Alina Mungiu-Pippidi: Prea târziu pentru consens

Calea înainte

  • Există și poziții prin definiție imparțiale în statul român, și măcar pentru acelea ca Avocatul Poporului am putea încerca un consens nepartizan

Nu sunt de acord cu o politică în care învingătorul bagă pe învins la pușcărie, asta omoară și democrația, și statul de drept. Dar nu văd cale de întoarcere la români, unde serviiciile controlează așa de mult din joc și au interes să țină partidele slabe și dependente ca să cîștige ele influență și licitații la stat (sper că urmăriți topul achizițiilor pe România curată, și poate vă întrebați de ce numai noi ne permitem să arătăm cum de firmele serviciilor, echivalentele lui Hexi, sunt lider de piață în multe domenii). Și cum politica e legitimă, chiar dacă nu și conflictul extrem (și exportat ca mahala în Europa), după o destabilizare precum cea de duminică e de așteptat ca învingătorii să își mărească avantajul și au dreptul să o facă. Să sperăm că e și în avantajul votanților și nu o să ajungă aceștia rapid ca fanii de la Urzeala tronurilor din care un milion au cerut , cînd s-a dovedit după ce a cîștigat eroina lor îndrăgită că nu era mai civilizată ca dragonul pe care călărea, să fie dați afară scenariștii, că aceștia sunt incompetenți, nu că fanii și-au făcut iluzii, că preferă să se atașeze emoțional în loc să descifreze cheile cognitive care li se oferă.

Deși fără nici o iluzie, spre deosebire de votanții targetați prin social media și convinși să mai dea o dată un vot în alb duminica trecută văd o cale constructivă- totdeauna există una, dar nimic constructiv nu a fost realist în ultimii noi ani și jumătate. Aceasta este un consens privitor la pozițiile care necesită obiectivitate pentru vindecarea fracturii din societate și a imaginii noastre externe (trebuie să încetăm să sponsorizăm singuri campania contra noastră din presa străină, care a afectat încet-încet rata dobînzii, pe care o vor plăti chiar cei care au suflat în foc în ultimii doi ani), ca și un consens privitor la alegeri.

Încep cu ultimul obiectiv, ar fi bine ca PSD și opoziția să agreeze de comun acord un calendar de alegeri. Opoziția nu o să devină mai competentă și nici PSD mai iubit de popor dacă o mai lungim și ținem zece rînduri de alegeri. Ne trebuie alegeri anticipate, mare păcat că nu au fost duminica asta ca să terminăm. Ideal ar fi să fie și sincronizate cu prezidențialele, e constituțional complicat, dar cine vrea, poate, și unele, și altele, se pot deplasa ca să scurtăm instabilitatea.

Al doilea obiectiv privește recrearea unui stat care nu e nici pesedist, nici penelist, nici paralel. Nu peste tot, că nu se poate, dar măcar pe ici, pe colo, prin părțile vitale pentru reconstruirea încrederii (vedeți declarația mea în Nature de săptămîna trecută, link). Națiunea are nevoie de încredere, și măcar în cîteva puncte toate partidele s-ar putea uni ca să facă un pas comun pentru reconstrucție. Am găsit asemenea exemple de consens în istoria statelor care au reușit să progreseze în secolul XX, singurele de pe continentul lor, de exemplu în Chile în anii treizeci cînd s-a luat decizia ca să nu poată fi numită Curtea Supremă decît cu două treimi din voturile Senatului (practic prin consens). A urmat Auditorul Genera, cu aceeași regulă, și așa s-a pus treptat, dar sigur, bazele unei fundații obiective a statului.

Avem de numit Avocatul Poporului. Peter Eckstein Kovacs, un independent cu integritate, care a demisionat de la Parlament cînd nu a putut trece legea ANI și de la consilierea unui președinte cînd acesta a început să dea indicații în direct pieței bursiere privitor la aurul Roșiei Montane, a reușit să strîngă sprijin de la societatea civilă și cîteva partide. Lipsesc UDMR și PSD. Ar fi un semnal excelent dacă s-ar putea alătura și ele.

