Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat luni că asumarea răspunderii Guvernului pe legea pensiilor speciale este ultima variantă luată în calcul. Asta în vreme ce Marcel Ciolacu îmbrățișează o astfel de variantă. Cel puțin la nivel declarativ.
„Nu lăsăm moştenire nimic, pentru că este o chestiune de responsabilitate pe care ne-o asumăm cu toţii. Varianta asumării răspunderii este, din punctul meu de vedere, ultima. Altfel, aşa cum am negociat pe fiecare lege şi cum au fost trecute şi dezbătute în Parlament, mi se pare varianta cea mai bună”, a spus Ciucă, înainte de a participa la Congresul seniorilor liberali.
El a fost întrebat dacă ia în calcul asumarea răspunderii Guvernului pe reforma pensiilor speciale.
Anterior, peşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că în cazul în care va fi premier după rocada guvernamentală și reforma pensiilor speciale prevăzută în PNRR nu se va face, Guvernul pe care îl va conduce îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului.
„Eu nu o să renunţ până nu vom trece legea cu pensiile speciale. Dacă ea va trece cât timp sunt preşedinte la Camera Deputaţilor, nu e nicio problemă. Dacă nu, şi avem neîndeplinit acest jalon şi voi fi primul ministru al României, voi veni cu lege de asumare a răspunderii în faţa Parlamentului, astfel încât ori trece legea, ori plec eu acasă. Cred că am fost cât se poate de clar”, a spus Ciolacu vineri, după Conferința Județeană de Alegeri a PSD Neamț.
Opoziția contraatacă
Liderul USR, Cătălin Drulă, l-a acuzat luni pe Marcel Ciolacu „de ipocrizie înfiorătoare” pe tema pensiilor speciale.
„Marcel Ciolacu este de-o ipocrizie înfiorătoare pe tema pensiilor speciale. În timp ce la TV face declaraţii războinice, în Parlament blochează de un an de zile proiectul USR de eliminare a pensiilor parlamentarilor. Pe 6 mai 2022, USR a depus proiectul de eliminare a pensiilor parlamentarilor şi de atunci Marcel Ciolacu nu îl trimite nici măcar la comisii. Ca să fie clar pentru toată lumea: în două săptămâni, acest proiect poate deveni lege şi pensiile parlamentarilor pot fi eliminate pentru totdeauna. Şi cele în plată, şi cele viitoare”, a spus Drulă potrivit unui comunicat de presă al USR.
Preşedintele USR semnalează că „este fără precedent” ca un proiect de lege să nu fi fost trimis măcar la comisii, după mai bine de un an de la depunere.
„Nu ştiu vreun caz în care timp de un an un proiect de lege să nu fi fost trimis măcar la comisii. Ciolacu este un apărător al pensiilor speciale. De ochii lumii, pozează în Zorro, dar în realitate nu vrea să-i supere pe cei care stau în spatele său”, precizează Cătălin Drulă.
USR reaminteşte că legea actuală prevede pentru parlamentari o pensie specială de până la 15.000 de lei în plus faţă de pensia contributivă (sau alte pensii speciale).
R U S I N E pentru toti decidentii politici din aceasta tara !
Pentru faptele de EROISM si VITEJIE ale acestui OM de 102 ani, care a ajuns in Caucazi PE JOS in timpul celui de al 2 lea razboi mondial, statul roman ii acorda o umila pensie de 1.400 lei si indemnizatie de VETERAN DE RAZBOI de 2oo lei.
Iar unui alt cetatean roman, ii acorda o pensie de ( ATENTIE ) 50.359 lei/ luna
pensie platita in integritate de la Bugetul Asigurarilor Sociale de Stat ,
( ATENTIE ) CONTRIBUTIE – 0 lei.
Adica nu a dat un leu de a lungul vietii pentru a fi indreptatit sa ia o asemenea fabuloasa penrie.
Are doar calitatea de a fi MAGISTRAT.
Pe contributivitate pensia ar fi undeva la …..5.000 lei
DOAR ATAT !
