Anca Alexandrescu și-a început cariera profesională în presă. În anul 1993 debuta în cadrul ziarului Evenimentul Zilei. Până în 1996 a mai lucrat și la ziarul Ultimul Cuvânt și la Ziarul Ziua.
În 1996 a fost purtător de cuvânt al PDSR pentru campania electorală a alegerilor locale și director al Departamentului de monitorizare a presei pentru alegerile generale.
În CV-ul său mai notează că între 1997-2004 a fost președinte fondator al Agenției de monitorizare a presei Monitoring Media, dar și redactor șef-fondator al săptămânalului Ziua USA.
Anul 2004 o aduce pentru prima dată alături de un lider PSD. Mai exact, în acel an a fost consilier de stat pe probleme de comunicare pentru premierul Adrian Năstase, dar și director de comunicare al PSD pentru alegerilor locale și prezidențiale din 2004. În 2004, candidatul PSD la Cotroceni a fost Adrian Năstase.
L-a urmat pe acesta și la Camera Deputaților și l-a consiliat și din funcția de președinte al partidului, până în 2009. A trecut mai apoi în echipa lui Sorin Oprescu. A fost atât director de campanie pentru acesta la alegerile prezidențiale din 2009, dar și consilier personal pe probleme de comunicare în timpul mandatului său de primar general.
Adusă în Guvern de Ponta, dată afară de Dăncilă
În 2012 ajunge la Guvern. Premier pe atunci era Victor Ponta. Mai întâi ocupă funcția de consilier de stat pe probleme de comunicare. Între 2013-2015 îl consiliază pe Victor Ponta din funcția de secretar de stat în Cancelaria prim-ministrului.
După câteva luni de la demisia lui Victor Ponta, Anca Alexandrescu lucrează ca director de PR pentru KMG Rompetrol. Revine, însă, în iulie 2017, în preajma liderilor PSD. Îl consiliază mai întâi pe Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților pe atunci. În februarie 2018 revine la Guvern, pentru a o consilia pe Viorica Dăncilă, premierul României. Pleacă din Guvern în mai 2019, după ce Viorica Dăncilă o demite.
La câteva luni distanță intră în echipa Realitatea Plus și ajunge să modereze emisiunea „Culisele statului paralel”. Anca Alexandrescu a creat din nou controverse odată cu alegerile prezidențiale anulate de Curtea Constituțională a României în 2024. Își declară susținerea față de Călin Georgescu și curentul suveranist și îi dedică fostului candidat mai multe emisiuni.
„Umbra lui Dragnea”
În timp ce o consilia din punct de vedere al comunicării pe Viorica Dăncilă, presa a numit-o pe Anca Alexandrescu „umbra lui Dragnea”, citând surse din PSD. Jurnalista fusese detașată de la cabinetul lui Dragnea la Guvern. Demiterea sa a fost pusă pe seama răcirii relației dintre Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, după ce aceasta din urmă a refuzat că adopte ordonanțe de urgență pe tema justiției.
Viorica Dăncilă, însă, declara la acel moment că plecarea Ancăi Alexandrescu din Guvern nu înseamnă că există un conflict între ea și președintele PSD.
„Nu este niciun conflict între mine și liderul PSD. (…) Suntem în campanie electorală și cred că este foarte bine să avem o bună comunicare de la partid. De la Guvern noi deja trimitem către partid toate actele necesare referitor la programul de guvernare și cred că trebuie să intensificăm comunicarea pe partid”, declara atunci Viorica Dăncilă.
La acea vreme, presa mai nota faptul că Viorica Dăncilă s-ar plânge de atitudinea agresivă a Ancăi Alexandrescu. „Anca este una dintre cele mai rele persoane pe care le-am întâlnit în viaţă“, ar fi spus fostul premier unor apropiaţi din Guvern.
Împăcare în lacrimi
Totodată, premierul ar fi suspectat-o pe Anca Alexandrescu că îi inserează intenționat greșeli în discursuri, pentru a îi afecta imaginea, astfel încât să nu devină o amenințare pentru Liviu Dragnea, scria Adevărul în 2019.
Cele două „s-au împacat” în 2023, într-o emisiune de la Realitatea PLUS.
„Eu nu m-am considerat niciodată certată cu Viorica Dăncilă. Au fost niște lucruri care ne-au pus pe amândouă într-o situație delicată. Am fost la mijloc, între Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea. Mă bucur, Viorica, că ai acceptat să facem acest lucru”, a spus Anca Alexandrescu.
