Așa i-a fost dat liberalismului să moară

Citind ”Pravda” în multiplele ei versiuni din America, Europa și România, căci asta au devenit multe din ziarele și televiziunile de mainstream, aflăm că economia se va reface după perioada de izolare, că PIB-ul va crește în ”V” și nu în ”U”, dacă se vor aplica rețetele instituțiilor financiare, dacă se vor urmări ”agende de reforme”, daca politicienii vor lăsa țările pe mâna experților si tehnocraților.

Să uităm de asta, ne îndeamnă economistul Michael Every, de la Rabobank. Totul este retorică, o capcană a retoricii din care jurnaliștii și analiștii financiari nu mai pot ieși. ”Creșteri de salarii? Să fim serioși. Ne pândesc reducerile de salarii, pentru că forța de muncă atomizată și disperată se va repezi către orice slujbă pe care o  va vedea. În contextul economic care va urma, unii s-ar putea gândi și la proteste la scară mare. Dar ce vorbesc, iar ele sunt deja aici”, scrie Every.

”În afară de noua înțelegere OPEC+ pentru reducerea și mai mare a producției de petrol, de unde atâta optimism în SUA pentru perioada post-pandemie, când avem de-a face deja cu lupta între angajați și capital? Unii s-ar putea gândi că asemenea adevăruri simple ar putea fi relatate de presa financiară. Însă ele nu sunt relatate. Un jurnalist cu care am discutat zilele acestea mi-a spus că, oricât de interesante ar fi lucrurile pe care le voi spune, linia editorială pentru articolul său este bătută în cuie de la început. Jurnaliștii nu au nicio putere pentru a schimba linia narativă”.

”Ne-am putea gândi că asemenea adevăruri simple ar putea fi relatate de analiștii financiari. Însă ele nu sunt relatate, pentru că puțini dintre ei l-au citit pe Marx sau, mai recent, pe Pikkety, care a vorbit despre dobânzile negative, despre prăbușirea financiară și despre efectele inegalității”.

”Ne-am putea gândi că asemenea adevăruri simple ar putea fi măcar reflectate de piețele financiare însele. Însă ele nu sunt reflectate din cauza băncilor centrale”, scrie Every. Băncile centrale, Banca Centrală Europeană pompează sute de miliarde pentru cumpărarea datoriilor statelor. ”Cum să mai reflecte piețele realitățile fundamentale, când nu mai există vreo realitate fundamentală dincolo de această dinamică a lichidităților. Uitați-vă doar unde se scurg miile de miliarde de dolari și va veți da seama că nimic nu mai contează. Nu mai vormi de ”represiune financiară” și controlul capitalului, vorbim pur și simplu de represiune. (…) Piețele sunt un indicator la fel de prost al realității ca și Comisia de Statistică Goskomnstat pentru calitatea vieții în URSS”.

”Puteți urma mai departe linia oficială din ”Pravda”. Însă țineți cont că, cu două zile înainte de căderea Zidului Berlinului, în 1989, ”Luceafărul”, ziarul comunist britanic scria: ”Ceea ce vedem acum nu este o criză a socialismului, ci criza unui model depășit al socialismului… Cei care sunt gata să îngroape socialismul din cauza dificultăților actuale vor fi dezamăgiți. Cauza Marii Revoluții din Octombrie este nemuritoare!”, mai scrie Every. Acum, după mai bine de 30 de ani, ni se spune că avem o criză a unui model depășit a liberalismului. Cât despre adevăratul liberalism, ni se spune că se numește progresism, tehnocrație, corectitudine politică, iar cauza lor este nemuritoare.

”Căință” și ”educare” pentru paznicii democrației

Așa stau lucrurile în presa financiară de mainstream, așa arată șabloanele ce trebuie respectate strict atunci când publicului i se servește porția de optimism economic. Iar lucrurile stau și mai rău în presa generalistă – aici este război în toată regula, la fel ca și pe străzile din SUA, avem revoluție, autocritică și chiar ”reeducare”.

