Așa i-a fost dat liberalismului să moară

Citind ”Pravda” în multiplele ei versiuni din America, Europa și România, căci asta au devenit multe din ziarele și televiziunile de mainstream, aflăm că economia se va reface după perioada de izolare, că PIB-ul va crește în ”V” și nu în ”U”, dacă se vor aplica rețetele instituțiilor financiare, dacă se vor urmări ”agende de reforme”, daca politicienii vor lăsa țările pe mâna experților si tehnocraților.

Să uităm de asta, ne îndeamnă economistul Michael Every, de la Rabobank. Totul este retorică, o capcană a retoricii din care jurnaliștii și analiștii financiari nu mai pot ieși. ”Creșteri de salarii? Să fim serioși. Ne pândesc reducerile de salarii, pentru că forța de muncă atomizată și disperată se va repezi către orice slujbă pe care o  va vedea. În contextul economic care va urma, unii s-ar putea gândi și la proteste la scară mare. Dar ce vorbesc, iar ele sunt deja aici”, scrie Every.

”În afară de noua înțelegere OPEC+ pentru reducerea și mai mare a producției de petrol, de unde atâta optimism în SUA pentru perioada post-pandemie, când avem de-a face deja cu lupta între angajați și capital? Unii s-ar putea gândi că asemenea adevăruri simple ar putea fi relatate de presa financiară. Însă ele nu sunt relatate. Un jurnalist cu care am discutat zilele acestea mi-a spus că, oricât de interesante ar fi lucrurile pe care le voi spune, linia editorială pentru articolul său este bătută în cuie de la început. Jurnaliștii nu au nicio putere pentru a schimba linia narativă”.

”Ne-am putea gândi că asemenea adevăruri simple ar putea fi relatate de analiștii financiari. Însă ele nu sunt relatate, pentru că puțini dintre ei l-au citit pe Marx sau, mai recent, pe Pikkety, care a vorbit despre dobânzile negative, despre prăbușirea financiară și despre efectele inegalității”.

”Ne-am putea gândi că asemenea adevăruri simple ar putea fi măcar reflectate de piețele financiare însele. Însă ele nu sunt reflectate din cauza băncilor centrale”, scrie Every. Băncile centrale, Banca Centrală Europeană pompează sute de miliarde pentru cumpărarea datoriilor statelor. ”Cum să mai reflecte piețele realitățile fundamentale, când nu mai există vreo realitate fundamentală dincolo de această dinamică a lichidităților. Uitați-vă doar unde se scurg miile de miliarde de dolari și va veți da seama că nimic nu mai contează. Nu mai vormi de ”represiune financiară” și controlul capitalului, vorbim pur și simplu de represiune. (…) Piețele sunt un indicator la fel de prost al realității ca și Comisia de Statistică Goskomnstat pentru calitatea vieții în URSS”.

”Puteți urma mai departe linia oficială din ”Pravda”. Însă țineți cont că, cu două zile înainte de căderea Zidului Berlinului, în 1989, ”Luceafărul”, ziarul comunist britanic scria: ”Ceea ce vedem acum nu este o criză a socialismului, ci criza unui model depășit al socialismului… Cei care sunt gata să îngroape socialismul din cauza dificultăților actuale vor fi dezamăgiți. Cauza Marii Revoluții din Octombrie este nemuritoare!”, mai scrie Every. Acum, după mai bine de 30 de ani, ni se spune că avem o criză a unui model depășit a liberalismului. Cât despre adevăratul liberalism, ni se spune că se numește progresism, tehnocrație, corectitudine politică, iar cauza lor este nemuritoare.

”Căință” și ”educare” pentru paznicii democrației

Așa stau lucrurile în presa financiară de mainstream, așa arată șabloanele ce trebuie respectate strict atunci când publicului i se servește porția de optimism economic. Iar lucrurile stau și mai rău în presa generalistă – aici este război în toată regula, la fel ca și pe străzile din SUA, avem revoluție, autocritică și chiar ”reeducare”.

Spre exemplu, în redacția The New York Times a fost război atunci când s-a decis publicarea unui editorial deloc favorabil mișcării de protest din SUA, scris de senatorul republican Tim Cotton, pe de altă parte și un politician extrem de dur la adresa Chinei. ”Războiul Civil din redacția The New York Times este același cu războiul purtat la alte publicații și în cadrul companiilor din toată țara. Dinamica este aceeași”, scrie jurnalista Bari Weiss, de la NY Times, care s-a situat de partea ”aripii tinere”, de stânga, a jurnaliștilor și nu a fost de acord cu publicarea unui material critic la adresa celor care participă la răzmerița din țară.

