ASF a publicat noile tarife de referință RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat vineri tarifele de referinţă pentru poliţele asigurărilor de răspundere civilă auto obligatorii (RCA). Tariful mediu pentru persoanele fizice este cu 9% mai mare decât cel din 2017, iar cel pentru persoanele juridice – cu 11% mai mare.

„Tariful de referință mediu ponderat în funcție de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 de lei, comparativ cu 692 de lei conform tarifului de referință anterior (+9%), iar pentru persoane juridice este de 1.752 de lei, comparativ cu 1.574 de lei conform tarifului de referință anterior (+11%)”, se arată într-un comunicat al ASF.

Schimbarea relativă a primei de risc de referință comparativ cu cea din tariful de referință anterior nu este consistentă la nivelul tuturor categoriilor de autovehicule, existând „atât scăderi, cât și creșteri de valoare”, precizează ASF.

Tarifele de referință vin în contextul creat de cadrul legislativ primar și secundar actual, care introduce prevederi și instrumente noi pentru piață. Printre acestea se numără și un sistem de Bonus-Malus care răsplătește comportamentul corect în trafic.

„Acum – precizează ASF – șoferii care ajung la clasa maximă de bonus (B8) primesc o reducere de 50% a tarifului de primă, față de 32% cât era prevăzut de reglementările anterioare”.

Potrivit ASF, la data de 31 decembrie 2017, conform datelor disponibile din baza de date CEDAM, aproximativ 83% din polițele RCA pentru persoane fizice se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 48% din polițe. Pentru persoanele juridice, aproximativ 76% din polițe se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 26% din polițe. Astfel, ca urmare a modificării legislației cu privire la sistemul de Bonus-Malus, „reducerile procentuale disponibile sunt mai mari decât au fost aplicate în trecut”, menționează ASF.

Tarifele de referinţă au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă – Deloitte Audit SRL – în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraților în cazul persoanelor fizice, precum și de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri).

Tariful de referință este un reper pentru consumatori în ceea ce privește prețul poliţelor auto obligatorii și reprezintă, împreună cu factorul N, elementele în baza cărora este stabilit pragul aferent încadrării unui asigurat în categoria de client cu risc ridicat. Tarifele de referință nu reprezintă tarife la care sunt încheiate polițele RCA în piață.

Tarifele de referinţă pe fiecare categorie de autovehicul şi de asigurat pot fi consultate urmărind linkul file:///C:/Users/user/Downloads/Raport%20tarife%20de%20referinta%20RCA%20-%20februarie%202018.pdf .

ASF este autoritatea naţională pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Și nu au ieșit să protesteze “transportatorii” și minunați parlamentari? Schimbarile cerute de Mișu Negrițoiu au căzut și lumea bună cu mașini mari și scumpe va plăti puțin și va fi despăgubită prompt de preferință daună totală. Doamnele broker vor primi bani mai mulți. Cei mulți cu mașini de serie plimbați, șicanați și după luni întregi refuzați. Valorile pentru care este polița RCA spun totul, la cine sunt eu: 1.220.000 €, (de ce nu în lei) pagube materiale, și 6.070.000 € vătămâri corporale. Vă dați seama ce panama tip ANRE din perioada guvernării Boc-Marko-Băsescu este pentru unii această asigurare?

  2. „noile tarife de referință RCA” sunt defapt noile tarife de frustrare pentru cei ce au sau vor sa aiba o masina pentru nevoile personale. Ceea ce ar trebui sa fie normal pentru toata lumea e de fapt trecut, de statul roman, la categoria lux, si suprataxat pe masura prtentiilor alesilor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.