Spre exemplu, în redacția The New York Times a fost război atunci când s-a decis publicarea unui editorial deloc favorabil mișcării de protest din SUA, scris de senatorul republican Tim Cotton, pe de altă parte și un politician extrem de dur la adresa Chinei. ”Războiul Civil din redacția The New York Times este același cu războiul purtat la alte publicații și în cadrul companiilor din toată țara. Dinamica este aceeași”, scrie jurnalista Bari Weiss, de la NY Times, care s-a situat de partea ”aripii tinere”, de stânga, a jurnaliștilor și nu a fost de acord cu publicarea unui material critic la adresa celor care participă la răzmerița din țară.

A fost război și la ziarul Phiuladelphia Inquirer, unde unul dintre editori a publicat un material în care arăta că distrugerea clădirilor de către protestatari este un lucru grav, căci vor rămâne cicatrici pe fața metropolei și va dura mult pâna ca ele să se vindece. Articolul se intitula ”Și clădirile contează”, o trimitele la Black Lives Matter, una dintre mișcările care alimentează protestele de acum din SUA. A urmat o scrisoarea deschisă a colegilor revoltați ai jurnalistei. ”Ne-am plictisit să ni se tot spună că trebuie să prezentăm ambele jumătăți ale paharului. Nu există nicio jumătate. Acum cerem acțiune, un plan cu termene clare. Ne-am plictisit să ni se vorbească despre progresul făcut și să ni se spună platitudini legate de ”diversitate și incluziune” atunci când ridicăm problema”, se arată în protestul publicat de jurnaliștii de culoare și progresiștii de la Philadelphia Inquirer. Toată disputa a plecat de la un titlu de trei cuvinte.

Este război până și la publicațiile foarte progresiste, precum Vox, care s-a extins și în Europa, în România (unde sustine nu religia și protestele ”antirasismului”, ci religia si protestele  ”anticorupție”). Ce s-a întâmplat? Publicația Mnneapolis Star Tribune, din orașul în care au izbucnit protestele, a relatat despre o propunere dezbătută în consiliul orașului – desființarea Deapartamentului de Poliție și refacerea sa sub forma unui serviciu de prevenire a violenței și de servicii sociale. Zack Beauchamp, jurnalist la Vox, a criticat această propunere pe Twitter: ”Îmi pare rău, însă ideea de a ”aboli poliția” mi se pare o idee proastă, care însă devine tot mai populară cu o viteză care mă șochează”.  Beauchamp și-a cerut scuze pentru această postare. N-a fost suficient. Asupra lui s-a revărsat un potop de critici, chiar din partea confraților săi. ”Nu e un semn bun că Zack nu a făcut decât să spuncă că-i pare rău pentru postare. În acest caz, nu este suficient să exprimi o părere identică cu cea a 90% din populația de culoare. El trebuie ”educat”, trebuie să-l facem să se căiască”, a scris pe Twitter jurnalistul Jesse Singal.

Așadar, printre jurnalistii din SUA se vorbește despre un soi de reeducare și despre ”căință”. Avem de-a face cu zorii unui nou totalitarism, cu redacții care sa semene cu Hotel Lux, cu epurări și delațiuni? Dacă nu, avem de-a face cel puțin cu un război religios.

Totalitarismul soft

În anii 1950, disidentul polonez Czeslaw Milosz ”spunea că popoarele Europei de Est s-au trezit într-o bună zi că sunt conduse de idei care, până atunci, fusesera discutate doar între intelectuali”, scrie Rod Dreher, pentru The American Conservative, insistând că tinerii radicali din presă și universități trebuie luați în seamă până nu e prea târziu.

”Trebuie să acordăm atenție lucrurilor pe care le spun și pe care le gândesc. În cele mai multe cazuri, schimbarea vine de la elite. Poate că ideile revoluționare nu sunt produse de elite, însă aceste idei nu ajung nicăieri dacă nu sunt îmbrățișate de elite. Unde credeți că au fost îndoctrinați cu aceste idei tinerii ziariști? În universități. Poate că în liceu. Din cultura populară”.

