Între atâtea veşti rele care circulă prin ţara noastră, am auzit de una mai optimistă. Cică noul Cod Fiscal ar fi una dintre cele bune.
Opinii
Secțiunea găzduiește opinii diferite, o încercare inedită în presa românească, care își propune să contribuie la o dezbatere autentică și civilizată, încercând să devină o punte de dialog peste prăpastia care desparte astăzi societatea românească. Ne dorim ca platforma Cotidianul.ro să fie un spațiu al dialogului și al gândirii critice, într-o lume tot mai dominată de zgomot și polarizare.
Opiniile exprimate în această rubrică aparțin exclusiv autorilor și reflectă punctele lor de vedere. Acestea nu angajează responsabilitatea sau poziția publicației. Cotidianul nu intervine editorial pe conținutul textelor.
Noua lege anti-extremism a fost făcută în numele unei asimetrii care produce efecte perverse. Este criminalizată propaganda legionară, dar nu este criminalizată propaganda comunistă. Autorii legii n-au avut minte să înţeleagă aceste efecte perverse: cei care se tem de anti-semitism riscă să fie consideraţi apărători ai comunismului; intoleranţa legitimă a legii faţă de extrema dreaptă […]
Au trecut peste 10 zile de la dezbaterea pentru nominalizarea viitorului candidat al Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016, răstimp în care mi-am propus să nu scriu nimic despre ce s-a întâmplat acolo, la Cleveland, la 6 august curent, şi despre cei 17 competitori ai partidului şi cei 3 moderatori ai televiziunii (ultra)conservatoare […]
Reprezentantul unui partid făcea, zilele trecute, precizări asupra datei la care va fi arestat Călin Popescu Tăriceanu.
Profesionalizarea reprezintă investiţia constantă în factorul uman. Mai întâi trebuie recuperată „inteligenţa mâinilor”, priceperile, aptitudinile, sau cum mai sunt azi numite: „skills”. Apoi educaţia şi formarea profesională. Dar „cea mai importantă reformă care trebuie făcută este cea a mentalităţii, pentru a întări capacitatea de a traduce ideile bune în fapte reale” (Călin Georgescu, Pentru un […]
Arma cea mai eficientă a preşedintelui Iohannis în bătălia pentru dezbaterea post-vot (!?!) a Codului fiscal a fost Mugur Isărescu.
Dându-ne în proporţie mare votul lui Klaus Iohannis, am consimţit raţional şi sentimental la deviza acestuia: „lucrul BINE făcut”. Este sigur că votul nostru a fost determinat de faptul că ne ciocnim zilnic cu treaba făcută de mântuială, şi asta de la „opincă la vlădică”… Exclud lucrul pe care îl faci din pasiune, din dăruire […]
Prinţul Charles afirmă într-un interviu recent, la BBC, că “biodiversitatea din zonele rurale ale Transilvaniei este cheia salvării planetei”. Pentru majoritatea jurnaliştilor români, asta nu e o ştire. Ce ştie prinţul Charles, dar nu ştiu jurnaliştii români şi de ce afirmaţia de mai sus e o ştire formidabilă? Să constatăm că n-am auzit, în ultimii […]
Panta periculoasă a politicii româneşti produce emoţii, reducând acţiunile la puneri în scenă care acutizează lucrurile.
Recent, câţiva străini reveniţi pe aceste meleaguri erau uluiţi de cantitatea de zvonuri, bârfe şi atacuri din declaraţii publice şi mărturiseau că după două zile au renunţat să urmărească ce se întâmplă. Credinţa lor că media asigură comunicarea s-a simţit, şi ea, contrazisă. Observaţia ar putea suscita, singură, o reflecţie asupra comunicării. Nu mai insist […]
Klaus Iohannis a promulgat în aceste zile Legea 217/2015, supranumită „Legea antilegionari”.
Am citit de mai multe ori mesajul de pe Facebook al preşedintelui Iohannis şi încă mai cred că hackerii i-au spart contul şi au vrut să-şi bată joc de el!
Mişcarea legionară, cum bine ştim, a cuprins mare parte a intelectualilor români din epocă, fiind fundalul interbelicului românesc.
Avem o nouă lege împotriva formelor actuale de cult care omagiază personalităţi ale mişcărilor extremiste din istoria recentă.
Prin 1997, geologii William Ryan şi Walter Pitman de la Universitatea Columbia, din New York, au publicat în faimoasa „National Geographic” dovezi materiale că pământurile ce închideau strâmtoarea Bosfor de astăzi s-au năruit acum aproape 6 milenii, şi că un munte de ape uriaş cât 200 de Niagare, dinspre Mediterana, s-a prăvălit peste Marea Neagră […]
Mulţi au rămas ca ţăranul în faţa girafei când au auzit ce golănii şi infracţiuni a comis Emilian Eva, procurorul care l-a înfundat pe Dan Voiculescu!
Motto: “Când guvernul violează drepturile poporului, insurecţia este, pentru popor şi pentru orice parte a sa, dreptul cel mai sacru și cea mai indispensabilă dintre îndatoriri.” Articolul 35 din “Declaraţia drepturilor omului și ale cetăţeanului” din anul 1793 E curios cum a dispărut acest articol din “Declaraţia universală a drepturilor omului” a Naţiunilor Unite. În […]
Miracolul căderii comunismului a fost produs de criza economică şi, în egală măsură, de tratatele relativ secrete ale celui de-al Doilea Război.
Este oare inutil să ne întrebăm cum ar comenta politicienii dâmboviţeni – preşedinte, premier, miniştri, parlamentari, înalţi magistraţi, procurori etc. – episodul de mai jos, grăitor pentru poziţia unui stat democratic emblematic european în ce priveşte presa şi ce au înţeles din el? De altfel, am mai folosit vorbele pe care le-a rostit cândva marele […]
Văzută din afară, de hăt, de departe, de la prestigiosul Institut (şi faimoasele colecţii de documente) Hoover, din California, Uniunea Europeană nu numai că n-o duce bine, dar de-a dreptul a sucombat.
După ce am văzut reacţia Marilor Puteri faţă de situaţia din Grecia, cred că am găsit şi răspunsul la o întrebare care mă frămînta de mult timp.
Ayatollahul Mugur Isărescu de la Bucureşti este noul şef al Consiliului Protector al Republicii Tehnocrate România.
Se spune că democraţiile ar fi un regim politic care are nevoie de un stat laic (secular). Aşa par a sta lucrurile în toate regimurile democratice actuale. Atâta doar că nu sunt autentice (ci corupte) acele democraţii care nu sunt centrate pe un anume cult: cultul legii. Adică respectul legii interiorizat cu aceeaşi religiozitate cu […]
De o bună bucată de vreme, extremismul populist pare să fi cîştigat bătălia pentru lansarea unor aberaţii legislative care pot duce la anularea actului de justiţie prin detonarea unor măsuri inconştiente.
Bucureştii care s-au dus nu mai au putinţă de întoarcere, ci doar de o simplă şi cuvioasă evocare. Este Bucureştiul oamenilor care-l însufleţeau altfel odinioară; oamenii aceia care-l preţuiau prin voioşia chipului, vestimentaţia în ton cu anotimpul, scopul plimbării, prin starea de spirit care-i hrănea, prin culoarea caldă a idealurilor care-i animau, deşi viaţa a […]
De o bună bucată de vreme, Gabriel Oprea, ”general de justiţie”, cum îşi zice el, spune tot felul de enormităţi şi face dezacorduri ca un turc aterizat de o săptămână la Botoşani.
