Într-un oraş unde traficul reprezintă o problemă, metroul a ajuns să fie cotat în medie cu 3.000 de euro. Apropierea unui apartament de o staţie de metrou a ajuns pentru Capitală un criteriu esenţial pentru orice cumpărător, lucru care face, de altfel, ca preţul imobilului să crească. Nu doar apropierea de o staţie de metrou, ci şi chiar de un parc sau de un alt punct de interes poate face ca proprietarul să mai ridice la preţ.
AnunturiParticulari.ro a făcut o analiză a două zone ale Bucureştiului, 13 Septembrie şi Tineretului, ce se diferenţiază prin existenţa sau nu a unei staţii de metrou în apropiere. În prima dintre cele două zone analizate, preţul mediu actual pentru o garsonieră este de 46.700 de euro, pe când în cea de-a doua preţul mediu este de 49.800 de euro. Diferenţa de 3.100 de euro este dată de apropierea de staţia de metrou.
Pentru un apartament cu două camere situat în zona 13 Septembrie, preţul mediu solicitat este de 84.500 de euro. În zona Tineretului, pentru un apartament similar se solicită 87.400 de euro. Diferenţa dintre cele două preţuri medii, de 2.900 de euro, se datorează aceluiaşi factor, metroul, de care beneficiază zona Tineretului.
Numărul ofertelor, în creştere
Numărul de oferte scoase la vânzare a crescut în mai 2010 faţă de luna aprilie cu 6,4%. Din totalul de 2.180 de apartamente, cele mai multe oferte au fost la apartamentele cu două camere. Acestea au crescut cu 5,3% faţă de luna precedentă. Raportat la aceeaşi perioadă, numărul apartamentelor cu trei camere a sporit cu 3,2%, iar numărul celor cu patru camere, cu 7,2%. De asemenea, comparativ cu luna mai a anului trecut, oferta de apartamente scoase la vânzare a crescut cu 10%.
Preţurile, în stagnare
Primele cinci luni ale anului s-au încheiat fără modificări semnificative de preţ pe piaţa imobiliară. În luna mai, preţul mediu al unei garsoniere a fost de 41.100 de euro, în scădere cu 3,7%, faţă de luna precedentă. Preţul mediu pentru un apartament cu două camere a fost de 67.100 de euro, iar pentru trei camere a fost de 93.000 de euro. Preţul mediu pentru patru camere a fost de 114.000 de euro, într-o foarte uşoară scădere faţă de luna aprilie, de 0,53%.
Scăderi de 40% la apartamente faţă de 2008
Faţă de perioada mai 2008, preţurile actuale sunt mai mici cu cel puţin 40 de procente. Astfel, în luna mai 2010, preţul mediu pentru o garsonieră a fost cu 46% mai mic. O scădere substanţială se remarcă şi în cazul apartamentelor cu două camere, şi anume de 42%. Apartamentele cu trei camere au înregistrat şi acestea preţuri mai mici cu 40%, faţă de aceeaşi perioadă din urmă cu doi ani. Preţul mediu solicitat pentru apartamentele cu patru camere a scăzut, de asemenea, cu 40,5%.