”Această generație de promotori ai unui totalitarism soft din presă și universități provoacă o contrareacție. Cee ce până acum era considerat viziune extremă de dreapta va fi tot mai îmbrățișată, ca reacție la iliberalismul militant de stânga. Cei care până acum erau de centru-dreapta vor ajunge să se radicalizeze, ca reacție de autoapărare în fața progresiștilor radicali. Ce va urma va fi urât și se va întâmpla mai repede decât credem. Elitele care susțin că viziunea lor despre lume este singura corectă sunt cele care decid cine rămâne și cine este concediat. Am auzit azi despre cineva care lucrează la o companie de asigurări și care a primit un e-mail care anunța organizarea unui protest antirasism în cadrul instituției. Era incurajat să particile ”fiecare” angajat. Desigur, cei care nu vor participa vor fi considerați, dintr-un motiv sau altul, rasiști, oameni ce trebuie supuși unor pragrame antifasciste. Ceea ce va urma, și deja chiar trăim, va afecta traiul și viețile a nenumărați oameni. Așa i-a fost dat liberalismului clasic să se prăbușească.

Unul dintre cei pe care i-am intervievat, un profesor venit în SUA de dincolo de Cortina de Fier, mi-a scris că în analiza mea exista un singur lucru eronat – nu va fi nimic soft cu acest totalitarism”, încheie The American Conservative.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8

21 de Comentarii

  1. Adaptarea unui banc de pe vremea URSS la noile realitati sociale si tehnologice. Cu ocazia unei parazi militare sunt invitati de onoare mai multi conducatori politico- militari din trecut. Trec tancurile __ Hanibal daca le aveam eu in loc de elefanti cuceream Roma, Zgoara avioane deasupra Gingis Han ___ Daca mergeau asa de repede calaretii mei stapaneam Europa si Asia Napoleon luase un laptop si urmarea stirile de la diverse surse media. Organizatorii il intreaba Nu v-a impresionat nimic vazand evolutia tehnico stintifica din ultimii 200 de ani ? Ba da . Daca aveam eu posibilitatea sa tranmit stirile ca acuma nu afla nimeni ca am fost invins la Waterloo! Bine[nteles in varianta originala se intampla la Moscova si citea Pravda

    • Sfintii Parinti au profetit ca in SUA va fi mai rau ca in URSS. Americanii nu fac altceva decat sa sfarsesca ce au inceput rusii. Cei care nu inteleg nimic din istorie au impresia ca imperiul american va dura o vesnicie, cand in realitate se afla in picaj accelerat. Daca nu se va orienta repede, Romania va fi strivita de Rusia si inghitita de vecinii nostri hulpavi. Pentru a evita o confruntare directa cu rusii, occidentalii ne vor vinde pe nimic, asa cum au procedat cu polonezii in 1939. Singura solutie este ca Romania sa se situeze sub protectie divina prin INCRESTINAREA STATULUI, asa cum cerea fostul candidat Marian Bataiosu, caci „daca Dumnezeu este cu noi, cine este impotriva noastra?”

  2. Marx a avut dreptate. Comunismul (nu ce am trait noi) ala adevarat va veni din tarile cele mai dezvoltate economic. Abia atunci se va alege praful de civilizatia de pe Terra. Slava farului calauzitor al comunismului biruitor, the United Communist States of America! Ura, ura, ura!

    • Marx NU a avut dreptate; iudaismul politic a folosit doar asasinarii familiei tariste si distrugerii Imperiului Tarist.
      Neputandu-se exporta revolutia talmudista, tribul a pus la treaaba pe cei denumiti „Scoala de la Frankfurt”.
      Acolo a inceput sa se spuna alb pentru negru, zi pentru noapte,… „my body my choice” pentru crim avortului si prostitutie.. a inceput deformarea (definitiei)CUVINTELOR, s-au inventat teorii anti-crestine: opresorul alb, femeie atot-puternica,drepturile minoritatilor, patriotismul sa inlocuiasca nationalismul, nationalismul nu mai e legatura de sange in popor ci co-existenta teritoriala, .. si multe altele.
      Astea au fugit in America si au infectat Universitatile – cponsorizate CU DESTINATIE de coreligionarii lor; aberatiile lor au metastaziat cultura Apuseana.
      Aceasta forma numita marxism cultural este de fapt indoctrinarea psihotica a goyimilor.
      …discuta cu aceleasi cuvinte si trag concluzii opuse.
      Cu acesti [neo]marxisti=schizofrenici … NU SE POATE DISCUTA.
      La ANTIFA directiva e clara: alta parere?
      Scoti un ochi, rupi o mana, spargi un cap sau ANIHILARE TOTALA, adica omori pe celalalt.
      Nu merge nici cu dezbatere, ratiune, probe, martori… nici „la vot” – e doar unu din doi, viu sau mort.
      Aici marx are influenta dar nu a anticipat ca talmudismul babilonian, prin secta frankista va distruge mentalul public in asa masura.
      Clasele sociale ale lui marx, economice nu mai exista. Au fost inventate de Scoala de la Frankfurt alte clase: negrii, homosexualii, hispaicii, invadatorii (numiti pervers „refugiati” cand ei nici macar imigranti ilegali nu sint ci mai rau!).
      America – la nivelul conducerii actuale duce o lupta foarte grea de pastrare a „republicii”, nu e trecut in constitutie ca e … „democratica”.

