Germania: cea mai redusă inflaţie din ultimii doi ani

Inflaţia a continuat să scadă în Germania în lună martie, atingând nivelul de 1,4% pe ultimul an, cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, arată cifrele publicate de Oficiul pentru Statistică Destatis.

Germania este martoră celeo mai mici creşteri a preţurilor înregistrată începând din decembrie 2010, când această a fost de 1,3%.

În martie 2013, preţurile au crescut cu 0,5%. Dacă preţul energiei şi-a oprit creşterea la 0,5% la nivelul ultimului an, cele la alimente au crescut cu 3,7%. În acelaşi timp, preţurile serviciilor au crescut cu 1,5%.

Comparativ, în statele UE, preţurile au crescut cu 1,8% în lună martie, sub pragul pe care Banca Centrală Europeană nu ar dori să-l depăşească zona euro, de 2%.

“Inflaţia din Germania rămâne redusă şi stabilă, în ciuda unui mic efect legat de sărbătorile pascale şi a iernii grele”, care presuopune costuri mai mari cu încălzirea, a comentat Christian Schulz, economist la Berenberg.

În timp ce presiunea supra preturilor la energie s-a domolit, economistul Alexander Koch de la Unicredit nu vede niciun semnal că inflaţia ar putea creste în viitor şi mizează pe o evoluţie marginală a ratei inflaţiei în următoarele luni.

“O inflaţie redusă, coroborată cu creşteri ale salariilor va duce la creşterea veniturilor reale şi trebuie să susţină consumul, mai ales dacă vor fi evitate şocurile asupra încrederii consumatorilor”, spune Christian Schulz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.