Artiştii, în căutare de noi forme teatrale la FITS

The National Theatre of Norway a pus în scenă Micul Eyolf (Little Eyolf).

Ce se întâmplă când visul familiei perfecte devine un coșmar pentru copii? Pe toți pare să ne preocupe felul în care ne raportăm la copiii noștri, dar am uitat oare ce înseamnă asta? Punem prea mult preț pe aparențe? Neglijăm importanța de a fi doar acolo când e nevoie de noi?

Acestea sunt întrebările abordate de regizoarea Sofia Jupither în spectacolul Micul Eyolf, după Henrik Ibsen. A visat să pună în scenă acest spectacol de ani de zile, iar acum că visul i s-a împlinit, își demonstrează încă o dată buna înțelegere a lumii copiilor. Eyolf este un copil care trece neobservat. Când era sugar, a căzut de pe masa de schimb pentru că părinții lui, Rita și Alfred, erau mai preocupați unul de altul decât de siguranța lui. În majoritatea producțiilor accentul cade pe războiul emoțional dintre Rita și Alfred. Cu toate astea, în versiunea lui Jupither, Eyolf este protagonistul. Micul Eyolf se îneacă, iar părinții își dau seama de ce au avut doar după ce îl pierd. Dintre toate piesele de teatru scrise de Ibsen, Micul Eyolf este cea mai puțin influențată de comunitatea înconjurătoare. Nu apar nici telegrame în cutii poștale încuiate, și nici sifilisul; se face doar referire la un vapor. Povestea e ușor de adaptat la timpurile noastre. Povestea copilului vulnerabil are o relevanță la fel de puternică pentru noi în prezent. Oamenii lui Ibsen aparțin timpurilor noastre.

Regia: Sofia Jupither

Scenografia: Erlend Birkeland. Costume: Ellen Dæhli Ystehede

R.U.R. (Rossum’s Universal Robots), susținut de Allianz Țiriac

R.U.R. e un spectacol de teatru science-fiction, o privire către un viitor distopic în care obsesia noastră pentru progres tehnologic ne duce spre ruină. E primul text care a avansat ideea că societatea va reuși să creeze inteligență artificială, replici mecanizate ale oamenilor care vor lucra în locul nostru. O societate cu stăpâni și sclavi, în care omul se joacă de-a Dumnezeu și creează utilaje cu suflet. Am încercat să generăm pe scenă o lume a viitorului aflată în pragul apocalipsei, o lume care vorbește despre noi azi, despre o societate sterilă, lipsită de afect, de compasiune, obsedată de rezultate, de cifre și aproape deloc de spirit. O societate populată de oameni-roboți și de roboți-oameni, în care treptat-treptat îți pierzi identitatea”, spune regizorul Vlad Cristache.

Tot ceea ce se va vedea pe scenă e gândit ca o instalație-concert, având ca soundtrack muzica trupei Kraftwerk, părinții muzicii electronice.

Copacul, în regia lui Eugenio Barba, dedicat lui Inger Landsted (parte a companiei Odin Teatret), se va juca la Cercul Militar pe 14, 15 și 16 iunie. Doi naratori introduc personajele și evenimentele și le comentează: în deșertul sirian, doi călugări yazidi plantează un păr pentru a chema înapoi păsările dispărute; în Nigeria, o mamă se odihnește la umbra copacului uitării, ținând în mâini capul fiicei sale, ascuns într-o tărtăcuță; un comandant de război din Europa îi explică necesitatea curățării etnice unui comandant de război african, care face un sacrificiu uman pentru a-și face armata de copii-soldat invulnerabilă înainte de a porni la război; o fată se joacă cu păpușile în jurul copacului plantat de tatăl ei la nașterea sa, întrebându-se cum văd păsările pământul de sus.