Are curajul cel de mai sus sa se uite in ochii veteranului de 102 ani si sa i spuna ca pensia lui de peste 10.000 euro este legala si in conformitate cu Constitutia Romaniei, art.16, CETATENII SUNT EGALI IN FATA LEGII SI A AUTORITATILOR PUBLICE, FARA PRIVILEGII SI FARA DISCRIMINARI!
Drula tata foarte bine face ca tine legea la sertar pentru ca este o lege DISCRIMINATORIE adica desfiintam pensia speciala doar la unii nu la toti. Unde este desfiintarea la magistrati de exemplu. Sau la astia nu ca sint cu noi. Bai sa stii ceva nu se va desfiinta nici o pensie speciala. Ce fac ei acum este doar praf in ochii fraierilor care musca din cascaval. In justitie este o cutuma si anume ‘ un drept cistigat nu se ia inapoi” niciodata. Vor cadea la ccr toate legile pe care le fac. Un singur lucru pot face si anume introducerea IMPOZITULUI PROGRESIV pentru TOATA LUMEA SI ACOLO SA IMPOZITEZE 80% TOATE VENITURILE MAI MARI DECIT SALARIUL PRESEDINTELUI. Nu fac asta ca o sa ajunga sa-si ia si lor banii nu numai la speciali si asta nu vor. Vor sa fure cu acte in regula cit mai mult ca de aceia ocupa functii neamurile, amantele, copii lor. Ei nu se faulteaza ei pe ei niciodata.
Ciolacu a declarat că dacă nu va rezolva problema pensiilor speciale va pleca acasă. Vă dați seama ce tragedie înseamnă pentru România faptul că Ciolacu pleacă acasă și se lasă de politică? Suntem pierduți. Nu ne mai salvează nimeni.
Mda se pare ca USR a ramas doar in Drula . Restul multumiti cu sinecurile si afacerile grase. Hei USR cu o floare nu se face primavara . Inca mai aveti niste semnaturi, stiti care ,nu ? Hai Drula se pare ca esti singurul userist cu singe-n instalatie.Hai „Vocea patriotului nationale „!
N-ul mai acuza pe CIUCA,el este militar si aritmetica lui este conform legilor militare…nimic asa e ordinul!!!!!!!!!!!!!!!!
Pensiile necontributive infulecate pe CERTIFICATELE DE REVOLUTIONAR sunt mai devastatoare decat cele „speciale”, caci, astea „revolutionare” seaca Bugetul Statului non-stop, din cca. 1000 capete in 89′, azi sunt peste 400.000 „rivolutionari” facuti lunar si anual de 33 ani, escrocii care-o primesc sunt neamuri, membri din partide, secretare, ex-securisti, ex-politisti, ex-ofiteri armata, ex-SPP, amici de invarteli si alti escroci. Parlamentul poate si trebuie sa modifice Legea cu „rivolutionarii”, sa ramana toti ONORIFICI, daca le convine. Nici USR istii vedem ca nu ataca pensiile necontributive ale revolutionarilor de carton, oare de ce ?!
O plecare masiva din tara ,ar rezolva aceste problema,pentru ca necontribuind la platirea taxelor vor falimenta iar noi contribuìnd cu taxele invre.un stat unde cetatanul e respectat nu vom pierde timpul in zadar sau vom avea o pensie sub limita existentei decisa de mediocrii,incompetentii,frustratii care au adus Romania la haosul si devalorizarea farà precedent.
Ciuca se lauda ca PNL a majorat punctul de pensie cu 500 lei…
MINCIUNA.
In septembrie 2020, punctul de pensie, conform legilor in vigoare, trebuia sa fie 1775 lei de la 1265 lei. PNL l-a facut doar 1442 lei.
Deci pensionarii au fost jefuiti cu 333 lei la punctul de pensie pana la 01.01.2022 cand PSD l-a majorat la 1586 lei si, apoi, tot PSD, l-a majorat la 1785 lei de la 01.01.2023.
Per ansamblu, in raport cu legile in vigoare, pensionarii au fost jefuiti cu 3 996 lei/punct in perioada 01.09.2020 – 01.09.2021.
