Au trecut peste 10 zile de la dezbaterea pentru nominalizarea viitorului candidat al Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016, răstimp în care mi-am propus să nu scriu nimic despre ce s-a întâmplat acolo, la Cleveland, la 6 august curent, şi despre cei 17 competitori ai partidului şi cei 3 moderatori ai televiziunii (ultra)conservatoare Fox News. Mi-am propus, am rezistat cât am rezistat şi iată, citiţi acum dovada că până la urmă nu am reuşit. Dintr-un motiv imposibil de ignorat. Acela că – am aceste două credinţe – isprăvile protagoniştilor acelei seri de pomină, toţi, politicieni şi media laolaltă, marchează 1) pentru prima oară din 1980 încoace eliminarea totală din retorica publică a republicanilor a agendei reale, prioritare a Americii şi a americanilor – de la securitatea socială aproape sufocată, la miile de poduri vechi, din toată ţara, care necesită de ani de zile poduri noi sau reparaţii capitale, de la îndatorarea naţională halucinantă, la rescrierea păcii rasiale ”in the good, old USA” etc. şi 2) metamorfozarea, tot pentru prima oară de la Ronald Reagan până azi, deci după 35 de ani, a unui forum naţional republican, într-un autentic circnaţional, Circul GOP, cu bufonul în personajul principal. Bufonul, clovnul, a fost Donald Trump. Numerele sale de circ au fost cotate de public drept cele mai bune din tot spectacolul. Ca orice bufon meseriaş, Donald bufonul a plăcut, pentru că a spus la televizor câteva adevăruri – bufonul regelui, din toate vremurile, este singurul care are voie să spună câteva adevăruri –, exact aceleaşi adevăruri şuşotite în taină de toţi colegii săi republicani şi de ”majoritatea tăcută” a americanilor (the Silent Majority). Şuşotite bineînţeles acasă, cu perdelele trase… Clown iconoclast, Trump a transformat prima dezbatere republicană într-o încăierare dură, vulgară – a refuzat să-l sprijine pe un eventual alt câştigător decât el, a pornit bâlciul, făcând-o pe moderatoarea Megyn Kelly proastă, smiorcăită şi handicapată de ciclul menstrual, a dat cuvântul de ordine: să spargem toate oalele. A stârnit mânie şi aplauze, a fost preferatul unui public sătul de ipocrizia şi limbajul de lemn al politicienilor de la ei, probabil din acelaşi lemn de esenţă tare, ca şi limbajul foştilor politicieni români, din fostul regim comunist. Dar Donald bufonul n-a fost singurul, s-au mai ”revoltat” şi alţii. Guvernatorul statul New Jersey, Chris Christie, s-a luat în beţe cu senatorul Rand Paul în ce priveşte ascultarea telefonică a tuturor americanilor de către guvernul lor, Paul l-a numit pe Trump ”samsar de politicieni, de toate culorile”, Trump i-a răspuns, a spus un mare adevăr, că ”această ţară (SUA) are probleme mari” şi nu are timp de toate prostiile. Jebb Bush s-a plâns de limbajul lui Trump şi a spus că asta ar putea să-i coste pe republicani alegerile. Mai rău, l-a atacat pe Trump că l-ar fi sprijinit cu bani mulţi pe fostul preşedinte democrat Bill Clinton, Donald i-a replicat că, ”în ultimele sale luni la Casa Albă, administraţia George Bush Jr. a fost o catastrofă” – tare demolat din interior pare să fie partidul republican, de vreme ce munţi de rufe murdare spală el în public… Apoi, după ce şi-a umilit colegii din dreapta şi stânga, bufonul a trecut la chestiunea existenţială a emigraţiei ilegale mexicane (şi alţi hispanici) în Statele Unite, a dat bezmetic în toate direcţiile, în Jebb Bush, tipul a scris o carte despre imigraţie, a dat în senatorul Rubio, coautor al unei legislaţii privind imigraţia, le-a spus ”să-şi ţină gura”. Oricum, rămâne de văzut dacă partidul republican se va abandona în mâinile lui Donald şi dacă acesta va putea să închege o campanie credibilă pentru 2016. Spune Phil Musser, un veteran al campaniilor prezidenţiale americane: ”Realitatea este că ce face Donald Trump acum, este ce doreşte să facă şi partidul republican. Dacă Donald reuşeşte să revigoreze partidul, el va fi o voce importantă şi după această vară”.
Ce aş mai putea scrie după aproape 20 de ani trăiţi în acelaşi oraş cu Trump, cu doi amici comuni? Păi, aş mai putea scrie că ego-ul şi aroganţa aproape unice ale lui Trump, aşa cum am auzit despre ele, rezistă de aproape 40 de ani, deci ar mai putea să reziste încă 15 luni; că Jebb Bush pare lipsit de orice consistenţă, că este foarte greu să pariezi pe el, chiar şi dacă ai toţi banii din lume; că, în anii ’80, în New York, Trump a târât după el în mai multe falimente mii de afaceri mici, şi că ar putea s-o repete pe asta la un nivel mult mai mare, de la Atlantic la Pacific, şi că atunci Americii nu i-ar merge deloc, deloc bine; că Trump are, în continuare, o personalitate foarte dinamică, dar nu cred că e pe placul copiilor, cu faţa aia a lui; în sfârşit, cred că Trump ar putea să spargă o tradiţie instaurată de 35 de ani, din 1980, de când la 9 din 10 curse prezidenţiale americane au participat un Bush sau un Clinton. Se pare că ajung atâţia Bushi şi Clintoni, nu?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.