Și Biserica Fortificată Cisnădioara se pregătește să fie gazdă, pentru trei zile (14, 15 și 16 iunie) a unui spectacol eveniment: Atsumori. Această piesă de teatru clasică, scrisă de Zeami, creatorul teatrului Noh, este o reprezentare autentică a valorilor și viziunilor asupra lumii din societatea samurailor, prin intermediul căreia teatrul Noh s-a constituit ca gen dramatic. Povestea are loc la finalul secolului XII, după sfârșitul războiului sângeros dintre clanurile Genji și Heike.

Spectacolul Stage Dogs, producţie a Teatrului ACT, regizat de Florin Piersic Jr., inspirat de A life in the theatre, de David Mamet, va putea vizionat în 17 iunie.

Doi actori de teatru. Două generații între care se cască o prăpastie. Povestea urmărește comunicarea dintre ei, îndeosebi în culise și la cabină. Teatrul, univers magic pentru spectatorii fideli, se dovedește a fi o lume prea concretă, uneori. O lume guvernată de invidie, răutate, orgolii, meschinării. Încetul cu încetul, în spatele scenei, prietenia sau colegialitatea ajung să fie doar niște vorbe goale. Iar conflictul dintre cei doi protagoniști crește până la paroxism.

Scenografia: Tudor Prodan

Costume: Irina Voinea

Light design: Bogdan Gheorghiu

În distribuție: Marcel Iureș, Florin Piersic Jr.

Acţiunea spectacolului A fi sau a nu fi…Hamlet (Hamlet – a commentary), de Alicja Bral, propus de compania poloneză Song of the Goat Theatre, are loc cu două luni înainte de intriga piesei propriu-zise – în noaptea în care bătrânul rege este ucis. Acea noapte se transformă într-un priveghi shakespearian, asemenea festivalurilor păgâne care aveau loc în onoarea spiritelor celor morți. Pe scenă sunt anumite personaje care apăreau în piesa originală scrisă de Shakespeare și altele noi. Putem arunca o privire în mintea personajelor și putem presupune ce anume a dus la acea tragedie. La suprafața relațiilor dintre personaje, nimic nu pare să se întâmple, în timp ce, în fundal, acestea află secrete dureroase. Spectacolul se bazează pe structura muzicală polifonică. Paisprezece actori transpun personajele, evenimentele și emoțiile prin sunete.

A fi sau a nu fi… Hamlet este un experiment teatral. Textului i se oferă o melodie. Nu este prezentat ca o narațiune tradițională, ci sub forma unor armonii muzicale. Cuvintele și muzica reflectă structurile interne ale personajelor și ale familiei.

Scenografia: Robert Florczak
Dirijor:
Lilanna Krych
Costume:
Alicja Gruca
Muzică:
Jean Clauder-Acquaviva, Maciej Rychly


O montare de mare actualitate este Belgrade Trilogy, de Biljana Srbljanovic, adusă de Academy of Performing Arts din Bratislava.

Cineva geme, cineva se luptă, dar sute, chiar mii de tineri și de vârstnici își doresc o viață mai bună, pe care o caută peste granițe. Regăsim astfel de povești în Belgrade Trilogy, care ne oferă șansa să descoperim poleiala călătoriei spre un vis, precum și gustul amar al statutului de emigrant al fiecărui personaj. Speranțele celor care și-au părăsit țara nu s-au îndeplinit, deși ei încă mai cred că își pot găsi locul în țara în care sunt străini, unde nimeni altcineva în afară de ei înșiși nu-și asumă răspunderea pentru ei. Nu contează dacă fug de bunăvoie sau nu, au ajuns la marginea prăpastiei și nu știu ce să facă. În continuare, se întorc în trecut, nu se pot purta în alt mod – din cauza acestui cerc vicios, încep să-i piardă pe cei dragi, nu pot merge înainte și devin tot mai nefericiți. Mai există vreo cale spre finalul fericit, spre destinația mult visată? Există oare vreo șansă să găsească un loc unde pot fi fericiți, deși au pierdut totul?

