Miercuri seara, sub coroana înaltă a copacului din curtea Muzeului Național al Literaturii Române, Nicu Alifantis a mai făcut o demonstrație de artă. Adică a dat încă un semn important că nimic nu-i pierdut, că numărul celor care n-au organe pentru manele și hip-hop, pentru maimuțăreală și vulgaritate este încă destul de mare. Nu gloate, nu armate, dar suficient de mulți cît să rămînă puternici, să le arate și să le descrie celorlalți cum arată calea decăderii pe cont propriu.
Surprinzătorul album ”A treisprezecea noapte – Memorabilia”, scos la editura Muzeului Literaturii Române, vine după o expoziție de afișe ale unor spectacole de teatru, vernisată în luna iunie a acestui an, la care Nicu Alifantis a scos din sertarele și cuferele colecțiilor sale piese demne de o memorie de aur a teatrului românesc. Menestrelul de Brăila, marcat de întîlnirea cu regizorul Alexandru Tocilescu și cu muzicianul Mircea Florian, în afara carierei sale muzicale de excepție, se dovedește a fi și un om de carte, un om de teatru, un cantautor de literatură română și un anticar cultural care nu vinde nimic pentru că păstrează totul.
El se arată a fi mai degrabă un depozitar de inefabilă memorie a teatrului și a muzicii. Alifantis a dat multă muzică teatrului românesc, fiind parte în peste 100 de piese de teatru, unele dintre ele capodopere intrate în antologie. Alifantis a publicat poezie și a cîntat opera poeților români, de la Leonid Dimov la Nichiata Stănescu, respectînd opera poeților și fugind ca Dracul de tămîie de textele cretine.
Alifantis a dus literatura română contemporană pe scenă. El n-a avut ambiția stadioanelor care să-i scandeze numele și nici damblaua șlagărelor de chef. În schimb, a avut organ pentru adîncimea gîndului, pentru rafinamentul expresiei, pentru formă și armonie. Pe tot ce a pus mîna acest cîntăreț solitar arată într-un fel al său. Cu finețe, cu deschideri metaforice, cu rezolvări laborioase, cu cîmpuri semantice suprapuse, cu semne dureroase ale trecerii timpului. Întîlnirea cu ”lucrările” (fie muzicale, grafice sau literare) lui Nicu Alifantis este ca o călătorie într-o cutie cu miracole și parfumuri, plină de surprize și care călătorie nu se se ferește să invoce un sfîrșit inevitabil. A treisprezecea noapte este ultima și cea mai lungă noapte.
Nicu Alifantis este un muzician care lucrează sub lupă, sub bătăile inimii și îndoielile creierului, ca un ceasornicar elvețian care simte timpul, îl măsoară, dar nu-l poate opri. Ai zice că muzica sa vine dintr-o tristețe trăită cu discreție și dintr-o singurătate cosmică asumată ca un poet.
”Stingem lumina și dăm liniștea mai tare. Ca un ecou, rămîne cântecul de-aproape, poate cea de-a nu știu cîta noapte”, scrie Nicu Alifantis în deschiderea minunatei casete Memorabilia, editată în 2018. Ca să înțelegem că muzica și ”lucrările sale” sunt un mod de a înfrunta ”cea de-a nu știu cîta noapte” a reluat textul în deschiderea albumului lansat miercuri seara.
Alifantis ne-a dăruit discuri, antologii, volume de versuri și s-a străduit să strîngă afișe și obiecte din teatru, cu ajutorul cărora să înoate înapoi prin valurile timpului, cît mai departe, cît mai departe de ”cea de-a nu știu cîta noapte”.
Între noi, de multe ori în văzul sălilor pline, viețuiește un muzician care-și întoarce paginile durerii și ale solitudinii cu o delicatețe și cu un rafinament proprii marilor artiști.
Sharlica – ai auzit de Apollo ? Unde s-a nascut si ca-i mai spunea si „Lupul alb si luminos „? Da de resedinta lui Saturn stravechiul zeu grec ai auzit ? Care cica ar fi fost pe un munte „Omoloyos” sau cum ziceau locuitorii acelei tari „Omu” ? Da tu o sharla fara „patrie” nu ai de unde sti. „Legenda lupului alb si luminos”, si faptului ca noi locuitorii vremelnici al acestui pamint suntem urmasii lui , ai „Lupului alb”.Tu faci exact ce stie o „sharla” schelalai si musti pe furis. De „elevat” si de cite „lectii”ne-ai dat trag toti in tine ca in filmele cu Al Capone.”Le-ai deschis ochii”atit de mult ca pur si simplu nu vor sa te mai vada. Mergi Charlie in tenebrele tale.Lasa-ne sa comentam la articol si daca esti in minoritate ori te retragi ( bun simt) ori te pui de acord cu majoritatea fara a arunca cu „laturi” . Asa-i in democratie ( aia utopica in care cred) !