  3. ” Era incurajat să participe ”fiecare” angajat. Desigur, cei care nu vor participa vor fi considerați, dintr-un motiv sau altul, rasiști, oameni ce trebuie supuși unor pragrame. Paaai…asa a fost la noi de 10 august !! Angajatii firmrlor straine indeosebi banci si multinationale au primit mail-ul „buclucas” !!

  4. Tovarasii americani au avut in fata ochilor,in ultima suta de ani, doua experimente :
    -experimentul iudeo-comunist in URSS in care poolitica de clasa a fost pusa inaintea economiei-a esuat
    -experimentul national-chinez in care economicul este pus inaintea politicului -un succes(nu conteaza ce culoare are pisica,daca prinde soareci-Deng Xiaoping)
    La ora actuala o societate multietnica cum este SUA ,nu are de ales decat sa imite China,politic sunt foarte aproape democratii si republicanii sunt unii si aceiasi!
    Mai multa dreptate,mai putina coruptie!

    • @corector
      Esti inept, ca de obicei. Economicul inaintea politicului in China? Nu realizezi ca nu stapanul prinde soareci ci pisica.

  5. … Chiar asa, ce se mai aude de Nicusor Constantinescu ? … Intreb si eu, cu aceeasi privire si zimbet malefice ca ale doctorului Hannibal Lecter, in finalul „Tacerii mieilor” … Era destul de dolofan …

  6. Să urmărească 2 filme :The Last Days of American Crime (2020) si Hacker (2019)

  7. Prabusirea socialismului a fost nimic. Sistemul socialist nu depindea intr-atat de mult de ce era in exterior. Era destul de localizata productia. Cand o sa crapa globalismul atunci sa te tii, globalismul e o constructie mult mai complexa decat socialismul si spre deosebire de socialism globalizarea e prezenta in foarte multe state si multe industrii sunt interdependente de alte industrii imprastiate pe tot globul pamantesc. Socialismul nu depindea cum depinde globalismul atat de rau de burse, banci, bancheri internationali. Criza cu coronavirusul care nici nu s-a incheiat o sa para o jucarie. Toata planeta va intra intr-o spirala a mortzii economico-financiare. Toti miliardarii, bancile si multinationalele o sa se dezumlfe la adevarata lor valoare aproapiata de zero.

    Progresismul este bazat pe finante provenite din specula. Cand specula NU va mai exista progresismul, liberalismul e terminat.

  8. Globalistii sunt niste bisnitari mondiali, ei platesc salarii cat mai mici ca sa aiba ei venituri cat mai mari.
    O tara sa fie in zona euro, in Schengen, dependenta de globalizare, toata productia prin Asia sau Africa – mare bucurie.
    Si al-de Gates, Soros o sa ajunga la fundul sacului carpit al globalismului pe butuci.

  9. Cred ca aia pe la USA sunt foarte plictisiti de bine fatza de altii de prin alte tzari care muncesc de le sar capacele pe cate 50 de dolari pe luna.Daca nu le mai convine existenta pe acolo prin State,de ce nu pleaca fiecare dupa preferintze, prin Africa,America de sud neo-marxista,sau China asemenea? Ca acum imigrantzii umbla liberi pe unde vor ei.Iar care sunt presati de extremistii autohtoni sa-i duca imediat pe jegurile alea in justitie,atata vreme cat mai exista si justitie (independenta,nu-i asa?).Ca legi au pentru de toate,pornind chiar si de la asazisa hartzuiala sexuala ca vina exagerata dupa personalitate si avere,chiar si pentru cei care se uita prea mult unde si lui ‘mnezeu ii place.