Regia: Silviu Emilian Debu
Scenografia:
Lukas Vasil. Costume: Patricia Dobakova

Japonia, unul dintre oaspeţii deveniţi tradiţionali ai FITS, prezintă şi În mrejele nopții (The Ground Spider) al Yamamoto Noh Theater

Această piesă de teatru antică, cu autor necunoscut, descrie o scenă din viața unuia dintre cei mai remarcabili eroi ai Japoniei – Minamoto no Raiko. Este una dintre cele mai spectaculoase piese, cu accent pe acțiune, din repertoriul teatrului Noh. Eroul legendar, Lord Raiko, este imobilizat la pat de o boală misterioasă. Servitorii lui îi aduc leacuri și încearcă să îl binedispună, dar fără nici un rezultat. Într-o noapte, un preot budist ciudat intră în camera lui Raiko. Când i se cere să se prezinte, acesta aruncă subit o pânză de păianjen înspre Raiko. Eroul ripostează și reușește să-l rănească pe atacator, care încearcă să fugă. Servitorul lui Raiko, Hitorimusha, este alertat de zgomotul produs și dă buzna în cameră. Acesta descoperă o urmă de sânge și decide să o urmeze pentru a ucide inamicul. Dâra de sânge îi conduce pe Hitorimusha și pe oamenii lui la un morman de pietre pe Muntele Kazuraki. Grupul distruge mormanul și găsește înăuntru păianjenul-monstru Tsuchigumo. După o luptă crâncenă, inamicul este, în sfârșit, ucis.

La Sibiu a ajuns anul acesta şi un spectacol cu dedicaţie: To sibiu with love, de Helena Sablic Tomic, producţie a Academiei de Artă din Osijek (Croația)

Este un joc teatral care dezvăluie povești despre orașe, spații, timp, oameni și gândurile absolut private ale unui autor. Este o piesă de teatru creativă și energică, la care participă zece de tineri actori și pianistul Ivan Bobic, care ne poartă prin peisaje și spații atemporale.

Regia: Robert Raponja
În distribuție:
Lucija Subotic, Monika Lanscak, Linda Kliman, Tena Pataky, Rea K. Bacun, Josip Ledina, Adrian Bagaric, Luka Vondrak, Matko D. Jovic, Vedran Dakic

Hong Kong Arts Festival şi Shanghai Dramatic Arts Centre a trimis spectacolul  Mulțimea (The Crowd), de Nick Yu Rongjun

Hong Kong, 2014. Wang Guoqing se trezește dintr-un vis care se repetă: soare glorios, un pâlc de copaci în afara arsenalelor din suburbiile din Chongqing, un stol de ciori care se avântă înspre cer. Ding Jianguo, un muncitor dintr-o fabrică, este convins de către colegii săi să ia parte la luptele armate. Wang Guoqing, în vârstă de 13 ani, este luat de către mama lui pentru a se adăposti în casa unei rude, dar, pe drum, aceasta este împușcată de un muncitor care tocmai primise o armă. Wang o privește cum moare, iar frica ajunge să-l bântuie tot restul vieții. Trimis la țară, Wang se întoarce și află că Ding a primit o pedeapsă de doar trei ani pentru fapta lui. Îndemnat de această indulgență, Wang decide să-și facă singur dreptate. În 1987, Wang se căsătorește și are un copil. Află că Ding este internat într-un spital din Shanghai și profită de ocazia de a se răzbuna. Cu toate acestea, planurile lui sunt dejucate. Apoi, pierde orice urmă a lui Jianguo, dar, în 2000, îl găsește pe fiul acestuia, Ding Liming, care lucrează ca judecător. Îl urmărește pe acesta și află că are o amantă, iar apoi începe o bătălie cu instituția pentru a-l discredita pe Ding Liming, dar nu are succes. În 2014, Wang reușește să manipuleze masele pentru a distruge reputația și cariera lui Ding Liming prin intermediul social media.

Regia: Tang Wai-kit Regizor artistic: Tian Shui
Prezentator:
Yang Shaolin
Muzica:
Chester Wong. Muzician live: Liu Zhengdong
Scenografie și costume:
Jan Wong

Tot din China este şi spectacolul Familia (The Family) al The Central Academy of Drama din Beijing, interpretată de studenți ai departamentului de regie din cadrul Academiei.

