Atacat cu acid în propria locuință

Un bărbat de 61 de ani din localitatea ieşeană Vlădeni a fost atacat în propria locuinţă cu o substanţă ce pare a fi acid.

Poliţiştii ieşeni au fost sesizaţi de către o femeie de atac.

„Am fost sesizaţi de către o femeie din localitatea Vlădeni cum că doi tineri necunoscuţi au aruncat cu o substanţă incoloră în zona feţei unui bărbat care se afla în locuinţa sa. Conform reclamantei, cei doi tineri au bătut la uşă şi au aruncat cu substanţa respectivă în faţa bărbatului, provocându-i o arsură chimică la ambii ochi”, a declarat, sâmbătă, corespondentului Mediafax, Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Victima a fost transportată la spital.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru loviri sau alte violenţe, iar, în funcţie de evoluţia stării de sănătate a victimei, poate fi schimbată încadrarea juridică. Cercetările continuă pentru identificarea suspecţilor”, a adăugat Anca Vîjiac.

Cei doi atacatori au între 20 şi 30 de ani, potrivit martorilor.

Rudele victimei nu îşi explică motivul atacului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.