Ziua imnului național al României – ‘Deșteaptă-te române!’
Actualitate
Cumplită lovitură pentru guvernul Bolojan chiar la început de drum.
Proiectul de Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare, aflat în
Guvernul României pregătește un proiect legislativ
Clujenii au mai avut ocazii mari de gol prin
„Ofițerii l-au localizat imediat pe suspect, moment în care a avut loc un schimb de focuri”, a declarat poliția într-un comunicat.
Un italian admiră perdelele de Pașcani de la Palatul Cuza. Vizita tânărului în casa memorială de la Ruginoasa relevă însă un lucru trist
Premierul Ilie Bolojan a declarat că nu a știut despre dosarul de dare de mită al fostului vicepremier Dragoș Anastasiu și că nu a discutat cu el despre acest lucru
Din primele informații, 6 dintre persoanele aflate în ambarcațiune purtau veste și au ajuns la mal, iar 4 se află în
Emil Gânj, suspectat de uciderea femeii din localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, și-ar fi premeditat fapta și și-ar fi pregătit provizii din timp, ar fi distrus
Mircea Lucescu împlinește 80 de ani la data de 29 iulie 2025.
Șeful statului a primit, în Sala Unirea de la Cotroceni, zeci de copii din diaspora, participanți la cea de-a XVI-a ediție a Programului de Tabere ‘ARC’, care
Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a susţinut luni că în cazierul său judiciar
Primăria Capitalei, de-a lungul timpului, a făcut investiții mari și complet ineficiente în stația de…
Potrivit lui Medvedev, Trump ‘a șters pe jos’ cu UE, însă acordul nu e bun nici pentru Rusia.
Prim-ministrul Ilie Bolojan va susține, marți, la Palatul Victoria, o conferință de presă pe tema pensiilor speciale, transmite Biroul de presă al Executivului
”Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe bărbatul în cauză, de 41 de ani, care…
Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu s-a folosit într-un mod cinic de partenerul său de afaceri, care este…
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că acordă Rusiei un nou termen limită de 10-12 zile pentru a ajunge la un acord de încetare a focului în Ucraina
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a virat, în luna iulie, în conturile a opt partide…
Numărul deceselor provocate de inundaţiile înregistrate, duminică, pe raza oraşului Broşteni din judeţul Suceava se ridică la trei, au anunţat
Conducerea BNS a transmis, luni, o scrisoare deschisă preşedintelui Nicuşor Dan, premierului Ilie Bolojan…
Noua înțelegere vizează taxe vamale de 15% pentru bunurile exportate de țările membre UE în SUA
Deficitul bugetului consolidat a urcat la 3,68% din PIB după primele șase luni ale acestui an, de la 3,39% la finalul lunii mai, și a ajuns la 69,80 miliarde de lei