„Este normal, Anca, pentru că oamenii puternici lasă în urmă lucrurile care poate atunci au dezamăgit sau i-au rănit la un moment dat și merg mai departe”, a fost răspunsul Vioricăi Dăncilă.
În aceeași emisiune, Anca Alexandrescu a început să plângă și a spus ca a suferit din cauza informațiilor care au apărut în presă.
„Am suferit foarte tare. Au fost zile în care eu nu am stat cu copiii mei, ca să încerc să opresc niște lucruri sau să încerc să fac niște lucruri bune. Și am suferit foarte tare. Pentru că s-au spus lucruri nedrepte despre mine”, a spus aceasta.
Trădată de Georgescu?
Peste ani, deși a lucrat cea mai mare parte a carierei lângă oameni considerați ca făcând parte din „sistem”, Anca Alexandrescu s-a declarat antisistem. În anul 2024, după anularea alegerilor prezidențiale, devine suveranistă declarată și îl susține pe Călin Georgescu, candidatul din cauza căruia s-au anulat alegerile.
L-a invitat pe acesta des în emisiuni, i-a promovat mesajele și i-a luat apărarea în direct. Mai mult, a mers alături de acesta la mai multe manifestații și a făcut scut în jurul său împotriva jurnaliștilor de la alte televiziuni.
Cele mai mari dispute le-a avut cu reporterii România TV. A împins microfoanele acestora și chiar li s-a adresat cu apelativul „marș”. Cu toate acestea, Călin Georgescu nu i-a întors favorul. În momentul în care Anca Alexandrescu și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei, fostul candidat la prezidențiale a boicotat alegerile.
„Despre aceste alegeri am de spus următoarele. Un guvern ilegitim nu poate face alegeri legitime, nici la Bucureşti, nici oriunde altundeva. Nimeni nu mă poate convinge de contrariu. Avem precedentul anulării a legilor din 6 decembrie 2024 şi mascarada celor din mai 2025.
Prin urmare, nu pot crede în aceste alegeri din Bucureşti şi consider că electoratul ar trebui să se gândească de două ori înainte de a valida o farsă organizată sub aparenţa binelui”, a declarat Călin Georgescu.
Întrebată despre această declarație, Anca Alexandrescu a precizat are o relație de prietenie cu Călin Georgescu și știa dinainte ce va spune acesta.
„Tot ce am făcut în ultimul an, alături de suveraniști și de domnii Georgescu și Simion, am făcut-o pentru că am crezut în acest lucru și am crezut în sinceritate. (…) Sunt mulți care mă acuză că l-am chemat pe domnul Georgescu ca să fac audiență. Eu n-aș fi îndrăznit niciodată să-i cer așa ceva, pentru că am fost cea mai mare susținătoare a turului doi înapoi. Domnul Georgescu le transmite foarte clar susținătorilor săi să facă ceva. Nu putem rămâne în fața ecranelor și telefoanelor și să ia ăștia tot! Ajungem ca USR să ia cu 9% întreaga țară!”, a mai spus Anca Alexandrescu.
Ce își propune Anca Alexandrescu
Într-o emisiune la Gândul, Anca Alexandrescu a declarat că își dorește să ajungă la Primăria București pentru a face ordine, nu pentru a primi ordine.
„Voi aduce la primărie cei mai buni specialiști pentru București. Am și vorbit deja despre Dian Popescu împreună cu Petișor Peiu, domnul Gheorghe Piperea, chiar și Mihai Enache care a fost candidatul AUR care, atenție, a fost la mine în emisiune, avea un program perfect, foarte bun.
Cei care sunt cei mai buni pe domeniul respectiv vor avea ușa deschisă la mine. Pentru că eu vreau să fac ceva pentru București, nu pentru partid. Eu nu mă duc acolo să primesc ordine, mă duc acolo să fac ordine”, a declarat Anca Alexandrescu.
În aceeași emisiune, candidata a enumerat și câteva dintre planurile sale:
- Interzicerea trotinetelor electrice în București
- Programe inteligente pentru traficul rutier
- Spital nou în București
- Supermarket-urile să pună parcările la dispoziția cetățenilor pe timpul nopții, gratuit
- Un nou plan urbanistic general
- Construirea unei săli polivalente
În ceea ce privește averea Ancăi Alexandrescu, cea mai recentă publicată este cea din 2019.
23 comentarii