FMI a înrăutăţit estimarea privind creşterea SUA în acest an de la 2% la 1,7%, iar pe cea pentru economia mondială de la 3,5% la 3,4%, în timp ce pentru zona euro a menţinut prognoza din ianuarie, privind o contracţie de 0,2%, arată versiunea preliminară a unui raport al Fondului, tranmsmite MEDIAFAX. Documentul a fost […]

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat joi la Craiova că săptămâna viitoare ministerul pe care îl conduce va începe privatizările, iar primele societăţi care vor fi scoase la vânzare sunt Plafar şi Sanevit, urmate de şantierele navale de la Mangalia şi de prezentarea planului de reorganizare la Oltchim, pentru care ar exista şase, şapte firme […]

Autorităţile şi-au dat din nou cu stângul în dreptul. Cele 11 tone de porumb pe care DSV Dolj a pus sechestru întrucât ar fi conţinut aflatoxină pot fi vândute pentru consumul animalelor sau pentru fabricarea de bioetanol, transmit acum reprezentanţii instituţiei, după rezultatul celei de-a treia analize făcută în acest caz de Laboratorul Naţional de […]

Cotaţiile monedei naţionale au rămas aproape de 4,41 lei/euro în prima parte a sesiunii interbancare de luni, astfel că referinţa publicată de Banca Naţională a României (BNR) a coborât cu 1,13 bani, la 4,4098 lei/euro, potrivit Mediafax. Cotaţiile monedei naţionale au rămas aproape de 4,41 lei/euro în prima parte a sesiunii interbancare de luni, astfel […]

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost întrebat, vineri într-o conferinţă de presă la Bistriţa, dacă administraţiile locale, primării, consilii judeţene, pot acorda anul acesta prime de Paşte. „Dacă există bază legală şi prevedere legală pot acorda, dacă nu există, nu pot acorda. Nu ştiu dacă există. Verificaţi, verifică fiecare. Eu mă feresc să spun care e […]

Uzinele Dacia au stabilit un record la maşini expediate. 6000 de vehicule au fost încărcate în portul Constanţa pe nava Gărgăriţa, una dintre cele mai mari din lume, relatează antena3.ro. Este vorba de cel mai mare volum de vehicule expediat la export într-un singur transport, de la preluarea Uzinelor Dacia de către Grupul Renault. Activitatea […]

Companiile petroliere din Europa vor închide, până în 2020, zece rafinării, pe fondul scăderii cererii pentru carburnați la minimul ultimilor 19 ani, scrie B1.ro Potrivit unor directori din industria rafinării de petrol intervievați de Bloomberg, din cele 104 rafinării din regiune, zece se vor închide permanent până în 2020, în țări precum Franța, Italia și […]

Oficilaii companiei americane de telefonie mobilă Verizon Communications susțin că, în acest moment, nu există nicio intenție de cumpărare a grupului Vodafone, relatează Reuters, potrivit B1.ro. Reacția vine după ce, marți, Financial Times, citând surse neidentificate, a speculat vânzarea Vodafone către Verizon și AT&T cu 245 milioane de euro. Reprezentanții Verizon susțin totuși că sunt […]

Anunţul privind privatizarea CFR Marfă va fi făcut public vineri, a declarat miercuri premierul Victor Ponta, la începutul şedinţei de guvern. ‘Înţeleg că vineri se face anunţul de privatizare a CFR Marfă. Deci, practic, toate obligaţiile pe care ni le-am asumat pentru a asigura stabilitate economică, acordurile noastre cu partenerii noştri internaţionali sunt în grafic’, […]

Posturile din administraţia centrală ar trebui deblocate pentru angajarea tinerilor în aceste structuri, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Varujan Vosganian, ministrul Economiei, transmite Agerpres. „Dacă aş putea aş face ca Ivan Turbincă. Ivan Turbincă a păcălit moartea spunându-i întotdeauna ce anume trebuie să facă. Eu vreau ca timp de 3 ani să nu […]

Diminuarea activităţii industriale din zona euro se accentuează din nou în martie, potrivit rezultatelor definitive al monitorizării lunare a activităţii directorilor de vânzări din acest sector, scrie Les Echos. Indicele activităţii industriale a IMM-uruilor din UE a scăzut la 46,8% faţa de 47,9% în februarie. Activitatea industrială se contractă pentru a 20-a lună consecutiv. Doar […]