NOI Românii, visăm la strămoșii noștri numiți de Stabon poporul lupilor/daoi/daci. Și la TARAMUL nostru cel STRAVECHI geto-dacic, daco-românesc si românesc. Si la ROMANIA (cea de sorginte PIE pre-LATINA dar de tip SATEM) de la 383 AD și până azi. Și la religia noastră cea de rit bizantin a lui Constantin dacul/325 AD.
Străinii cei apatrizi (fără țară, neam și religie) nu au la ce visa. Sunt bântuiți doar de coșmaruri, de fantome și tenebre de groază. Sărmanii…
Charlie eu sunt născut in Craiova, ROMÂNIA. Părinții mei, bunicii mei și străbunicii mei sunt născuți TOȚI in România (zona Craiova și zona Iași. Eu, părintii mei, bunicii mei suntem botezați TOȚI in rit creștin-ortodox/bizantin. Eu am fost botezat în Craiova/ROMÂNIA.
Tu, bufonul regilor străini … ești DOAR un STRAIN. Deoarece nu poți dovedi că ești român.
Tu, bufonul regilor străini … ești un NEROMAN, ANTIROMAN și APATRID deoarece ai dovedit că nu stimezi și nici nu înțelegi spiritualitatea NOASTRA cea ROMÂNEASCA (ca istorie, limba, cultura, religie).
Tu, bufonul regilor străini … ești PĂGÂN/ATEU. Deoarece nu poți dovedi religia ta.
Pe mine mă amuză că un STRAIN, APATRID si ATEU poate vorbi despre cine sunt sau nu ROMÂNI.
RUȘI.NE ȚIE, PĂRINȚILOR tăi și NEAMULUI TAU care NU te-au educat ! Până în 1950, și după 1950 !
Discurs în Parlamentul României :
„La data de 11 septembrie 2022 are loc un act abominabil împotriva descoperitorului insulinei: Nicolae Paulescu. Statuia din București a lui Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, a fost vandalizată. Dacă vă închipuiți că fenomenul neobolșevic, “cancel culture”, va ocoli România, vă înșelați,
Dar ce a scris Nicolae Paulescu încât să deranjeze la peste un veac după nașterea sa?
Una dintre cărtile sale este Spitalul Coranul Talmudul Kahalul și Francmasoneria
La data de 12 septembrie 2022, naționaliștii din București au curățat statuia și soclul, dând dovadă de conștiință națională și spirit civic. Felicitări!
Incidentul vine pe fondul unui veritabil atac la adresa statuilor și simbolurilor României din Transilvania, între care se numără Avram Iancu la Turda, Mihai Viteazul și Mihai Eminescu la Oradea, tot Mihai Viteazul și Istoria României la Sfântu Gheorghe, Eroii Armatei Române la Carei sau Crucea și Martirii ardeleni la Cluj Napoca și Crucea și Eroii Anticomuniști la Deva.
Această atitudine se înscrie în șirul lung de lipsă a recunoașterii valorilor românești, pentru că institutul Ellie Wiesel îi consideră pe românii noștri cetățeni de mâna a doua și îi acuză de anti-Semitism, deși la vremea când aceștia trăiau, termenul nici nu intra măcar în vocabularul nostru. Probabil că urmează Eminescu, al cărui spirit se chinuie să îl omoare de ani de zile.”
Seful HAITEI humoroide a pensionarilor Secu ceausiste s-a saturat ca toate ji vinele sa schelalaie in acelasi ton si spirit
de parca ar fi siameze, descoperind „diversitatea”…Din nou doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE isi exiba BLASFEMIILE la DUMNEZEIRE lasand reci fiarele din HAITA, inclusiv pe „credincioasa” core…Humoroidul vrea „diversitate”, dar core si doru popescu identici si in citari din altii…La 9:30 am postat un singur comentariu, dar surpriza, la aceeasi ora posteaza arhivara core Dulaul imi posteaza un comentariu stravechi!!! Nimic mai clar, complicitatea ji vinelor din fruntea HAITEI humoroide cu Dulaul!
