America pare că nu mai este Tărâmul democrației și că se transformă, cel puțin punctual, într/unul în care domină cenzura. Este una dintre concluziile care reies dintr-un articol New York Times,în care se arată că nouă angajați de la SpaceX ar fi fost concediați din cauza unei scrisori deschise în care se aduceau o serie de critici la adresa lui Elon Musk, scrie New York Times.
Publicația americană citează mai multe surse din SpaceX care spun că Musk are putere deplină în celebra companie.
Totul ar fi început în primăvară, când câțiva angajați de la SpaceX au fost „puși la zid” fiindcă au contribuit la redactarea și distribuirea unei scrisori deschise în care Elon Musk era criticat pentru activitatea sa de pe Twitter și pentru postările considerate „dăunătoare” la adresa companiei.
În iunie, aproximativ 20 de angajați au fost chemați într-o ședință și criticați pentru gest de unul dintre vicepreședinții companiei. Apoi, li s-a spus că sunt dați afară fiindcă s-au luat de Elon Musk și pentru că au tulburat atmosfera în companie. „SpaceX is Elon and Elon is SpaceX”, li s-a spus oamenilor, ideea fiind că Elon Musk poate face cam orice vrea.
kim jong un cu bani
A propos de rachete: ce-au mai facut aia de la NASA cu vestita racheta, cea mai mare, cea mai tare, pe care au trimis-o spre Luna? Jucarica a inconjurat bolovanul si se intoarce, sau s-a dus de p..lii suflet la marginea galaxiei? Vad ca…mucles!
Musk inspirat ( pe jumatate ) de Svejk : maul halten . keine weiter dienen
Daca erau uniti ,toti angajatii ar fi trebuit sa-si dea demisia si ramanea patronul ,sa faca ce vrea el cu firma lui, ca este firma lui si cu directorii platiti regeste ,care stiu doar sa dea cu biciul,si sa disponibilizeze. Macar o saptamana. Ca reactie populatia globului ar cam trebuie sa se retraga de pe Twitter si atunci ,alta ar fi comportamentul bogatilor fata de angajati.Dar ei mizeaza pe faptul ca oamenii nu sunt uniti.
Pe Musk si eventual sustinatori politici republicani cu si fara legaturi in deepspace ii intereseaza alegerile. Retelele sociale care conteaza sunt detinute de sustinatori miliardari ai democratilor, cu vederi progresiste. La angajatii progresisti prima lor grija sa-i blocheze pe republicani. Lupta de fapt se da pentru puterea politica si Twitter este l victima colaterala. Pe Musk fost consilier al lui Trump, l-au impins inainte altfel nu dadea doi bani pe social media mai ales ca Twittrr nu face de fapylt miliardele cheltuite, dar scopul este electoral. Miliardele nu sunt prima problema face bani printul Arabiei Saudite din vanzarile de petrol.
DEH. ISTORIA bat’o vina … Brancovenu a avut tabara la Urlati si nu la Stanilesti … distanta dintre ele fiind de 293 km … si a mediat intre turci si rusi … in favoarea PACII … la propunerea vizirului otoman …
„Fiind deci domniia în gura Urlaților și pravoslavnicul domnu îngrijat aflîndu-se, în ce chip ar face ca într-o vreme cumplită ca aceia, întreagă să păzească țeara și fără primejdie dă cătră amîndoaoă părțile, adecă și dă cătră turci, și dă către moscali, dumnezeiasca pronie carea necontenit iaste păzitoare celui ce nădăjduiaște întru ia, bine au voit ca și acest lucru să să chivernisească de buna otprăvuire a înteleptului domnu. Că aflîndu-se turcii întru mare groază și temere nu puțină, ca nu cumva să să biruiască dă moscali, carii încremeniți mergea la război și cu totul dăznădăjduiți dă izbîndă, data-au voe veziriul mării sale domnului să mijlocească ca un creștin către creștini, că doară s-ar putea înnoi pacea între înpărății.” (Cronica oficială despre propunerea medierii de catre Bracoveanu intre rusi si turci)
Despre Elon Musk si ACTIVITATEA sa …
Founder, CEO, and chief engineer of SpaceX
CEO and product architect of Tesla, Inc.
Founder of the Boring Company and X.com (now part of PayPal)
Co-founder of Neuralink, OpenAI, and Zip2
President of the Musk Foundation
CEO of Twitter, Inc.
Companiile Space-X , Neuralink , Tesla , Twitter sint ale lui Elon Musk ? Sau el e doar CEO sustinut de Deep State si “investitori” ?
Fiindca daca cititi ce zice Cosmin Gusa , ve-ti vedea ce afirma ca Musk e doar omul impins la inaintare a Deep State-ului american , altfel n-avea cum sa produca 200-300 miliarde de $ . Iar cand sprijinul dispare , se evapora ca FTX-ul . Nu tot ce zboara se mananca .
Cu ani in urma pe la Agentia Spatiala Europeana au fost intrebati(pe ascuns) de ce ESA nu construieste rachete reutilizabile la fel de ieftine ca Falcon-9 dezvoltata de Spacex. Au zis ca ce sa le fie amenintate salariile mari, platite de la stat si locurile de munca. Intre timp China, Rusia, India si compamii private copiaza atuurile lui Musk cat sa poata sa concureze la preturile de cost ale Spacex. In cele din urma piata se va reechilibra. Banii nu se mai duc intr-o directie,se mai duc si la concurenta.