Familia spune povestea care a avut loc la palatul Gao, domiciliul familiei unui moșier, după Revoluția de la 1911. Sub acoperișul înalt locuiau o parte din membrii familiei. Printre aceștia, unii făceau regulile, în timp ce alții locuiau acolo depinzând de acele reguli sau doreau să se detașeze de acea ordine prestabilită; unii nu se puteau despărți de această familie puternică. Alții, mânați de sentimente copleșitoare, erau forțați să plece, deși slujiseră familia cu devotament timp de mulți ani. În miezul său, familia Gao era deja coruptă și plină de dezamăgiri care aveau de-a face cu dorul și frumusețea. În afara familiei Gao se anunța curentul unei noi epoci, iar oamenii erau doar așteptați să deschidă ușa și să înfrunte furtuna.

Regia: Yang Shuo, Huo Ying

Scenografia: Zhang Huaxiang

Din Franța a sosit În adâncuri (The Lower Depths) al Companiei Lacascade.

Pe fundalul revoluției din Rusia, Gorki descrie viața unui grup de retrograzi, proscriși, non-conformiști și hoți care locuiesc la marginile societății moscovite. Aflată la granița dintre o lume veche care dispare și o lume nouă care încă nu s-a format, comunitatea Adâncurilor – un fragment de umanitate deznădăjduită – se risipește.
Se nasc cei mai răi monștri și cele mai frumoase vise ireale. Printre tensiuni, conflicte și patimi, fiecare luptă cu energia disperării pentru supraviețuire.
Cum poate trăi cineva în situația în care abisul precarității și adversității se lărgește pe zi ce trece sub picioarele sale? Lepădându-se total de normele sociale și morale, personajele lui Gorki încearcă să-și îmbunătățească condiția și să-și imagineze un viitor. Trecând de la supunere la revoltă, de la nostalgia unui trecut care nu mai există la febra prezentului, aceștia poartă o bătălie sălbatică împotriva lor înșiși și a altora.
Eric Lacascade se scufundă în lumea întunecată din „În adâncuri”. Acesta este primul text din istoria teatrului în care cei săraci și marginali sunt eroii. Miza acestui spectacol este să reprezinte puterea umană, socială și politică a unei piese de teatru care este o oglindire a timpurilor în care a fost scrisă și care, în același timp, o pune sub semnul întrebării pe cea contemporană.

Regia: Eric Lacascade
Decor:
Emmanuel Clolus. Costume: Axel Aust
Asistent costume: Augustin Rolland

O întâlnire emoţionantă va fi cea cu actriţa franceză Isabelle Huppert care citeşte din Amantul.

De la publicare, în 1984, romanul Amantul de Marguerite Duras s-a vândut în mii de exemplare, fiind apreciat de public și câștigând un Premiu Goncourt. Amantul este un roman fermecător, ce capturează experiența unei vieți întregi într-o formă simplă și emoționantă. În cazul lui Marguerite Duras, viața și scriitura se învârt una în jurul celeilalte, ambele bântuite de tinerețea autoarei, petrecută în Indochina. În roman, avem senzația că scriitoarea, ajunsă la capătul vieții, răsfoiește un vechi album cu poze. Aproape că îi putem auzi vocea comentând fotografiile, amintindu-și un peisaj îndepărtat. Forme neclare se prefigurează, completând priveliștea. Printre ele se află și amantul, căruia niciodată nu i se spune pe nume. Întâlnirea dintre o fecioară, minoră, fiica unor coloniști săraci, și moștenitorul bogat al unui afacerist chinez era la fel de posibilă precum cea dintre Titus și Berenice, Orient și Occident. Cu toate acestea, cei doi s-au întâlnit. Lumile lor se întrepătrund, iar restul lumii dispare. Încărcate cu sentimentul imposibilității, dorința și pasiunea sunt cu atât mai intense. Relația lor nu poate dura. Însă experiența celor doi îndrăgostiți înainte de despărțire dăinuie peste ani ca un secret de neuitat, care va alimenta opera uneia dintre cele mai grozave voci ale secolului trecut.

