Simona Halep a declarat că este relaxată şi nu simte presiunea meciului de sâmbătă de la Australian Open contra danezei Caroline Wozniacki.
„Mă simt bine. Sunt un pic obosită din cauza numeroaselor ore petrecute pe teren. Dar mă simt bine, sunt relaxată, nu simt presiunea meciului. Am dormit mult. Acum aştept să mă antrenez un pic pentru a simţi mingea. Aştept cu nerăbdare să joc mâine, să mă bucur de finală şi să mă concentrez pe mine, pentru că lucrul cel mai important este să îmi fac jocul meu”, a afirmat Halep, citată de site-ul WTA, preluat de Digi Sport.
Halep a comentat şi felul în care se simte în comparaţie cu parcursurile pe care le-a avut până în finalele de la Roland Garros, în 2014 şi 2017: „E diferit. Mă simt diferit. Nu mai resimt presiunea. Din punct de vedere emoţional poate e la fel. E un meci mare, e o zi importantă mâine. Dar încerc şi simt că pot să îl tratez ca pe un meci normal. Dacă se va întâmpla, bine, dacă nu, sunt sigură că dacă voi continua să muncesc la fel voi mai avea astfel de oportunităţi în viitor. Voi da tot ce am şi cu siguranţă voi fi împăcată după aceea, indiferent de rezultat”.
„Am spus în discursul de la Roland Garros şi iată sunt din nou într-o finală de Grand Slam. Dacă voi continua să muncesc la fel şi dacă sunt motivată să cresc de la o zi la alta voi mai avea astfel de meciuri, de momente”, a adăugat Simona Halep.
Românca s-a referit şi la nivelul său crescut de agresivitate în joc: ”M-am schimbat. Sunt mai bună decât la Roland Garros. La French Open, chiar dacă toată lumea a spus că nu am riscat, că nu am încercat să atac punctele, aceea a fost limita mea la acel moment. În opinia mea, am făcut tot ce am putut în acel meci, dar nu am reuşit mai mult din cauza părţii emoţionale şi poate din cauza jocului. Nu am avut forţa mentală că trebuie să risc sau iau iniţiativa. Acum sunt mai bine. Am lucrat la asta. Cred că nu îmi mai e teamă că pierd, refuz să pierd. Refuz să cred că adversara poate fi mai bună decât mine la unele capitole pe teren. Din acest motiv am pus limita foarte sus la fiecare meci pe care îl joc.”
Marea finală se va disputa sâmbătă de la ora 10:30.
am avut dreptate ; a pierdut.
de dat asta NU a avut curajul sa riste decat in situatiile in care era cu spatele la zid.S-a ‘agatat”de meci. A vrut sa raman in meci, poate pierde Carolina(???). NU a riscat ca sa castige. Nu risti, nu castigi.Nu are mentalitate de campioana.
51-55% sanse halep,ceea ce nu m-ar bucura prea mult, pt ca Simona nu joaca tenis, cel putin momentan..Joaca squash puternic, in timp ce caroline e mai baletista in acest moment.Creed ca forta de lupta a Simonei cat nu o simpatizez eu, vad un progres URIAS in psihic privine din pfaptulca a inceput sa hotareasca EA mult mai mult ce si cum, pe teren si inafara lui.Uman este , cum ziceam, un castig ESENTIAL, ce trexce dincolo te tenisul ca profesie.Terhnic, se pareca tenis creativ si inteligent o sa joace…odata sim odata.
scuzati tastarea, m-am grabit sa scriu INAINTE de meci