Premierul ungar Viktor Orban, care a efectuat marţi prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, l-a îndemnat
Aplicaţia e-Transport, prin intermediul căreia sunt monitorizate transporturile rutiere pe teritoriul naţional ale
Cercetătorii israelieni au descoperit că liliecii sălbatici posedă abilităţi cognitive avansate, considerate
Vasile Mogoş a fost titularizat ca fundaş stânga în locul lui Nicuşor Bancu (suspendat), în naţionala României pentru meciul cu Olanda, care are loc marţi
Proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă a primit opinia pozitivă a Comisiei Europene în ceea ce priveşte aspectele
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, alături de cei doi viceprim-miniştri, Marian Neacşu şi Cătălin Predoiu, va prezenta
Hunter Biden, fiul preşedintelui american, a depus plângere penală împotriva canalului Fox News, care a produs un serial în care
Poliţiştii efectuează, marţi, zece percheziţii domiciliare în judeţele Călăraşi şi Ilfov, în cadrul unui dosar de
Steve Bannon, consilier şi aliat al fostului preşedinte american Donald Trump, s-a prezentat luni la o închisoare din
Conducerea PNL a fost de acord, în unanimitate, ca alegerile prezidenţiale să aibă loc la termen, anume în luna
Fotbalistul Răzvan Marin a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută în Germania, că echipa naţională a României
Carlo Acutis, un student din Lombardia care a murit de leucemie la vârsta de 15 ani în 2006 şi a devenit un model de viaţă
La Penitenciarul Giurgiu se află în prezent încarcerate 1.477 de persoane, cu vârste
Un focar de norovirus care afectează localitatea Torri del Benaco de pe malul Lacului Garda din nordul Italiei a dus la spitalizarea
Prima doamnă a SUA, Jill Biden, a promis că nu va permite ca o dezbatere să fie definitorie pentru cariera politică a soţului ei
Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a atras atenţia, luni, asupra situaţiei privind livrarea agentului termic
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a afirmat luni, după şedinţa Biroului Politic Naţional, că este
CFR Călători va extinde restricţiile de viteză pe calea ferată în perioadele caniculare şi cu furtuni puternice, pentru
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat luni destructurarea unui grup subversiv care
Poliţiştii au întocmit, luni, un dosar penal pentru infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice,
Preşedintele AUR, George Simion, a afirmat că formaţiunea sa era pregătită pentru alegeri prezidenţiale pe data de 15 septembrie
Marcel Şerbuc, bărbatul care a ucis-o pe fetiţa concubinei sale şi i-a ascuns cadavrul în lada unei canapele, a fost
România resimte pericolele războiului hibrid care îmbracă diferite forme, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat
Preşedintele Partidului SOS România, Diana Şoşoacă, a declarat luni, înaintea consultărilor de la Palatul Victoria pe
Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a purtat, luni, discuţii cu persoanele care au protestat în faţa
Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Anamaria Revnic Călugăriţa, precizează, în urma anunţului REPER