Al-Qaida despre masacrul de la ziar: „Ținta a fost aleasă cu grijă”

Organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabia (AQAP) – filiala yemenită a reţelei teroriste Al-Qaida – a organizat şi a coordonat atacul la redacţia Charlie Hebdo, afirmă un lider al grupării teroriste, explicând că este un act de răzbunare pentru ofensarea Profetului Mahomed.

„Unii dintre fiii Franţei au fost lipsiţi de respect faţă de Profetul Mahomed, astfel că un grup de soldaţi credincioşi ai jihadului au mers la ei şi le-au arătat ce înseamnă respectul şi care sunt limitele libertăţii de exprimare. Soldaţii care îl iubesc pe Allah şi pe profeţi au venit la voi, nu s-au temut de moarte, au iubit martiriul pentru cauza lui Allah”, afirmă Harith bin Ghazi Al-Nadhari, un lider al organizaţiei Al-Qaida în Peninsula Arabia responsabil de aplicarea Sharia (legea islamică), conform Mediafax.

Este vorba de liderul religios care a amenințat Franța cu noi atacuri.

„Lumea se întreabă care este legătura dintre fraţii care au comis operaţiunea contra redacţiei Charlie Hebdo şi Al-Qaida. (…) Operaţiunea a fost coordonată de conducerea AQAP, iar ţinta a fost aleasă cu grijă pentru a răzbuna ofensele aduse onoarei Profetului Mahomed. Ţinta a fost aleasă în Franţa din cauza rolului evident al acestei ţări în războiul împotriva islamului în naţiuni oprimate”, adaugă liderul terorist, citat de Institutul SITE, care monitorizează site-urile islamiste.

„Operaţiunea este rezultatul ameninţărilor şeicului Osama ben Laden (fostul lider al reţelei Al-Qaida – n.red). El a avertizat Occidentul asupra consecinţelor persistenţei în blasfemii împotriva valorilor sfinte musulmane. Am întârziat cu mesajul de revendicare din raţiuni care ţineau de siguranţa autorilor operaţiunii”, explică liderul terorist.

„Operaţiunea comportă avertismente importante adresate ţărilor occidentale. Ofensele aduse valorilor sacre musulmane şi protejarea celor care comit blasfemii vor avea un preţ mare, iar pedepsele vor fi severe. Crimele ţărilor occidentale, în principal ale Americii, Marii Britanii şi Franţei vor fi urmate de riposte pe teritoriile acestor ţări”, ameninţă liderul terorist într-o înregistrare audio de aproape 6 minute.

„O, popor francez: este mai bine pentru voi să încetaţi agresiunile contra ţărilor musulmane, pentru că în acest mod poate veţi trăi în siguranţă. Însă, dacă veţi continua războaiele contra lui Allah şi a Profetului Mahomed, nu veţi fi siguranţă”, încheie Al-Nadhari.

Reamintim că unul dintre autorii atacului de la ziar a sunat vineri la postul BFMTV înainte de a muri spunând că făcea parte din organizaţia teroristă Al-Qaida în Peninsula Arabia.

Statul Islamic a revendicat și el oroarea

Vineri, un cleric al Statului Islamic a afirmat că gruparea teroristă este responsabilă de atacul de la redacția revistei franceze de satiră Charlie Hebdo la Paris.

„Am început cu operațiunea din Franța, pe care o revendicăm. Mâine se va întâmpla în Marea Britanie, America și în alte țări”, a afirmat Abu Saad al-Ansari, într-o predică în oraș irakian Mosul, controlat de Statul Islamic.

„Acesta este un mesaj pentru toate țările care participă la coaliția care a ucis membri ai Statului Islamic”, a mai amenințat acesta.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.