A fost război și la ziarul Phiuladelphia Inquirer, unde unul dintre editori a publicat un material în care arăta că distrugerea clădirilor de către protestatari este un lucru grav, căci vor rămâne cicatrici pe fața metropolei și va dura mult pâna ca ele să se vindece. Articolul se intitula ”Și clădirile contează”, o trimitele la Black Lives Matter, una dintre mișcările care alimentează protestele de acum din SUA. A urmat o scrisoarea deschisă a colegilor revoltați ai jurnalistei. ”Ne-am plictisit să ni se tot spună că trebuie să prezentăm ambele jumătăți ale paharului. Nu există nicio jumătate. Acum cerem acțiune, un plan cu termene clare. Ne-am plictisit să ni se vorbească despre progresul făcut și să ni se spună platitudini legate de ”diversitate și incluziune” atunci când ridicăm problema”, se arată în protestul publicat de jurnaliștii de culoare și progresiștii de la Philadelphia Inquirer. Toată disputa a plecat de la un titlu de trei cuvinte.

Este război până și la publicațiile foarte progresiste, precum Vox, care s-a extins și în Europa, în România (unde sustine nu religia și protestele ”antirasismului”, ci religia si protestele  ”anticorupție”). Ce s-a întâmplat? Publicația Mnneapolis Star Tribune, din orașul în care au izbucnit protestele, a relatat despre o propunere dezbătută în consiliul orașului – desființarea Deapartamentului de Poliție și refacerea sa sub forma unui serviciu de prevenire a violenței și de servicii sociale. Zack Beauchamp, jurnalist la Vox, a criticat această propunere pe Twitter: ”Îmi pare rău, însă ideea de a ”aboli poliția” mi se pare o idee proastă, care însă devine tot mai populară cu o viteză care mă șochează”.  Beauchamp și-a cerut scuze pentru această postare. N-a fost suficient. Asupra lui s-a revărsat un potop de critici, chiar din partea confraților săi. ”Nu e un semn bun că Zack nu a făcut decât să spuncă că-i pare rău pentru postare. În acest caz, nu este suficient să exprimi o părere identică cu cea a 90% din populația de culoare. El trebuie ”educat”, trebuie să-l facem să se căiască”, a scris pe Twitter jurnalistul Jesse Singal.

Așadar, printre jurnalistii din SUA se vorbește despre un soi de reeducare și despre ”căință”. Avem de-a face cu zorii unui nou totalitarism, cu redacții care sa semene cu Hotel Lux, cu epurări și delațiuni? Dacă nu, avem de-a face cel puțin cu un război religios.

Totalitarismul soft

În anii 1950, disidentul polonez Czeslaw Milosz ”spunea că popoarele Europei de Est s-au trezit într-o bună zi că sunt conduse de idei care, până atunci, fusesera discutate doar între intelectuali”, scrie Rod Dreher, pentru The American Conservative, insistând că tinerii radicali din presă și universități trebuie luați în seamă până nu e prea târziu.

”Trebuie să acordăm atenție lucrurilor pe care le spun și pe care le gândesc. În cele mai multe cazuri, schimbarea vine de la elite. Poate că ideile revoluționare nu sunt produse de elite, însă aceste idei nu ajung nicăieri dacă nu sunt îmbrățișate de elite. Unde credeți că au fost îndoctrinați cu aceste idei tinerii ziariști? În universități. Poate că în liceu. Din cultura populară”.

”Această generație de promotori ai unui totalitarism soft din presă și universități provoacă o contrareacție. Cee ce până acum era considerat viziune extremă de dreapta va fi tot mai îmbrățișată, ca reacție la iliberalismul militant de stânga. Cei care până acum erau de centru-dreapta vor ajunge să se radicalizeze, ca reacție de autoapărare în fața progresiștilor radicali. Ce va urma va fi urât și se va întâmpla mai repede decât credem. Elitele care susțin că viziunea lor despre lume este singura corectă sunt cele care decid cine rămâne și cine este concediat. Am auzit azi despre cineva care lucrează la o companie de asigurări și care a primit un e-mail care anunța organizarea unui protest antirasism în cadrul instituției. Era incurajat să particile ”fiecare” angajat. Desigur, cei care nu vor participa vor fi considerați, dintr-un motiv sau altul, rasiști, oameni ce trebuie supuși unor pragrame antifasciste. Ceea ce va urma, și deja chiar trăim, va afecta traiul și viețile a nenumărați oameni. Așa i-a fost dat liberalismului clasic să se prăbușească.

Unul dintre cei pe care i-am intervievat, un profesor venit în SUA de dincolo de Cortina de Fier, mi-a scris că în analiza mea exista un singur lucru eronat – nu va fi nimic soft cu acest totalitarism”, încheie The American Conservative.