Și nu e vorba doar de asta. Chiar are șanse Rovana Plumb să fie comisar european? Deja vor unii să îl parcheze pe Cioloș în locul ei, ca să îl scoată din politică (totdeauna Cioloș a fost considerat doar bun de pus în față de cei care îl promovează). Leonard Orban și el ar fi cam gata (a mai fost, și nu a fost strălucit, cum nu a fost nici un ministru eficient, conform singurului raport pe fonduri comparativ între guverne, al Valentinei Dimulescu de la SAR, link). Poate ar fi o idee bună să nu fie nici un dragnist și nici un iohannist, să se facă un consens pe cineva de mijloc, care să poate lucra la refacerea credibilității noastre? Mircea Geoană ar avea și profilul, și relațiile necesare, și e în afara partizanatului actual. Poate nu e singura soluție nepartizană, dar e prima care îmi vine în minte.

Procurorii generali? Am mai dat sugestii bune- Doru Țuluș, ca profil, oameni care au făcut dosare importante la DNA, dar au ținut și la proceduri. Șefi de procuraturi mai eficiente și mai transparente din țară. Există. Nu putem face o comisie nepartizană și produce o listă scurtă cu 5-6 nume? Nu ar reface asta încrederea și acasă, și afară?

Esențialul este să scoatem o parte din stat în afara luptei politice, petru că există poziții definite ca obiective, și pentru că la noi lupta e război civil. Urmează BNR, e esențial ca Isărescu să fie succedat de un independent de anvergură și care să nu poată fi atins. BNR e un succes al independenței și profesionalismului, și a fost o prostie enormă a PSD și PNL că au tot atacat BNR în ultimii ani.

Consensul necesar e, din păcate, ca să fiu onestă, nu doar între dreapta și stînga la noi, plus UDMR, ci și unul cu serviciile, care la ora asta au drept de veto la orice și țin în mînă o bună parte din mecanismul de manipulare creat prin social media după Brexit (prin aceleași metode) prin care pot influența esențial orice fel de alegeri. Dar președintele Iohannis, deja practic reales, ar trebui să fie capabil să controleze zona asta, deci un consens cu el ar trebui să însemne și un consens cu statul profund. Sper, cel puțin.

Repet, vorbesc doar de cîteva poziții. În rest lichidați-vă mai departe. Dar nu mai riscați statul, dobînda de împrumut, rata Robor, și toate astea. Dați oamenilor mobilizați să salveze tronul duminica asta, cu perfectă bună credință și pe alocuri chiar eroism, măcar atîta pentru efortul lor, cîteva poziții nepartizane unde faceți efortul să numiți cei mai buni oameni pe care îi avem. Că știm cu toții că nici dacă unim toate resursele noastre umane nu stăm strălucit, războiul dus cu meritocrația și libertatea de a lucra în Europa ne-au lăsat răni adînci. Dați-ne un avocat al poporului care să fie al poporului, un comisar european care să fie european și ai României, nu al unei fracțiuni din ea, și așa mai departe. După asta va conta mai puțin dacă partidele nu reușesc să se ridica la înălțimea așteptărilor. Nu trăim în timpuri favirabile partidelor, dar alții își pot permite partide slabe, că au un stat. Hai să îl consolidăm pe al nostru.

Recomanda 5
Alina Mungiu-Pippidi 127 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Si securitatea? Cata vreme nu pomeneste de securitatea care exista pretutindeni, Mungiu imi face impresia ca abereaza in aceasta analiza.

  2. Pe cine faci tu, măi, escroc, pe fostul PRIMAR, complicele FDRG? Detaliază dacă ai vreme de pierdut.

  3. Propun un PACT Național care să condamne încălcarea Tratatelor Internaționale, cu referire directă la confiscarea bunurilor tuturor organizațiilor de esența nazistă și a urmașelor lor.
    Apoi, pentru că voința TUTUROR partidelor, alese de POPOR, este suverană pentru politicieni, să se ceară domnului Werner Johannis și FDRG, cedarea pe cale amiabilă a proprietăților atribuite ilegal.
    Partidele care nu vor să semneze PACTUL propus, vor fi scoase în afara legii.
    Evident, se poate consulta Comisia de la Veneția, GRECO, SUA, FRANȚA, RUSIA și ANGLIA.
    Părerile personale ale doamnei Merkel și a domnului Macron, vor încuraja, desigur, semnarea PACTULUI propus.
    Mai mult, ar fi un gest demn de apreciat dacă cei doi vor contrasemna PACTUL, în calitatea de Jupâni-Garanți ai Europei.

  4. E cel mai bun plan pentru restaurarea democratiei in Romania pe care l-am vazut pana acum. Pacat ca foarte putini il pot intelege…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.