Asta dupa ce la 8:58 apare o alta postare pirat, marsavia securistoizilor continuand la 11:26, 12:15, 13:23 si 13:56!!! Ce denota
aceste acte monstruoase daca nu disperarea ca nu ma pot anihila…
„Să smulgem fildeșii din Alifantis
și din Mediterana tot ce-a fost Atlantis.
Să-l auzim cum cade, cum șoimul cel vânat,
Leneș și în cascade, într-un alt fel, păcat.
Când cântă parcă moare o taină dintr-un grec
și tot ce e în mine zare arată a înec.
Dar nu-n sărata mare, ci în ceva cu mult mai mare.”
(Nichita Stănescu, 12 spre 13 aprilie 1983)
“Poeticitatea muzicii?! Ei bine, da, în pofida aparentei nepotriviri terminologice. Vreau să spun că în compoziţiile sale mai tare decât gândirea muzicală e gândirea poetică. Și nu trebuie să fii decât un bun ascultător ca să înţelegi asta…
Și are sigur legătură cu natura interiorizată și stăruitor reflexivă a unui poet pe care masca histrionică, proprie actorului și, în genere, omului de scenă, începe să-l doară și să i se revele ca o subminare a chipului adevărat, ca o deviere de Destin” (Laurenţiu Ulici, 1997)
“Sunt oameni care, prin forţa poeziei și a frumuseţii ce izvorăște din sufletul lor, au puterea să transforme lumea în care trăiesc. Datorită acestor oameni minunaţi, viaţa pe Terra poate deveni, dintr-o luptă pentru supravieţuire în junglă, un sejur într-o grădina de plăceri.
Nicu Alifantis este unul dintre acești emisari pe care, Dumnezeirea, în providenţiala ei mărinimie, ni i-a trimis pentru a îndulci chinurile pe care noi, urmașii lui Adam și ai Evei, am fost pedepsiţi să le îndurăm de când strămoșii noștri au fost alungaţi din Paradis.”
(Radu Beligan, 26.03.2013)
Tică nu are probleme cu oamenii obișnuiți el are probleme cu politicienii-aceleasi probleme pe care le avem toți. Este obositor când repeta același lucru sau când presupune ca nu-i împărtășim vaietele. Tică,ieși la proteste,asta este solutia!
Dacă până și la un asemenea subiect cu o temă care ar trebui să ne facă mai buni și mai frumoși, măcar sufletește, dacă fizic nu se mai poate , sau dacă unii n-am fost niciodată, ajungem să ne păruim verbal, trecând peste mesajul vădit artistic și sentimental se ajunge rapid la răfuieli ideologice, jigniri impardonabile pentru un colectiv ce părea mai sudat ca oricând , deoarece cei puși să bruieze au cam fost scoși din cărți de replicile inteligente primite, sau retrași pentru că nu puteau face față nivelului superior de dezbatere, iar cei ce se încăpățânează să combată pe cont propriu fac deliciul celor care le citesc „producțiile” , dar și a celor din umbră, adevărații profesioniști ai manipulării, pe binecunoscutul „întărâtă-i drace !”( că doar atât mai pot face 😉 ).
Hai să ne revenim și să evităm provocările atât de mizerabile , atât ca formă, dar și conținut și să ne axăm pe mesajul , mai clar, sau mai alambicat ,ce ni se cere să-l comentăm : În ce scop ?
Iată o întrebare la care sunt sigur că nu vom avea răspunsuri asemănătoare, dar asta este frumusețea și farmecul diversității. De opinii, nu de genul schimbat, de regulă, după chef și toane… 😉
Ticuta, tu cand l-ai ajutat pe soferul ucrainean ai fost bun? Da!
Crezi ca unii dintre colegii nostri ar fi procedat la fel ca tine? Sunt convinsa ca da. Tu esti roman? Da! Atunci de ce zici ca romanii nu sunt buni?
Ti se intampla de multe ori sa vorbesti rau despre romani, tu insuti fiind roman? Da! Ti se intampla sa-ti pierzi firea, sa jignesti, sa doresti raul cuiva pana la dispariti lui numai pentru ca, nu gandeste la fel ca tine? Da! Esti roman? Da! Daca tu ai calitati dar si defecte, de ce esti atat de categoric? Si discutia imaginara ar putea continua… Cateodata, poate ar fi bine sa lasam tacerea sa se auda.