„La finalul unui an dificil, cu multe tulburări politice, volatilitate macroeconomică și majorări de taxe, întrebarea cea mai arzătoare pentru liderii din mediul de afaceri este cât va dura corecția economică și dacă se va relansa creșterea”, spune Daniel Anghel, potrivit News.ro.
El precizează că proiectul de buget pentru 2026 va fi un prim test al realismului economic, urmând să arate direcția fiscală și bugetară a guvernului. Deși autoritățile au anunțat că nu vor crește taxele, PwC consideră că ajustarea deficitului bugetar cu 2 puncte procentuale din PIB, echivalentul a 40 de miliarde de lei, va fi o mare provocare.
Creștere economică slabă, în ciuda investițiilor record
După ani de expansiune, economia României s-a confruntat în ultimii doi ani cu stagnare, inflație și deficite ridicate. PIB-ul a crescut cu doar 0,8% în 2024 și este estimat la cel mult 1% în 2025.
Comisia Europeană estimează o creștere de 0,7% în 2025 și 1,1% în 2026, în timp ce FMI prognozează 1% și 1,4% pentru aceiași ani.
„Cifrele nu arată dinamism în ciuda stimulilor pentru creştere economică. S-a blocat modelul de creştere al României? Cel mai probabil încă nu, dar este destul de evident că trebuie găsite alternative”, afirmă Anghel.
Reprezentantul PwC consideră că România trebuie să treacă de la un model bazat pe consum la unul orientat spre investiții și productivitate.
„Deficitele mari sunt rezultatele unui model de creştere pe consum care îşi arată limitele. România ar trebui să treacă la un model orientat spre investiţii şi productivitate.”
Investițiile străine directe au însumat 7,24 miliarde de euro în primele zece luni din 2025, în creștere cu 28,6% față de aceeași perioadă a anului precedent. Totuși, economia „pare că are motoarele gripate”, avertizează Anghel.
Tehnologia și demografia schimbă piața muncii
Pe lângă provocările economice, România se confruntă și cu efectele îmbătrânirii populației și ale transformărilor aduse de inteligența artificială.
„Forţa de muncă este sub presiunea AI şi a altor tehnologii, care nu vor fura neapărat locurile de muncă, dar le vor transforma dramatic în timp şi vor impune noi competenţe şi, deci, o altă piaţă a forţei de muncă şi un alt model educaţional.”
Propaganda a bocitoarelor Cotidianul
Economia Romaniei a crescut in 2026 cu 0,7-2,1% dupa cum e si inima institutiei care evalueaza
Numai productia record de cereale 2025 si cat conteaza
Merg oare investitorii într-o tara unde sau anulat alegerile ? Nu cred…
nu trebuie sa ai studii ca sa stii ca trebuie sa produci pt a catiga, apoi cand auzi un ”-” vorbind despre productivitate te gandesti cat AI are, daca ne gandim ca singura industrie este o rafinarie sau mai mult, bate, nene instalatia sa ”distileze” mai repede petrolul si tot asa ca atat stiti productivitate, poate te duci si ”bati sondele” sa-si creasca productia…