05/15/2009. Stairs of the movie „Thirst (Bak-Jwi)”. 62nd Cannes Film Festival 2009. Picture shows: Isabelle Huppert, necklace

Teatrul Național „Radu Stanca” propune şi Vedere de pe pod (A view from the bridge) de Arthur Miller, pus în scenă de Eugen Jebeleanu

În anii ’50, America era un refugiu pentru imigranții europeni care voiau o viață decentă pentru ei și pentru familiile lor. Azi, Europa este un refugiu pentru milioane de victime ale războiului civil din Siria, care își părăsesc țara pentru a-și salva viața. Asemănările sunt flagrante, iar omenirea este din nou neputincioasă în fața tragediei umane provocate de teroare și, din păcate, răspunde adesea cu ură și dispreț. În ultimii ani, tot mai multe povești despre refugiați circulă pe la urechile noastre, uneori anecdote nefondate, alteori chiar informații teribil de înfiorătoare și totuși extrem de adevarăte, imagini crude și brutale, ca de exemplu fotografia micuțului Eylan, găsit mort pe o plajă din Turcia, în urma unui naufragiu pe mare. În ultimul an, astfel de refugiați clandestini, printre care o mulțime de copii, au ajuns și la malul Mării Negre, cerând ajutor și găzduire, după ce alte sute de oameni s-au înecat pe mare, în drumul lor spre « libertate ». Refugiul din acest spectacol este însuși teatrul, care găzduiește și povestea acestor non-eroi, pentru că teatrul este încă, din fericire, un loc în care oameni diferiți, din clase sociale diferite, etnii diferite, minorități, oameni cu limbi materne diferite se pot întâlni în același loc, în același timp și pot împărtăși același sentiment de empatie în fața dramei care se naște pe scenă”, mărturiseşte Eugen Jebeleanu.


Dramaturgia: Eugen Jebeleanu și Ioana Moraru
Scenografia:
Velica Panduru
Muzica originală:
Rémi Billardon

Teatrul Vostru din Sibiu, prezintă spectacolul Suflet de statuie (Soul of a statue), în regia lui Marian Râlea

Uneori când nu suntem atenţi, când suntem preocupaţi sau privim în altă parte, statuile prind viaţă. Câteodată, noaptea târziu, când toată lumea doarme, statuile cântă sau dansează, plâng sau chiar vorbesc, însă nimeni nu le poate vedea. Actorii trupei independente Teatrul Vostru, coordonaţi de actorul Marian Râlea, vă propun o experienţă unică: să deveniţi martor la miracolul statuilor care prind viaţă. Spectacolul Suflet de statuie înfăţişează un itinerariu în istoria românilor ai cărui protagonişti sunt nu numai statuile – simboluri istorice sau personaje celebre – ci şi cei care le dau viaţă. Aşadar, dacă sunteţi curioşi şi curajoşi, sunteţi aşteptaţi cu mic cu mare să asistaţi sau chiar să declanşaţi o minune: statui precum Contele Dracula, Măriuca Tănăsuca, Ionel Cântecel, şi multe altele vor fi aduse la viaţă chiar sub privirile dumneavoastră. Sunteţi pregătiţi?

Producţie Belgia-Franța a trupei J’ai mon Toi qui perce, Schițe… din mers! (Silence) este un spectacol de Babou Sanchez, regizat de Pauline Richon.

Personajul nostru, Silence, este timid, dar extrem de curios. El studiază fețele, mâinile, liniile ce îl înconjoară și pe care le desenează discret în carnetul cu schițe. Nu se aștepta însă ca subiectele lui să se apropie pentru a se uita la schițele sale.
Aceasta devine astfel oportunitatea perfectă pentru o întâlnire în care Silence nu va ezita să recurgă la mișcare, mimă, imitare, încercând să îi descopere pe toți acești oameni noi, atât de diferiți unii de alții.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.