Incepand cu 01 august 2021, punctul de pensie trebuia sa fie 1875 lei.
S-a majorat la 01.01.2022 la 1586 lei/punct.
Asa ca, pensionarii au mai fost jefuiti cu 433 lei/punct de pensie, adica un jaf de 2165 lei/punct de pensie, pana la 01.01.2022…
In perioada 01.01.2022 – 01.01.2023, pensionarii au fost jefuiti cu 1200 lei/punct. Apoi, in perioada 01.01.2023 – 01.05.2023 au mai fost jefuiti cu 500 lei/punct.
De mentionat ca aceste calcule au fost facute fara a tine cont de indexarea cu rata inflatiei, indexare obligatorie conform legilor in vigoare, si care nu s-a mai respectat de cand e PNL la guwernare…
Ciuca se lauda ca PNL a majorat punctul de pensie cu 500 lei…
MINCIUNA.
In septembrie 2020, punctul de pensie, conform legilor in vigoare, trebuia sa fie 1775 lei de la 1265 lei. PNL l-a facut doar 1442 lei.
Deci pensionarii au fost jefuiti cu 333 lei la punctul de pensie pana la 01.01.2022 cand PSD l-a majorat la 1586 lei si, apoi, tot PSD, l-a majorat la 1785 lei de la 01.01.2023.
Per ansamblu, in raport cu legile in vigoare, pensionarii au fost jefuiti cu 3 996 lei/punct in perioada 01.09.2020 – 01.09.2021.
Incepand cu 01 august 2021, punctul de pensie trebuia sa fie 1875 lei.
S-a majorat la 01.01.2022 la 1586 lei/punct.
Asa ca, pensionarii au mai fost jefuiti cu 433 lei/punct de pensie, adica un jaf de 2165 lei/punct de pensie, pana la 01.01.2022…
In perioada 01.01.2022 – 01.01.2023, pensionarii au fost jefuiti cu 1200 lei/punct. Apoi, in perioada 01.01.2023 – 01.05.2023 au mai fost jefuiti cu 500 lei/punct.
De mentionat ca aceste calcule au fost facute fara a tine cont de indexarea cu rata inflatiei, indexare obligatorie conform legilor in vugoare si care nu s-a mai respectat de cand e PNL la guwernare…
Ce nu spune nimeni este ca alaturi de magistrati pensii nesimtite au securistii.
Dar magistratii si ai lor de ce sa aiba pensii speciale de mii de euro?
Pensia de serviciu , DA , dar felul cum se calculează adică 80% din veniturile din ultima luna de activitate si pensionarea dupa25 de ani de activitate ( mai putina muncă si la unii mai multa spaga căci la asta nu au restricții ) e o sfidare.
MINCIUNA POLITICIENILOR CORUPTI care au votat in NOIEMBRIE 2022 Legea 303 publicata in Monitorul Oficial nr.1102 din 16/11/2022 unde la art.211 sunt prevazute cele scrise mai sus. Dacă sustin public ca vor ELIMINAREA pensiilor speciale de ce au votat legea 303/2022 ? Pentru ca sunt corupti si santajabili?
Dictatura magistratilor intrun stat MAFIOT si EȘUAT .
De ce la nicio televiziune sau ziar nimeni nu le da in cap politicienilor cu legea 303/ 2022. La toti le e frica de aceasta casta de imbuibati , imorali și pe ici pe colo coruptă la greu. Dosare tinute la sertar, procese amanate pana la prescriere si achitări la ordin sau la spaga MARE.
Magistratii isi bat joc de noi !
Dupa ani si ani de furaciuni nesimtite,mediocritati de cel mai inalt nivel,tradari precum iudele,grandomanii la cel mai snob nivel si acordari de merite si distintinctii intelectuale,exact pe masura coeficientului intelectiv si inaltelor merite si competente recunoscute intre dansii,beneficiarii acestor nesemnificative remunerari in baza marilor realizari,chiar incep sa fie scandalizati si vor refuza sa mai primeasca cu deasila aceste pensioare care nici pe departe nu se potrivesc cu inaltul lor tenor de viata??