  10. Tocmai imi redactam comentariul si am citit o postare descreierata, cum ca „Marx a avut dreptate”. Tot ce a scris Marx e maculatura tocmai pt ca prima tara comunista a fost Rusia si nu SUA, Anglia, Franta, Germania industrializate si cu „muncitorimea” cea mai numeroasa! Bolnavii de marxism sunt nevindecabili.
    Revenind la articol, autorul nu s-a dezis de stilul de a da cuvantul unor persoane ce incearca sa citeasca altfel decat se prezinta propriile „radiografii” politico-sociale! Daca tinea cont de o realitate de peste un secol in SUA si anume ca universitatile au devenit un fel de „Scoli Lenin” sau pe romaneste, „Stefan Gheorghiu-ri” in care „profesori” europeni acoperiti prelucreaza tineretul studios in spirit marxist si cloneaza viitori propagandisti, atunci acest Every ar fi inteles nebunia din redactii si din societate! Dar cum sa inteleaga fiind insusi un produs al fabricii de „oameni noi”, dovada idealizarea diversiunii „oct. 1917”? De ce Every vorbind de „Hotel Lux” nu ne spune ca era al COMINTERN in care locuiau agentii/teroristii internationali? Conducerea Comintern se lafaia in „Dacea”, vile speciale din padurile Moscovei!E clar, Every e terorizat de aceea e aluziv,nu are curajul sa pronunte cuvantul magic, Comintern in conjunctura actuala ce-i tradeaza implicarea, asa cum va tot bat eu la cap aici si nu vreti sa pricepeti pana nu se prabuseste Lumea. Capitalismul functioneaza in bunastare si stabilitate nu in razboi si anarhie, macelurile bolsevice conventionale sau biologice il destabilizeaza.Doar pacea sociala asigura functionarea optima, iar aceasta pace sociala se asigura prin largirea accesului la bunastare si existentei minima pt defavorizati! Marxismul uraste in ordine: BUNASTAREA, CAPITALISMUL, NATIUNEA, STATUL, RELIGIA, FAMILIA, TRADITIA si iubeste SARACIA, HAOSUL, RAZBOIUL CIVIL, GENOCIDUL!

  11. Nu inteleg de ce politistii din Minneapolis, sau din alte orase nu se trezesc la realitate. De ce continua sa aresteze oamenii normali, simpli, ca pe cel care a fortat teroristii din strada cu masina si l-au pus sub acuzare de tentativa de crima. De ce nu-i lasa pur si simplu pe teroristi sa-si faca treaba. Sa dea foc tuturor institutiilor publice, tuturor oraselor. Daca se oapun, daca-i aresteaza, daca dau cu gaze lacrimogene vor fi adusi in fata instantelor, vor fi concediati sau chiar vor merge la inchisoare. Ar fi razbunarea mea (daca asa fi politist)impotriva politicienilor care-si bat joc de ei du pa ce i-au trimis la moarte in mijlocul teroristilor Antifa

  12. Fundul sacului globalist ,daca ai explica ce inseamna globarizare as intelege imbarligarea ta.Iri soun eu sa intelegi si sa iei notite.Cand folosesti un smartphone pentru ca in Romania nu se fabrica se numeste un efectele globarizarii.Cand te uiti la un TV color Samsung sau ce ai tu la fel,e un act globalist.Ai net? Ai pentru ca strainii globalisti ne da voie sa le folosim satelitii.Cand conduci o masina care nu e dacia,la fel,este un efect al globalizarii.Zic pentru a intelege tu.Scimburile culturale.Cand te uiti la un film bun si nu e romanesc,la fel.Asculti altfel de muzica decat manele,e un afect al globarizarii.Cand mananci o banana sau o portocala. Nu-ti convine,te inchizi intr-un catun izolat si devii autonom.Dar sa nu folosesti nimic de la globalisti,da?