Inflaţia a continuat să scadă în Germania în lună martie, atingând nivelul de 1,4% pe ultimul an, cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, arată cifrele publicate de Oficiul pentru Statistică Destatis. Germania este martoră celeo mai mici creşteri a preţurilor înregistrată începând din decembrie 2010, când această a fost de 1,3%. În martie […]

Aproape 140 de persoane din România deţin active nete de minimum 30 milioane de dolari, iar numărul acestora ar putea creşte cu o treime până în 2022, potrivit unui studiu asupra averilor private globale realizat de compania Knight Frank. În Europa numărul persoanelor cu active de minim 30 milioane de dolari a crescut cu 632 […]

Directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, Victor Cionga, a fost revocat din funcţie, după numai şapte luni de mandat, prin decizia Consiliului de Administraţie al BVB, au declarat pentru Medifax surse din piaţa de capital. El va rămâne la conducerea executivă a Bursei pentru încă două luni, perioadă în care se va căuta un […]

Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,4032 lei/euro. Dolarul american a fost cotat la 3,4419 lei/dolar. Banca Naţională a României (BNR) a publicat marţi un curs de referinţă în scădere cu 0,43 bani, la 4,4111 lei/euro. Cursul pentru dolarul american a urcat însă, cu 3,17 bani, la 3,4265 lei/dolar, […]

CFR Călători se aşteaptă să încheie acest an cu pierderi de 427,2 milioane lei, mai mari cu 44% faţă de rezultatul negativ bugetat pentru 2012, de 296 milioane lei, transmite Mediafax.ro. Potrivit proiectului de buget pentru 2013, transportatorul feroviar de călători estimează venituri de 1,97 miliarde lei şi cheltuieli de 2,39 miliarde lei. Bugetul pentru […]

Realizarea unei strategii energetice a României pe următorii 10-15 ani este mai mult decât necesară în momentul de faţă.Iată ce declară pentru RFI vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Mihai Tănăsescu. El spune că exploatarea gazelor de şist reprezintă „un atu puternic pentru independenţa energetică a României”. Mihai Tănăsescu militează pentru exploatarea gazelor de şist, dar […]

Cursul a urcat aproape de 4,42 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare, nivel pe care nu l-a mai atins din data de 7 ianuarie, pe fondul pesimismului investitorilor cauzat de taxa pe depozite bancare pe care Cipru trebuie să o aplice pentru a primi ajutor financiar din partea zonei euro, potrivit Mediafax. La deschidere […]

Preşedinţia Franţei a confirmat, luni, existenţa unei comezi ferme a companiei indoneziene low cost Lion Air pentru 234 de avioane din familia Airbus 320, pentru suma totală de 18,4 miliarde de euro, acesta fiind “cel mai mare contract pentru avioane civile Airbus”. Contractil a fost tema centrală a întâlnirii de luni dimineaţă, la Elysee, între […]

Banca americană JPMorgan „a indus în eroare investitorii”, după care „a minţit autorităţile” în privinţa unei pierderi de 6 miliarde de dolari înregistrate din trading anul trecut, a declarat un membru al comisiei înfiinţate de Senatul SUA pentru analizarea cazului, potrivit Mediafax. Senatorul John McCain, cel mai important membru al comisiei din partea Partidului Republican, […]

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu se va desfiinţa, însă sistemul de sănătate va fi reorganizat astfel încât Casele judeţene de sănătate să îşi reducă cheltuielile de personal şi de bunuri şi servicii, a anunţat premierul Victor Ponta, transmite Agerpres. Ponta a dat joi asigurări că bani economisiţi prin această reorganizare vor rămâne […]

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, îl propune ca administrator special al Oltchim pe Bogdan Stănescu, consilier al viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu. Bogdan Stănescu este licenţiat în petrol şi gaze, precum şi în Drept internaţional. De asemenea, deţine un doctorat în ştiinţe juridice şi are experienţă în departamentul juridic al AVAS. În prezent, lucrează în BNR. „Stănescu va […]

PIB-ul Portugaliei a scăzut cu 1,8% în ultimul trimestru al anului 2012 şi cu 3,2% pe întreg anul, arată datele definitive publicate de 11 martie de Institutul Naţional de Statistică (INE). Cifrele arată o scădere mare a exporturilor şi o reducere drastică a consumului intern. Se confirmă astfel datele preliminare publicate în februarie 2013. Portugalia […]