UPDATE
Incidentul armat de vineri din Paris, soldat cu cel puţin trei morţi, s-a produs la un centru kurd local, le-a declarat jurnaliştilor edilul arondismentului al X-lea din capitala Franţei, Alexandra Cordebard, unde a avut loc atacul, transmite Reuters.
„Incidentul armat a avut loc la un centru al comunităţii kurde situat pe Rue d’Enghien, precum şi la un restaurant aflat în faţa centrului kurd şi un coafor”, a declarat Cordebard.
Bărbatul arestat ca urmare a incidentului din Paris era cunoscut de autorităţile franceze şi mai atacase o tabără de migranţi în urmă cu un an, a relatat vineri postul BFM TV.
Ştire inițială
Trei persoane au murit după ce au fost lovite de gloanţe, vineri, la Paris, a anunţat Parchetul francez, precizând că au fost de asemenea rănite alte patru persoane, dintre care două se află în stare foarte gravă, informează AFP şi Reuters.
„A fost declanşată o anchetă pentru asasinat, omucideri intenţionate şi violenţe agravate”, iar „investigaţiile au fost încredinţate districtului 2 al poliţiei judiciare”, a precizat Parchetul.
Mai multe focuri de armă au fost trase în centrul Parisului cu puţin timp înainte de miezul zilei de vineri, rănind mai multe persoane, iar un bărbat a fost arestat, au anunţat înainte de aceasta surse din cadrul poliţiei.
Incidentul a avut loc pe strada Enghien, în arondismentul X, în centrul capitalei franceze.
Bărbatul arestat „ar avea între 60 şi 70 de ani”, potrivit surselor din poliţie. El „a fost reţinut şi plasat în arest”, potrivit parchetului, care a precizat că „identitatea lui este în curs de verificare”.
tot respectul pentru kurzii aia, ii alergau si bateau pe politistii francezi mai bine decat fraierii aia de la vestele galbene care stau si incaseaza ca prostii