Poliţiştii bucureşteni fac, miercuri, cinci percheziţii la locuinţele lui Niculae Duduianu şi ale altor patru membri ai grupării suspectaţi că au înşelat cu 100.000 de euro cetăţeni străini în timpul vânzării unor lingouri despre care spuneau că sunt de aur, potrivit mediafax.ro. Potrivit Poliţiei Capitalei, acţiunea este o continuare a celei din 13 ianuarie, când […]

Curtea de Apel Bucureşti judecă miercuri cererile depuse de mai multe asociaţii ale părinţilor privind suspendarea şi anularea ordinului ministrului Educaţiei privind înscrierea în clasa pregătitoare, aşa zisa „clasă zero” şi în clasa I. Secţia de contencios administrativ fiscal va lua în discuţie, de la ora 15,00, cererea părinţilor de suspendare, în primă etapă, a […]

Fostul premier Adrian Năstase este audiat, luni, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul „Zambaccian”, deschis în urmă cu aproape şase ani. Social-democratul este acuzat că, în calitate de prim-ministru, ar fi primit mită peste 600 de mii de euro. Amintim că Adrian Năstase a fost achitat în dosarul „Mătuşa Tamara”, şi […]

Procurorul Maximilian Bălăşescu, acuzat de luare de mită, şi cei doi complici ai acestuia, Cristian Marian Ene şi Marian Simirianu, au fost trimişi în judecată, vineri, de procurorii anticorupţie. Potrivit rechizitoriului procurorilor, în luna ianuarie 2012, procurorul Maximilian Ion Bălăşescu, cu ajutorul lui Cristian Marian Ene şi Marian Simirianu, a pretins de la un denunţător, […]

Directorul coordonator al Direcţiei Silvice Argeş, Ion Dobrinoiu, a fost reţinut, vineri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Piteşti, sub acuzaţia că a primit 12.000 lei mită de la administratorul unei firme private, pentru a-i facilita acestuia atribuirea unui contract. Potrivit unui comunicat al DNA, joi, 22 februarie 2012, Ion Dobrinoiu a primit […]

Fondatorul site-ului Megaupload.com, inculpat pentru escrocherii şi violări ale drepturilor de autor şi a cărui extrădare a fost cerută de Statele Unite, a fost eliberat pe cauţiune miercuri de justiţia neozeelandeză, potrivit unei surse judiciare citate de AFP, scrie Agerpres. Kim Schmitz, alias ‘Kim Dotcom’, un german de 38 de ani, a fost arestat la […]

Procesul în care fostul primar Sorin Apostu este acuzat de corupţie, alături de omul de afaceri Călin Stoia, va fi judecat de magistraţii Curţii de Apel Târgu Mureş, cererea de strămutare a dosarului de la Curtea de Apel Cluj fiind admisă, marţi, de instanţa supremă. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au judecat luni […]

Proxenetul Ion Clămparu a fost condamnat la 30 de ani de închisoare de un tribunal din Spania, informează realitatea.net. Cel supranumit „Cap de Porc” a fost găsit vinovat în cinci cazuri de proxenetism şi exploatare sexuală, din care unul asupra unei minore, dar şi într-un caz de provocare a unui avort. La sfârşitul lunii septembrie […]

Procurorul şef al Parchetului Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, Mihai Betelie, rămâne în arest, ca urmare a deciziei de vineri a Curţii de Apel Bucureşti, care a admis cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de prelungire cu 30 de zile a mandatului acestuia. Alături de Betelie, şi secretarul Primăriei sectorului 1 Bucureşti, Bogdan Grigorescu, rămâne în arest preventiv, […]

n noaptea de miercuri spre joi, Sandu Anghel zis Bercea Mondialul, încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă în urma unei crize renale. Medicii spun că cel mai posibil va trebui operat, informează antena3.ro. Cu toate că acestuia i s-au adminstrat diverse tratamente, starea lui nu s-a […]

Fratele lui Ion Titişor zis Fane Spoitoru, Ion Migdal, şi soţia lui Nuţu Cămătaru, Lidia Balint, au fost condamnaţi, vineri, definitiv, de judecătorii instanţei supreme la pedepse de patru, şi, respectiv cinci ani de închisoare, pentru fapte de corupţie privind eliberarea lui Nuţu din penitenciar, potrivirt mediafax.ro. Instanţa supremă a respins, vineri, definitiv recursurile inculpaţilor […]