Recesiune nu se limiteaza la concedieri din Silicon Valley la mari FB, Twitter, Amazon ii va afecta pe toti. Unii acumuleaza miliarde si arunca cu ei aiurea, altii saracie. Lucru valabil si pentru piata de masini electrice producatorii germani de lux vor intra in viitor si peste Tesla.
ma nene ,,in democratie poti sa critici doar pe cine este ales de contribuabili cum se spune….nu pe cine te plateste …exista o ierarhie care are rostul ei in firmele private si trebuie respectata..cum se zice pe romaneste …nu musti mina de te hraneste…elon musk n-a abuzat de nimic si faptul ca e elon musk face citiva lei…cel putin …in sua sint 200 de milioane de analfabeti din 330 …
„ideea fiind că Elon Musk poate face cam orice vrea”?
Păi, DA, Elon Musk poate face ORICE vrea, acolo! …fără „cam”! Că firma e proprietatea lui, și nu are de ce să permită ca niște maimuțoi $$oroșijdi să-l critice public pentru fapte legate de alte probleme!
Colegi ai mei au fost dați-afară din firmă (fostă a Statului, privatizată prin M.E.B.O., aflată încă în proprietatea P.A.S., deci unde „managerul” era și el ANGAJAT și avea o participație minoritară de 3% în totalul acțiunilor deținute de angajați, adeca era simplu DIRECTOR) pentru că l-au vorbit-de-rău pă menajer! Nu scrisoare dășchisă în public, nu lăcrămațîie la dziar, nu compunere dă texte denigratoare în firmă! NU! …pus-și-simplu L-AU BÎRFIT (că era hoț, mincinos și prost, și că s-a înconjurat la conducere dă o gașcă dă slugi șpăgare incompetente – ca toți similarii lui dîn Rrro’!), au fost pîrîți de șpionii dîn firmă ai menajerului, și i-a dat-afară!
Legislațîie? …protecție socială?
Mă faceți să rîd! Cu „pile” la șForțili di Munkă, cu două-trei hîrtii false, cu o interpretare în răspăr, eventual și o șpagă, îl dai-afară șî pă Svîntu’ brînkovean fidel otomanilor musulmani la Stănilești, contra creștinilor…..[Rumburak]
@samboa Baietii s-au crezut la C.A.P., sa-l puna pe patron in discutie in Comitetul Oamenilor Muncii.?
Vezi si tu pe internet cine sunt cei mai multi care au fost anuntati ca vor fi concediati (la Meta si Twitter). SUNT STRAINI (desi s-ar putea sa fie si americani printre ei, dar din aia veniti din state sarace in California). Indieni marea majoritate si chinezi (din domeniul hightech). Poporul american a votat republicani, ‘poporul american inainte de toate’, urmarea: afara cu strainii. ‘Plecati de unde ati venit, inclusiv americanii de prin Alabama sau Colorado’, asta au votat americanii. Asta se-ntampla, nu ce zici tu. S-a mai intamplat asta in 2016-17 cand a venit Trump. Cica dupa ce le expira viza trebuie sa plece. Ce zici tu cu patronii bla bla bla este in functie si de legislatia tarii unde-si desfasoara activitatea. Iti place ce-au votat americanii?
„Publicația americană citează mai multe surse din SpaceX care spun că Musk are putere deplină în celebra companie.” Pai daca e a lui, infiintata de el, cum ar trebui sa stea treaba?! In plus, luati informatii din publicatia marxista NYT, nimic altceva decat foaie de propaganda scarboasa a stangii americane…Incercati o sursa moderata, poate c-ar fi mai bine…
Ahngajatii aluia in comunismul „progressist” din capul lor au crezut ca pot sa-si bata joc de PATRON pe BANII si salarul de la el ?
Sunteti siguri ca n-au fost educati in etica si morala socialista ?
ca credesau ca FIRMA e alor si ca e condusa prin VOT-ul angajatilor ca celebrele KOLHOZURI ?
PS: Pentru cine inca nu stie :D in CAPITALISM …”PATRONUL” te concediza cand vrea, ABsolut cand vrea, trimitsandu-te acasa fara motiv si platind diferenta in timpul de demisie (cca. 1-3 luni !)
In CAPITALISM …”mijloacele de productie” apartin 100% patronului … = nu-l poti obliga la nimic !
Daca e nebun poate sa-si bage firma-n faliment sau s-o inchida cand vrea indiferent de numarul somerilor ! :D
Alorsa de la TWITTER de erau prea „independenti2 pe banii lui … nu doar ca i-a concediat ci le-a mai si incuiat birourile sa nu i le …”nationalizeze” …progressistii concediati ! QUO VADIS USA ? :D :D :D
DEJA UNIVERSUL PUTE IAR A COMUNISM-DE-TURMA … a ceva profund-imoral „bogatul sa-i dea gratis ceva din prea-multul lui si saracului” :D ! :P