Asasinul economic

La prima vedere ai zice că sunt un hârb, da, da, un obiect hârbuit, mă mişc totuşi cu destulă sprinteneală, alerg pe plajă în fiecare dimineaţă şi sunt fericit că-mi pot bea în linişte oranjada.

Asasinul economic

La prima vedere ai zice că sunt un hârb, da, da, un obiect hârbuit, mă mişc totuşi cu destulă sprinteneală, alerg pe plajă în fiecare dimineaţă şi sunt fericit că-mi pot bea în linişte oranjada.

La prima vedere ai zice că sunt un hârb, da, da, un obiect hârbuit, mă mişc totuşi cu destulă sprinteneală, alerg pe plajă în fiecare dimineaţă şi sunt fericit că-mi pot bea în linişte oranjada. Seara încerc să aflu o mulţime de întâmplări, dar sunt canale în care nu am acces, în altele pot intra, dar, recunosc, mă descurc destul de greu. Sunt un biet mediator, un fost garat pe o linie moartă, la marginea mării, aici, unde procentajul de microbi e neînsemnat şi unde muzica valurilor îmi aminteşte de ancestralitate. Am astfel de amintiri, nu mă îndoiesc. În timp ce stau întins pe nisip, îmi pot aminti diverse procese în care am mediat, întâmplări hazlii care-mi dovedesc aplecarea mea către latura amuzantă a vieţii pe care fiecare rămâne s-o descopere. Un bărbat îşi ura soţia, un altul intrase în conflict cu propria-i seră de flori, avea în ultima vreme un somn agitat, un altul bănuia că automobilul său cu motor solar are tendinţe criminale. Puteţi oare înţelege aceste lucruri? Ei nu le înţelegeau. O chestiune de câmpuri, strigau înverşunaţi, noi nu avem timp de astfel de treburi, dumneata vii aici să ne umileşti, un scaun nu gândește, nu simte, nu are aspiraţii! Totuşi, apelau la mine, se linişteau, privirea le rămânea suspendată în gol, acceptau posibilitatea unei bulversări energetice. Nu încercam să-i conving, ci să le comunic. Mai răcesc uneori, îmi fac frecţii puternice, beau ceai şi umblu cu vreo zece batiste la mine. Îmi scriu memoriile, sper să iasă ceva bun din asta. Câte o bancă de date de la celălalt capăt al pământului deţine informaţii despre procesele la care am luat parte, succesele sau rateurile, dezamăgirile mele, ameninţările clienţilor. Am distorsionat economiile unor țări din lumea a treia. Acum urmează România.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Printre alte comentarii, din alte articole, am inteles ca de fapt Udrea si Bica nu au comis nimic. Ca si Kovesi de fapt, sau Basescu taticul sistemului mafiot, apoi Klaus urmasul sistemului de astazi, cu urmari de ieri, ar mai exista atatea personaje pe scara politica, pe care biniiisor le dezvaluia chiar Sebastin Ghita in persoana intr-un prag de craciun a unui alt an trecut. La un loc, nimeni nu a comis nimic, decat faradelege, in vreme ce eu imi beau oranjada mea si totul imi pare un serial stintifico-fantastic, care nu face altceva, decat sa-mi inbunatateasca imaginatia. Oranjada mea e fara zahar, la fel si cafeaua de dimineata, neagra incepe o noua zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate