Bucureşti/Londra

APOSTOLUL BOLOGA-Primele proiecţii cu public

„Apostolul Bologa”, filmul realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producţie TVR şi regizat de Dominic Dembinski, a avut luni, 19 noiembrie prima proiecţie publică la care au fost prezenți jurnalişti şi echipa filmului. Adaptare a romanului „Pădurea Spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu, filmul are o distribuție de excepţie, în sală fiind prezenţi: Alexandru Repan, Adrian Titieni, Cristi Iacob, Mihai Stănescu, Andras Demeter, Andrada Fuscaş, Mihai Bica.

„Televiziunea Română şi Dominic Dembinski au avut o misiune foarte grea în ecranizarea acestui celebru roman, mai ales după minunatul film al lui Ciulei. Echipa a găsit o cale nouă, interesantă, o dezbatere între patriotism şi datorie, între dragoste şi frică. Demersul a reuşit şi datorită unei distribuţii inspirat aleasă, succesul fiind dovedit şi de prezenţa masivă a publicului şi primirea călduroasă în sala de cinema. Îl felicit pe Dominic şi felicit Televiziunea Română pentru această reuşită”, a mărturisit Alexandru Repan.

 „A fost o seară minunată şi mult aşteptată! Întâlnirea cu întreaga echipă a fost o reală plăcere. Cred că filmul va plăcea marelui public, având o imagine de poveste, o regie care suţine convenţia de basm atemporal şi un joc al actorilor extraordinar!”Mihai Stănescu.

După proiecţia de la Hollywood Multiplex, filmul va fi prezentat, pe 22 noiembrie, la Londra, la Romanian History Film Days in Belgravia în prezenţa regizorului şi a producătorului Claudia Nedelcu Duca, urmând ca pe 25 noiembrie, începând cu ora 20.30, să aibă o proiecţie specială la Cinema Muzeul Ţăranului în cadrul Festivalului Internaţional de Film şi Psihanaliză.

Dintr-un spaţiu paradisiac, văzut ca o cameră-casă ruinată, în jurul unei spânzurători înflorite ca un cireş japonez de primăvară, Apostol Bologa ne povesteşte drumul său de la beznă la lumina învierii.

Apostolul Bologa – Mihai Stanescu

Amintirile lui devin filmulApostolul Bologa”. Un sfânt care (ne) povesteşte, dincolo de moarte – sfinţii şi eroii, nu mor niciodată, nu-i aşa? –, o aventură în care cei de azi ne putem recunoaşte, ne putem vedea spaimele şi urma de curaj, depăşindu-ne zona de confort istoric actual.

Romanul „Pădurea spânzuraţilor” al lui Liviu Rebreanu într-o formulă cinematografică inedită este propunerea Casei de Producţie a TVR pentru spectatori şi telespectatori, la 100 de ani de la prima conflagraţie mondială.

Structurat ca un vis în vis în care lucrurile văzute sunt făcute din lucruri nevăzute, filmul are o abordare îndrăzneaţă şi neconvenţională nu doar a structurii romanului, ci şi prin ineditul construcţiei montajului – tip puzzle, călătoria sufletului în timp imaginată de regizor nefiind cronologică. O poveste spusă remarcabil de Răzvan Vasilescu, Alexandru Repan, Cristi Iacob, Mihai Stănescu, Adrian Titieni, Ion Haiduc, Marius Bodochi, Bogdan Nechifor, Andreea Vasile, Demeter Andras, Meda Victor, Mihai Bica, Andrada Fuscaş, Mircea Postelnicu, George Constantinescu şi Albert Demeter.

Apostolul Bologa – Vizionare de presa

Imaginea filmului este semnată de Daniel Şerbănică, montajul de Dragoş Smărăndescu, scenografie costume: Bristena de Satmaari, scenografie decor: Raluca Chelaru, Matei Bucur Mihăescu semnează muzica, iar Mihaela Constantinescu ilustraţia muzicală. Filmul Apostolul Bologa” este realizat de Casa de Producţie TVR după un scenariu semnat de Dominic Dembinski; producător delegat: Demeter Andras.

 „Apostolul Bologa” face parte din proiectele Televiziunii Române dedicate Centenarului Marii Uniri şi va fi difuzat la finalul lunii noiembrie pe TVR 1.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.