  13. @Marchievici draga (I): Macron si Merkel ar fi convenit sa injecteze, într-o prima transa, vreo 500 de miliarde-n economia europeana. De ce? fiindca eu nu pricep ce s-a-ntâmplat. Lumea voia sa se duca la munca, numai ca n-a fost lasata de institutiile statelor, din cauza de-o „epidemie”. Surpriza, asadar, la : ” ‘Băncile centrale, Banca Centrală Europeană pompează sute de miliarde pentru cumpărarea datoriilor statelor’, scrie Every”. De unde? când statele sunt, aproape toatele (cu exceptia Germaniei, care, însa, nu-si împarte dividendele), arhi-îndatorate? Macron bine si premeditat stiind ca va recurge la hotia obisnuita : din economiile populatiei, de 12000 de miliarde-n Franta. Are dreptul? n-are. Si cum se cheama ce vrea sa faca tipul? furt. I te poti împotrivi? Pâna la urma, poate, însa numai devenind Vestele Galbene, adica marxist, (bogatiile miliardarilor înmultzindu-se cu câteva zeci de miliarde pentru un singur miliardar, în perioada „coronavirus-ului), si iesind pe strazi, la „lupta cea mare”. Unde n-ai voie, ca te „contaminezi”, nici o reuniune mai mare de 10 persoane nefiind autorizata. Asa ca, daca Macron nu te lasa pe strada si politia lui te mutileaza, tipul are … dreptate. Si daca BCE (sefa ei fiind Christine Lagarde, keynesiana pâna-n maduva oaselor) acopera jafurile, „rascumparând datorii” facute prin abuz, proiecte faraonice inutile, ea „investeste” în trecut. Nil sub sole novum.

  14. @Marchievici draga: Înmormântarea ordinii trecute? gargara pura. La fel „reformelor”: de fiecare câte una, îndreptata împotriva a întreguri care mergeau bine fara ea, producând dezastre. Criza coronavirus-ului = Everestul proastei gestiuni, de catre Comisia de la-nceput pâna la sfârsit, abuziva, a Europei. Alte logiciele-n capetele unor Louis Michel, Macron, Lagarde, von der Leyen, Tusk & comp., Barroso & comp., Santer & comp., …Basescu, Johannis …, decât alea care-au adus Europa la dezastru, fiind imposibile. Daca s-ar fi abtinut ” Comisia” + Macron + BCE de la „reforme”, de la „directive”, UE ar mai fi avut sanse. Pe când asa, e-un Titanic.

  15. Originile globalismului si „razboiul rece” — o perspectiva
    Ca sa intelegem mai bine prezentul este important sa intelegem trecutul, macar pe cel recent.
    „This will be the first-ever credible, or “historical,” but brief, account of how the Cold War actually began, and of why it started, and of why it continues today (even though it started on the basis of lies which have long-since become exposed but — for reasons which will become obvious — the exposing of which lies remains hidden from the public, so that ‘history’ can be preserved, and the public thus remains deceived)” — Eric Zursse
    https://www.strategic-culture.org/news/2020/06/04/how-cold-war-which-never-actually-stopped-actually-started/

  16. Cine speculează mai mult munca sau își bate joc de ea, naționalistul sau globalistul. Naționalistul patriot le cere cetățenilor să muncească pt țară sau propăşirea neamului şi reconstrucția în schimbul unui salariu de mizerie, să facă sacrificii pt o idee abstractă. Globalistul atrage muncitorii prin ce ce ştiu să facă şi le oferă un salariu pe măsura abilităților, pe idei concrete. Când foamea va fi extremă sau burțile lipite de şiri ale spinărilor, noțiuni abstracte ca România, Ungaria, Germania, China sau USA, etc vor dispărea ca prin farmec din mintea oamenilor. Tuturor celor care cântă prohodul globalizării le doresc o globalizare plăcută şi fructuoasă.

  17. Liberalismul ( colonialismul ) a fost o ideologie productiva pt Occident pina au existat state subdezvoltate pe care sa le exploateze. Ele exista si azi , dar a intervenit un concurent imbatabil : China . Asa ca liberalismul nu mai e productiv pt OCCident si trebuie rejectat : se cere ajutorul statului 🙂

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.