Tribunalul Bucureşti a constatat, printr-o decizie, existenţa unui împrumut între senatorul Cătălin Voicu şi omul de afaceri Costel Căşuneanu, de peste 250.000 de euro, sumă pe care Voicu a recunoscut-o şi este obligat să o restituie, potrivit mediafax.ro. Tribunalul Bucureşti a decis, la sfârşitul lunii ianuarie, ca senatorul Cătălin Voicu să-i restituie omului de afaceri […]

„Micul fum”, hackerul care a accesat conturile de e-mail şi de facebook ale unor vedete a fost condamnat, miercuri, la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, de către Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, informează antena3.ro, care citează Mediafax. Marcel Lazăr Lehel a accesat ilegal conturile de e-mail şi pe cele de pe platforma de […]

Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, eliberarea din arest a fostului preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) Silviu Bian, astfetl că acesta va fi judecat în stare de libertate în procesul de corupţie, potrivit realitatea.net. Decizia Curţii este definitivă, astfel că Bian părăseşte arestul preventiv. Silviu Bian şi alţi […]

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au trimis în judecată 30 de poliţişti de la Secţiile 1 şi 3 din Bucureşti, aceştia fiind acuzaţi de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, favorizarea infractorului, complicitate la prostituţie, complicitate la proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal sau tortură, informează un comunicat remis, […]

Iulia Moţoc nu vede bulversarea sistemului electoral Stupefiantă este opinia separată a judecătoarei Iulia Moţoc (propusă de PDL la CCR). Ea susţine, nici mai mult, nici mai puţin că „pronunţarea Curţii este vagă. Astfel, se consideră că se aduce atingere art.1 alin.(5) din Constituţie cu argumentaţia că se încalcă stabilitatea normelor juridice din domeniul electoral. […]

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la şase luni de închisoare cu executare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă. În acelaşi dosar, Ion Ilie Cezar a primit cinci luni de închisoare. Decizia poate fi contestată la Tribunalul Capitalei, informează Mediafax. Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar au fost trimişi în judecată pe 23 mai 2011. […]

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în noaptea de miercuri spre joi, arestarea preventivă pentru 29 de zile a procurorului Maximilian Bălăşescu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, prins în flagrant de procurorii anticorupţie în timp ce primea mită 80.000 euro şi 90.000 lei de la o persoană, cercetată de acesta pentru complicitate […]

Bercea Mondial este internat la Spitalul de Urgenţă Craiova. Interlopul este închis la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Craiova. El este consultat de medicii de la secţia de urologie fiind suspect că a făcut o criză de colică renală. Anghel Sandu, zis Bercea Mondial, încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, a fost dus, în […]

Procurorul vrăjitoarelor Melissa şi Vanessa, Max Bălăşescu, este audiat, la această oră, de procurorii DNA, pentru fapte de corupţie, potrivit realitatea.net. Procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buftea Max Bălăşescu este audiat de procurorii DNA pentru mai multe fapte care au legătură cu dosarul celor două vrăjitoare Melissa şi Vanessa. În acelaşi dosar […]

Fiul şefului poliţiei din New York, Greg Kelly, este anchetat procurori, în urma unei acuzaţii de viol. Un procuror districtual din statul Michigan investighează acum cazul în care se presupune că bărbatul a violat o femeie în 2011, conform mai multor surse apropiate investigaţiei, potrivit Mediafax. „Clientul meu neagă aceste acuzaţii (de viol – n.r.) […]

Necolaiciuc va fi pus în libertate joi din arestul Poliţiei Capitalei, dar are interdicţia de a părăsi Bucureştiul, în urma unei decizii pronunţate într-un dosar mai vechi, informează realitatea.net. Tribunalul Bucureşti a decis definitiv, joi, să-i admită recursul lui Necolaiciuc împotriva deciziei anterioare a Judecătoriei Sectorului 1, care îi respinsese o cerere de eliberare sub […]

Fiul şefului AVAS, Andrei Aurel Popa, a fost condamnat pentru deţinere de droguri pentru consum propriu, dar achitat pentru acuzaţia de trafic, însă tânărul va executa 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru că avea o condamnare mai veche, cu suspendare, tot pentru trafic de droguri. O altă persoană, Elias Popescu, trimisă în judecată […]