„Tată, ne-ai făcut pe toți din familie mai puternici. Sutem aici pentru a ne îndeplini datoria până când te vei întoarce” a spus Nicolas Maduro Guerra, în mesajul transmis către tatăl său.
Mai departe acesta i-a dat asigurări liderului venezuelean, arestat în SUA, că țara este în siguranță și că așteaptă revenirea sa în țară.
„Țara este pe mâini bune, tată. În curând ne vom îmbrățișa aici în Venezuela. Ne vom revedea curând. Trăiască Venezuela, trăiască patria” a mai spus fiul președintelui Venezuelei.
În mesajul transmis, Nicolas Maduro Guerra a vorbit și despre respectarea prevederilor din Dreptul Internațional, dar și a suveranității țării sale.
„Trebuie să luăm o decizie. Să ridicăm vocea pentru pace, pentru respectarea Dreptului Internațional, pentru suvernasim și pentru dreptul nostru de a exista” a mai spus fiul liderului din Venezuela în mesajul transmis din Parlament.
Primul termen în procesul lui Nicolas Maduro
În urmă cu câteva ore, liderul venezuelan a fost prezentat în fața unui tribunal din New York în dosarul penal deschis pe numele său, principala acuzație fiind cea de narcoterorism. Nicolas Maduro a pledat nevinovat, iar judecătorii au stabilit un nou termen al procesului pentru data de 17 martie 2026.
Cum D-zo să citești de pe foaie că-l aștepți pe tac-tu acasă, că ți-i dor de el și că ștergi praful până vine măștihoaia..Omu’ o absolvit aceeași facultate experimentală cu Padrino Lopez ce le-a făcut pârtie elicopterelor Chinook până la reședința președintelui.S-a umplut de bani pușlamaua, vorba cântecului.
Cum va reusi Trump sa impuna democratia in Venezuela, cand toata caracatita si infrastructura sunt la datorie?! E ca si la noi. O singura schimbare este nerelevanta. In 89 si la noi s-a intamplat ceva asemanator, facut mai ”cu perdea”, mai silentios. Dupa 36 ani inca se mai discuta ”ce am avut noi in 89”?Si?! unde am ajuns?! Suntem azi o tara care poate fi data ca ex. in ceea ce priveste democratia puternica si respectarea legilor?! De cati ani ar avea nevoie o tara pt a-si schimba infrastructura, mentalitatea pt a nu se mai putea intoarce de unde a plecat. O va face singura?! Greu de crezut.
Traficul de droguri cu vaporul din Venezuela in SUA este pe maini bune – zice progenitura lu’ tac-so Maduro, astia au nenorocit mii de tineri i-au transformat in consumatori de cocaina
Dacǎ tot știau cǎ vin vapoare cu droguri, autoritǎțile din SUA nu au fǎcut nimic ca sǎ le opreascǎ? Chiar așa de naivi sunteți? Când o țarǎ are cele mai mari rezerve de petrol, e doar o chestiune de timp pânǎ când rechinii din SUA o vor ataca. E simplu!