Situl „Străulești-Măicănești”, situat între malul nordic al râului Colentina și șoseaua Gheorghe Ionescu Sisești, suprapune una dintre zonele cele mai intens locuite de pe teritoriul Bucureștiului. De la descoperirea sitului în anul 1960 și până în prezent au fost întreprinse 22 de campanii de cercetare arheologică sistematică sau preventivă care au scos la iveală ample așezări din perioada secolelor III-IV d. Hr., perioada migrațiilor și Evul Mediu, precum și urme sporadice de locuire din Neolitic și Epoca Bronzului.
Descoperirile recente au oferit noi date privind locuirea din perioada secolelor III-IV, atribuită populației daco-romane. Au fost identificate și cercetate locuințe, instalații de ardere și gropi menajere. Dintre acestea, un bordei cercetat în luna mai a acestui an se remarcă prin inventarul bogat, alcătuit din cantități mari de ceramică (atât locală, de tradiție Latène, cât și fragmente din amfore romane și alte vase de import), oase de animale și un număr mic de fragmente de chirpici ars și de crustă de vatră.
Bordeiul se aseamănă cu alte locuințe cercetate în acest sit. A fost săpat în pământul argilos, la adâncimea de aproximativ 0,80 metri față de nivelul de călcare al vremii. Podeaua este ușor înclinată de la nord spre sud, conformându-se cu relieful din vechime. Toate obiectele găsite în interiorul locuinței erau poziționate deasupra nivelului podelei. Nu au fost identificate obiecte așezate direct pe podeaua locuinței sau în zona cuptorului, ceea ce ar indica că locuința era curată în momentul abandonului. Dintre materialele din umplutură, majoritatea erau poziționate orizontal sau oblic, foarte puține fiind poziționate vertical. Toate aceste informații indică faptul că locuința a fost abandonată într-o manieră organizată, în timp ce restul așezării și-a continuat existența. După abandon, groapa bordeiului ar fi fost folosită de membrii așezării pentru depozitarea deșeurilor menajere.
În partea nordică a bordeiului era amenajat un cuptor în formă de potcoavă. Acesta depășește limitele locuinței, fiind săpat în peretele ei nordic. Se află la limita inferioară a stratului de pământ vegetal din vechime și cea superioară a pământului galben steril. Pereții arși la roșu aveau grosimea de 0,15-0,20 metri în zona gurii cuptorului, subțiindu-se foarte mult spre spate. Plita era în formă de potcoavă, cu lungimea de 0,70 metri. Crusta era de culoare alb-cenușie, foarte dură, acoperită de un strat superficial de cărbune. Aspectul ei ne face să credem că a fost amenajată cu un strat de lut netezit. Grosimea amprentei termice era de aproximativ 0,12 metri. Plita nu prezenta semne de refacere. Bolta instalației nu a fost identificată, însă faptul că instalația a fost săpată în pământul natural, depășind limitele locuinței, ne face să credem că ar fi vorba despre un cuptor. Se poate presupune că bolta lui, săpată în stratul de pământ vegetal al vremii, nu a fost amenajată prin lutuire iar pământul vegetal nu s-a înroșit vizibil, spre deosebire de argila galbenă ce înconjura jumătatea inferioară a cuptorului. Umplutura cuptorului nu conținea materiale ceramice, oase sau alte materiale arheologice, ceea ce arată că era curat în momentul abandonului. Pe plită se aflau fragmente mici de cărbune, din care au fost recoltate probe în vederea datării complexului prin metoda radiocarbon.
Materialul ceramic recuperat din interiorul locuinței, cel mai probabil depus de membrii așezării odată cu deșeurile menajere, poate fi împărțit în două categorii: modelat la roată sau manual. Ceramica modelată la roată este mai puțină însă foarte diversă, atât de influență străină cât și locală, pe când cea lucrată manual este cea mai numeroasă și preponderent de factură locală. Cuprinde fragmente de la vase de mari dimensiuni, cu pereți groși (cca. 10-25 mm), realizate din pastă grosieră, amestecată cu ceramică pisată, nisip și pietricele distribuite inegal, arse oxidant incomplet, nedecorate. Suprafața vaselor este acoperită de crăpături superficiale. Unele fragmente de buză prezintă urmele unui capac. Unele fragmente, cu precădere cele de la marginea superioară a vaselor, prezintă pe interior reziduuri organice de culoare neagră. Se remarcă, de asemenea, un fragment de capac cu linii verticale incizate de-a lungul marginii și cu reziduuri organice pe partea superioară.
Urmele rămase la Străulești ne indică activități cotidiene ale unei populații rurale, la margine de imperiu și la sfârșitul Antichității. Natura și tipul unora dintre obiectelor descoperite fragmentar sub forma unor deșeuri abandonate ne arată o comunitate care păstrează tradiții arhaice, dar care e dinamică și interconectată în același timp cu centrele de producție din lumea romană târzie.
Articol scris de Radu Nicolae, muzeograf, Biroul Arheologie Preventivă și Sistematică, MMB
Si eu sunt adeptul asemanarii dintre limba dacilor si limba latina.
Horatiu scria: ,,Colhii si dacii ma cunosc, ei vorbesc o limba barbara de idioma latina”. Daca nici Horatiu nu stia ce-i aia ,,idioma latina”, atunci cine dracu mai stia?
Traian Imp. nu avea nevoie de translator in discutiile cu solii daci. Inainte de campania din Dacia a spus: ,,Ma intorc in tara stramosilor mei”.
Cand Ovidiu vorbea in latina, getii radeau de el. Exact ce facem si noi cand cineva vorbeste stricat romaneste.
Nu mai stiu ce personalitate de la Vatican a declarat: ,,Limba dacilor a fost mama limbii latine”.
Doar asa se explica usurinta cu care limba latina s-a raspandit atat de usor si rapid in Dacia, chiar si in provinciile necucerite de romani……[Rumburak]