu’, in 1404 profitand de razboiul civil turcaletz din nou a venit ciorditorul fratricid corcit cu ungurii. in 1420 turcaletzii au luat-oi din nou definitiv SI AU INTEGRAT-O in SANJAKUL SILISTRA parte a Eialetului Rumeliei adica Bulgaria + Grecia de azi.
    Deci timp de 1189 -24 de ani cat au ciordit-o romanii Dobrogea a fost bulgareasca indiferent ca bulgaria era independenta sau sub sub greci turci etc. Mai pune si aia 204 ani de cand au venit bulgarienii (slavi) pana cand au venit bulgarii (turcici) si ajungi la 1402 de ani cu tot cu aia 24 neleigitimi ai spurcaciunii basarabe si a progeniturii lui unguresti facuta cu Maria Tomlay – Mihail care ungur intre noi fie vorba a fost mult mai competent decat tasu la ciordeala tinand-o 16 ani deh sangele de ungur isi manifesta superioritatea si daca n-ar fi fost bastarzii de Aldea de Vlad, unu bandit altu psihopat, probabil ca acum Dobrogea ar fi fost ungureasca. Anyway ptr labus ala trist de doru popescu vezi ca i-ai uitat pe cei mai jmekeri dintre toti – Vizigotii, tarane VIZIGOTII Alaric cuceritorul Romei s-a nascut la Peucia in DOBROGEA!. Asa ca las-o mai moale cu continuitatea protoconista ca pea-aici s-au plimbat multi si au lasat urme adanci, n-au plecat mai departe cum te mintea pe tine analfabetul de cizmar si odioasa lui academiciana de la sangerosii aia de bulgarosarboci olteni. Iar pe talharii astia de daci traci si alti cotcodaci care nus tiau sa construiasca nimic doar sa prade si sa se imbete numai cine n-a vrut nu i-a asimilat si inrobit.

  7. @mai garbuze…
    Asta doar daca Bulgaria ar fi existat inaintea erei noastre. Intre 1420 si 1878 a fost parte a Imperiului Otoman (Mircea cel Batran a preluat controlul de facto si de iure pe la 1389, intitulandu-se despot al Dobrogei). Iar bulgarii au ajuns pe teritoriul de azi al tarii ce le poarta numele prin secolele 6-7, primul țarat fiind intemeiat la 680-681, apoi s-a prabusit, a aparut al doilea, dar banuiesc totusi ca toata lumea cunoaste aceste elemente, asa cum foarte documentatul raspuns al dlui Doru Popescu ne invata.

  8. Dobrogea a fost locuită din timpuri străvechi de triburi trace. Așa cum Herodot menționează în Istoriile sale, în 514 BC, anul expediției lui Darius, Dobrogea era locuită în mare parte de triburi geto-dace.
    Între 55-44 BC Dobrogea și cetățile grecești de pe malul mării au fost înglobate în statul dac al lui Burebista.
    Pe vremea exilului lui Ovidiu la Tomis/(8-17 AD), Dobrogea apartinea inca geto-dacilor.
    Dobrogea a fost inclusă în provicia romană Moesia Inferioara de către împăratul Octavian Augustus.
    În timpul războaielor dacice Dobrogea a fost un teatru de război între daci si romani (102 AD).
    Odată cu împărțirea definitivă a imperiului (395 AD) Dobrogea intră în componența Imperiului Bizantin.
    Printre barbarii care au început să apară pe teritoriul Dobrogei în secolul al III-lea se numără goții, gepizii și hunii.
    Dobrogea a rămas sub dominație bulgară intre 679-971 AD.
    Dobrogea a retrecut în stăpânirea bizantină în 971.
    În jurul anului 845 AD, în zona Dunării și a Dobrogei este menționat poporul N.nd.r. (vlahii/proto-românii).
    În 1185, are loc răscoala fraților vlahi Asan și Petru, iar Dobrogea intră sub dominația statului Imperiului Vlaho-Bulgar.
    După marea invazie mongolă din 1241, Dobrogea este ocupate de tătari.
    Între 1352-1359, odată cu scaderea puterii Hoardei de Aur, Țara Românească ia în stăpânire gurile Dunării.
    Mircea cel Bătrân a alipit Țării Românești Dobrogea în 1388/9.
    În anul 1420, sultanul Mehmed I cucerește Dobrogea. După cucerirea Dobrogei, otomanii au transformat-o într-un sangeac.
    Prin Tratatul de la Berlin din 1878, s-a recunoscut independența României în a cărei componență intrau Delta Dunării, Insula Șerpilor și Dobrogea de nord.
    Armistițiul cu Germania (11 noiembrie 1918) avea să găsească România și în stăpânirea teritoriului dintre Dunăre și Marea Neagră.

  9. @Ion:

    Nu te mai mira sau mira-te doar daca esti nou pe aici. Forumurile acestei publicatii sint pline de aberatii ale unora ca: axon, ics, Ileana Rollason, mai demult Al. I-am enumerat pe cei mai indirjiti si oarecum mai structurati in aberatiile pe care le produc. Ics si axon, care se intrec in minciuni sfruntate, sint aparuti odata cu razboiul din Ucraina. Dupa toate probabilitatile, sint puri si simplu agenti de propaganda ai Rusiei. In afara de ei, mai exista o intreaga plevusca de troli, care isi schimba mereu pseudonimul. Dau un exemplu de aberatie mai mult decit batatoare la ochi: Bulgaria ar fi stapinit Dobroge 1500 de ani. Ipochimenul nu spune de cind pina cind, uitind ca statul bulgar dispare in secolul 15.

  10. Cele mai multe comentarii – dincolo de injuriile scârbos etalate, de precaritatea mânuirii limbii naționale – evidențiază o îngrozitoare absență a culturii istorice elementare. Și, in plus, mă întreb stupefiat: cum de au timp respectivii să scrie hectare de aiureli, aici și cam pe la toate publicațiile electronice?!

  11. NIMENI NU NE-A „donat” Transilvania !
    ROMÂNIA s-a NUMARAT printre INVINGATORII (ai ANTANTEI) din WWI, in ciuda RETRAGERII RUSINOASE a rusilor de pe frontul de est.
    Marea Unire din 1918 a fost procesul istoric (in epoca WWI si post WWI) în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național, România. Unirea Basarabiei, a Bucovinei și, în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul României (așa-zisul Vechi Regat) a dus la constituirea României Mari. ACESTA a fost SCOPUL intrării României în WWI de partea Antantei !

    Razboiul de ELIBERARE a Transilvaniei (alt razboi, post WWI):
    12 noiembrie 1918 – Primele trupe din armata română intră pe teritoriul Ungariei și ocupă trecătoarea montană de la Tulgheș.
    13–20 noiembrie 1918 – Trupele românești ocupă mai multe trecători montane importante de la granița de nord-est cu Ungaria.
    25 noiembrie 1918 – Armata română eliberează Târgu-Mureș.
    7 decembrie 1918 – Armata Română intră în Brașov, în sud-estul Transilvaniei.
    7 decembrie 1918 – Armata Română depășește linia de demarcație fixată prin Convenția de armistițiu de la Belgrad (râul Mureș) și înaintează spre Turda, cu scopul de a ocupa Clujul.
    12 decembrie 1918 – Trupele române intră în Sibiu (sudul Transilvaniei).
    24 decembrie 1918- Trupele române intră în Cluj.
    14 ianuarie 1919 – Trupele române ajung la Baia Mare.
    18 ianuarie 1919 – Trupele române intră în Sighetu Marmației.
    19 aprilie 1919 – Trupele române intră în Satu Mare.
    20 aprilie 1919 – Trupele române intră în Oradea.
    1 mai 1919 – Trupele române ajung la râul Tisa.
    3 august 1919 – trupele române intră în Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.