Atentatul de la Butler

Într-un orășel din Pennsylvania, Butler,  se desfășura o întrunire electorală, premergătoare Convenției Partidului Republican unde, foarte probabil,  domnul Donald Trump urmează să fie nominalizat  în calitate de candidat oficial al partidului la funcția de Președinte  al Statelor Unite. 

Acolo s-au tras opt gloanțe, a murit un om, aflat în  public, altul este grav rănit,  iar un glonte a sfâșiat urechea candidatului republican la înalta funcție pomenită. Nu poate fi vorba de o înscenare.  Niciun trăgător din această lume nu poate străpunge doar urechea unui om pentru că așa și-a dorit.

Este vorba de un noroc extraordinar al domnului Trump, doar întâmplarea l-a mai ținut în viață. Opt gloanțe reprezintă o doză de risc imens.

Ceva este foarte sigur, Donald Trump este o persoană cu o uriașă stăpânirea de sine. Atingerea morții (la propriu) nu l-a descumpănit. Nu a uitat că are în jur un public, iar publicul trebuie să vadă spectacolul până la capăt. Cum se spune ”The show must go”.

Fiind mai mult om de televiziune decât politician, Donald Trump s-a despovărat de mormanul de corpuri care îl acoperea, semnul unei hărnicii a Serviciului Secret care se manifestă  după eveniment, și s-a adresat mulțimii cu un gest expresiv – nu am murit, lupt în continuare!

Gestul acesta este declanșatorul unei polarizări fără precedent în rândul electoratului său care va avea reflexe și asupra celor încă nealiniați.  Ceea ce s-a întâmplat la Butler este începutul unui marș republican către o victorie în alegerile din noiembrie.  Ar fi bine pentru toată lumea dacă ar fi doar atât, începutul unui drum către victoria în alegeri, mi-e foarte teamă că nu este doar atât.

Convingerea mea este că tirul mortal de la Butler nu este decât vârful icebergului, ceea ce se vede. Tânărul, suspect de rapid lichidat, care a declarat cu o zi înainte că ” îi urăște pe republicani și pe Donald Trump” îmi amintește de tristele figuri ale idealiștilor manipulați de ”Mâna neagră”.

Împușcăturile de la Sarajevo au dus la izbucnirea Primului Război Mondial, un conflict mai sângeros decât toate conflictele lumii și mai absurd decât toate jocurile politice premergătoare. De fapt, războiul s-a declanșat din cauza unor ezitări de cancelarie. În cancelaria germană, dar, factor determinant, și în cancelaria engleză. Nimeni nu-și dorea războiul cu adevărat, dar războiul a izbucnit.

Situația actuală în lume mi se pare destul de asemănătoare, deși au trecut 110 ani de la incidentul de la Sarajevo. Nu ne aflăm în iunie, ci în iulie, dar e miezul verii,  timp în care, din cauza căldurii, oamenii  sunt mai iritați și mai impulsivi.

Sunt voci, dintre care unele calificate, care ne șoptesc – ”e un lup singuratic”. Nu vom ști niciodată cum nu știm dacă  asasinul lui Kennedy  a fost aidoma. Sau, mai bine spus, nu vrem să știm.

Acest ”lup singuratic” era înscris chiar în Partidul lui Donald Trump, dar mai era și un apropiat al mișcării Antifa. Uleiul și apa. Cred că este, dacă nu o încercare de a mușamaliza faptele, măcar o eroare, e drept, pozitivă.

Este de necrezut ca un om înarmat cu  o pușcă, la vedere, să se suie pe acoperișul unei case  fără a fi observat de cineva. Și chiar a fost văzut – martori oculari declară limpede că l-au văzut și au și atras atenția  asupra acestui fapt.

Să fie neglijență pură sau neglijență interesată? Ura care mocnește de atâta vreme între conservatorii republicani și radicalii democrați a reușit să se infiltreze în rândurile multor altor grupuri social – politice, până acum nealiniate în această înfruntare.

Poate că lucrurile n-ar trebui luate într-o notă prea gravă, ar fi tentați să gândească unii dintre spectatorii acestui eveniment.

Ceva este încă nelămurit – de ce Președintele Biden se încăpățânează să se recandideze când din propriul său grup de susținere se aud voci puternice care îndeamnă la renunțarea în favoarea unui candidat capabil cu adevărat să-l învingă pe Donald Trump? Și de ce Donald Trump este  vizibil interesat să fie contra – candidatul lui Joe Biden? Pare un adevărat tango, dar un tango cu note prea grave pentru a fi înțeles ca un simplu dans electoral.

Atentatul  de la Sarajevo a fost un eveniment complex, în primul act, atentatorii ratează cu puțin ținta, ca și în cel de la Butler. A urmat actul doi. Arhiducele își continuă vizita, aplaudat de oficialitățile locale. În actul doi s-a tras din cauză că unul dintre atentatori s-a trezit brusc în fața țintei ratate cu câtva timp înainte.

De această dată n-a mai ratat.  Oare cine ne mai poate garanta că lucrurile, de această dată, nu vor avea același curs? Dar trebuie să ne garanteze cineva că omenirea are un viitor, că multiplele conflicte latente sau active cum sunt cele din Ucraina sau din Gaza se vor opri acolo, în Ucraina și în Gaza, că omenirea va privi îngrozită, dar cu o ușurare secretă în suflet, cum sunt jertfite viețile unor ghinioniști pentru liniște relativă a restului lumii?

Așa au mai fost jertfite populații și teritorii în preajma celui de al doilea conflict mondial. Rezultatul – un măcel general.  Văzând cum se repetă istoria, cred că glonțul, care a fluierat  pe lângă urechea domnului Trump, a fluierat de fapt pe lângă urechea fiecăruia dintre noi.  El este semnul că deja e cam târziu să mai poată fi oprite forțele care își doresc o nebunie generală pentru a  putea instaura o ordine mormântală.

Domnilor, s-a trecut la fapte! Dacă nu se renunță la discursul războinic, nu va mai rămâne piatră pe piatră din această singură lume. Alta nu avem!