Primarul muncipiului Craiova Antonie Solomon a precizat, marți, că din 2012 se va înscrie în UNPR, partid din partea căruia va candida la alegerile locale.Antonie Solomon afirmă că se regăsește în valorile promovate de UNPR, amintind interesul național și dialogul social. „Pentru a nu lăsa loc de interpretări, doresc să-mi reafirm opțiunea de a candida din partea UNPR, la alegerile locale din 2012. Sunt un om de cuvânt și nu mă întorc din drum. Ca primar ales din partea PDL, am obligația de a-mi încheia mandatul actual sub sigla acestui partid. Sunt recunoscător colegilor din PDL, pentru că au fost alături de mine și m-au ajutat mult în bătălia politică. Începând însă cu mandatul pe care sper să-l câștig din 2012, vreau să mă alătur unui proiect în care cred și care mă reprezintă. Mă regăsesc în valorile promovate de UNPR, adică interesul național și dialogul social și apreciez inițiativele pe care această formațiune le-a avut în ultimul timp. Bineînțeles, așa cum am spus de nenumărate ori, am un respect deosebit față de liderii UNPR pe care îi cunosc și în care am încredere deplină”, a precizat Antonie Solomon.
Antonie Solomon se înscrie în UNPR în 2012
Primarul muncipiului Craiova Antonie Solomon a precizat, marți, că din 2012 se va înscrie în UNPR, partid din partea căruia va candida la alegerile locale.Antonie Solomon afirmă că se regăsește în valorile promovate de UNPR, amintind interesul național și dialogul social. „Pentru a nu lăsa loc de interpretări, doresc să-mi reafirm opțiunea de a candida […]
Primarul muncipiului Craiova Antonie Solomon a precizat, marți, că din 2012 se va înscrie în UNPR, partid din partea căruia va candida la alegerile locale.Antonie Solomon afirmă că se regăsește în valorile promovate de UNPR, amintind interesul național și dialogul social. „Pentru a nu lăsa loc de interpretări, doresc să-mi reafirm opțiunea de a candida […]
Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.