Privind retrospectiv către momentul electoral din 1990, este imposibil să nu remarcăm disproporția flagrantă între entuziasmul popular și realismul politic. Votul covârșitor – aproape unanim – acordat unei singure persoane a fost mai degrabă expresia unei emoții colective decât rezultatul unei analize lucide. A fost un vot de mulțumire, de frică, poate de speranță, dar cu siguranță nu unul izvorât dintr-o gândire critică și echilibrată.
Aplauzele nu sunt niciodată gratuite. Ele legitimează, oferă autoritate, construiesc mituri – și, odată oferite fără rezerve, ele generează costuri. Costuri în ani de ambiguitate instituțională, în consolidarea unor structuri informale de putere, în pierderea unui moment fondator pentru o democrație autentică. Votul exagerat din 1990 a închis, simbolic, chiar din debut, ușa către o pluralitate politică veritabilă.
În acest context, incriminarea unui singur om – oricare ar fi el – este nu doar exagerată, ci și inutilă. Nu o persoană a votat pentru sine în mod copleșitor, ci milioane au făcut-o. Responsabilitatea este colectivă. Niciun lider nu poate fi mai lucid decât societatea care îl urcă pe scenă și îl aplaudă fără întrebări, fără îndoieli, fără comparație.
Ceea ce ne-a lipsit – și, poate, încă ne lipsește – este o cultură a reflecției, a interogației publice, a dezbaterii reale. O societate analitică nu confundă loialitatea cu obediența, nu asociază carisma cu competența, nu votează ca să recompenseze un om, ci ca să construiască instituții și mecanisme de echilibru democratic.
Astăzi, când recitim istoria recentă, trebuie să învățăm lecția aplauzelor premature. Avem nevoie de memorie critică, nu de condamnări simbolice. De o cultură democratică matură, nu de mitologii post-factum. Iar faptul că în multe privințe ne aflăm exact ca în 1990 ar trebui să ne îngrijoreze profund.
Aplauzele, odată oferite, nu pot fi retrase. Dar pot fi analizate. Iar data viitoare, poate că în loc de ovații, vom oferi întrebări.
Creierul românesc este demult înlocuit de televizor.Am auzit recent un medic ce i se destăinuia unui amic”l-am votat pe Bolojan, cum era să votez extrema dreaptă…”.M-am gândit”dacă ăsta gândeste așa, ce pretenții sa am de la țața Floare ori de la pensionarul de bloc care se scoală, mănâncă, și adoarme cu tembelizoru-n cap.
„Ion Iliescu este absolvent a doua facultăți cu profil tehnic, una in tara si alta in străinătate. Ambele absolvite cu brio… Niciun alt președinte al României nu se poate mandri cu diplome de studii similare”……..Cititi l pe dl. Saniuta ! Merita….
Cat de mult conteaza votul?
Eu tot nu inteleg : cum sa-l votezi pe ilici casapul lui ceasca si sa-l plingi pe ceasca ?
Duminica Orbului,ziua în care Iisus a redat unui om vederea este,în 1990 ziua în care mintea colectivă a celor ce stăteau în cadă de baie cu lumina stinsă în Decembrie’89 a început să ragă.Precum găinile de baterie, odată lăsate afară, ori înțepenesc ori caută sârme sa intre în ele, tot așa „oamenii de bine,”stimații concetățeni” și-au ales Tovarășul cu zâmbet interauricular.
Unde in Europa avem o cultură a reflecției, a interogației publice, a dezbaterii reale ?…la ce clasa politica este in Europa mai degrabă crezi ca europenii occidentali au luat-o razna.
Votul din 1989, acordat atat de masiv lui Ion Iliescu, a fost un vot bazat pe o realitate: se stia ca Iliescu dorea un socialism cu fatza umana si ca acesta era un personaj agreat de Gorbaciov.
In contradictie cu votul de atunci, votul recent acordat unui personaj tiktocist cameleonic precum Calin Geosrgescu a fost total neintemeiat, ba pot spune chiar aberant si negandit.
Daca dupa alegerea lui Iliescu am avut parte de un presedinte cu orientare europeana, cooperant si capabil de reformarea vechilor racile, in Decembrie 2024 am fost la un pas de a ne trezi cu un rusofil cu idei legionare ca la anii 1940, anti-UE si anti-NATO. Sa nu mai discutam si de ideile sale bizare, demne de studii psihiatrice.
In 1990 romanii au stiut foarte bine pe cine voteaza……[Rumburak]
Mai Rumburake, mai lasa atitudinea asta de marxist (existenta unui dusman de clasa). Ce-o sa faceti cand rusul n-o sa mai fie dusmanul comun? O sa inventati altul?
Soroshistule, tu cine ești pt. a decreta când românii votează „bine” sau nu ?!
Ceea ce omite domnul Vieru este ca :
1.1990 iliescu concura singur,ceilalti doi candidati erau quasi necunoscuti.
2.numararea voturilor s-a facut de comisii electorale de partid proaspat rebotezat ‘socialist’in contextul celor ‘99%’voturi traditionale perioadei anterioare
S=a vazut in anii imediat urmatori cati bani dadea lumea pe Iliescu