„Instalația Pârtiei Bucovina a fost sabotată cu rea-voință, intervenția fiind făcută de o persoană cu cunoștințe profesionale avansate în domeniul electric”, au transmis pe rețelele sociale reprezentanții Pârtiei Bucovinei.
Actualitate
Electrocentrale Craiova traversează o perioadă critică din punct de vedere financiar și funcțional.
„Aceştia au pătruns abuziv în Secţia Neurologie, creând panică în rândul pacienţilor internaţi. Au perturbat actul medical şi au adresat ameninţări personalului medical”, au afirmat reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Trotuarul rulant dintre Gara de Nord și Basarab este distrus ireparabil. Astăzi, zona este vandalizată și plină de gunoaie, devenind un refugiu periculos pentru consumatorii de droguri.
Condițiile meteo nefavorabile au creat dificultăți majore marți, afectând atât cursurile de apă din sud-vestul țării, cât și traficul aerian.
Ultimul jubileu ţinut sub doi papi a fost în anul 1700, când Clement al XI-lea a încheiat un an sfânt deschis de Inocenţiu al XII-lea.
Ce se întâmplă dacă judecătoarea detașată Olimpiea Crețeanu de la Curtea de Apel București va suspenda decretele de numire a judecătorilor constituționali Dacian Cosmin Dragoș și Mihai Busuioc? CCR ar putea să nu recunoască deciziile instanțelor ordinare.
Doi bărbați au murit în Arad după ce au căzut de la înălțime de pe un bloc. Autoritățile investighează cauzele producerii tragediei.
Sărbătoarea Botezului Domnului precede ziua în care în Biserica Ortodoxă este prăznuit Soborul Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului.
57% dintre respondenții de la orașe vor revenirea la armata obligatorie, în contextul unui stat rus tot mai agresiv
Platforma națională de plăți Ghișeul.ro este indisponibilă și astăzi, pentru a doua zi consecutiv. Utilizatorii nu au putut să își achite online taxele și impozitele locale. Astfel, românii care vor să plătească azi sau doar să afle care sunt noile taxe și impozite pe care le au de plată în 2026, după aplicarea modificărilor fiscale […]
Compania retrage de pe piață mai multe loturi. Problema a plecat de la un ingredient contaminat folosit într-o fabrică din Olanda. Autoritățile austriece susțin că este cea mai mare operațiune de acest fel din istoria grupului.
Doi adulți și patru copii au ajuns la spital după ce mașina lor s-a răsturnat în râul Bistrița, la Vatra Dornei.
Meteorologii avertizează că până vineri dimineață vor cădea ninsori abundente și se va instala ger în mai mult de jumătate din țară, cu un strat de zăpadă de până la 50 cm și intensificări ale vântului care vor produce viscol.
Varianta standard se lasă așteptată, anunță gigantul american.
Meteorologii prognozează temperaturi peste mediile specifice în a doua jumătate a lunii ianuarie, aducând o vreme mai caldă decât normalul sezonului rece în mai multe regiuni din România.
Lucian Heiuș, fost șef ANAF, s-a filmat făcând baie în zăpadă la bustul gol, în timpul unei pene de curent de două zile, într-un videoclip viral pe rețelele sociale.
Poate atunci nu am afla din presă, între un dumicat de friptură și o sorbitură de vin, de faptul că guvernul a decis să ia „încă 50 de milioane euro de la gura românilor” să le dea Ucrainei!
Toate cele 116 persoane rănite în incendiul de Anul Nou din Crans-Montana au fost identificate. Tragedia a provocat 40 de morți iar ancheta continuă.
Politologul Vladimir Tismăneanu, profesor în SUA, analizează, într-un interviu pentru Cotidianul, intervenția lui Donald Trump în Venezuela.
Curtea de Apel București a înaintat în document oficial în care motivează de ce a fost nevoită să schimbe completurile de judecată.
Prezent în studioul Medika TV, Alexandru Rogobete a criticat public atitudinea medicilor care lasă neacoperit programul din spitalele publice, pentru a profesa în clinicile private.
Nicolas Maduro Guerra, fiul președintelui Venezuelei, a transmis astăzi un mesaj în congresul venezuelean.
Unul dintre avocații care îi reprezintă în instanță pe Nicolas Maduro și soția sa a obținut eliberarea lui Julian Assange, fondatorul platformei WikiLeaks.
Un avion Lufthansa ce venea din Germania și avea ca destinație Cluj-Napoca a lovit un stol de păsări în momentul în care se pregătea să aterizeze.
Acuzat de narcoterorism, liderul venezuelan Nicolas Maduro a fost scos din închisoare și prezentat instanței. Primul termen de judecată s-a încheiat, Maduro pledând nevinovat.