REPER s-a grăbit cu renumărarea: La loc comanda de la BEC

Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Anamaria Revnic Călugăriţa, precizează, în urma anunţului REPER potrivit căruia magistraţii ar fi decis renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare în mai multe secţii de vot, că instanţa a obligat, de fapt, BEC la soluţionarea cererilor de renumărare a voturilor.

„Curtea de Apel Bucureşti a obligat Biroul Electoral Central la soluţionarea cererilor de renumărare şi nu să dispună renumărarea. Hotărârea nu este definitivă, prin urmare nu este executorie. Biroul Electoral Central va face recurs luni”, a declarat Anamaria Revnic Călugăriţa.

Partidul REPER a anunţat, vineri, că deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu ar fi câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare în mai multe judeţe şi secţii de vot, inclusiv în secţia nr. 282 din Tunari din Ilfov.

„Decizie fără precedent: Curtea de Apel Bucureşti obligă BEC să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare. Deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu au câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în numele Partidului REPER anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai multe judeţe şi secţii de vot, inclusiv în controversata secţie nr. 282 din Tunari din Ilfov, unde a votat deputata de Ilfov”, se arată într-un comunicat de presă remis de REPER.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. Nepotii securistilor si militienilor din REPER (si din USR) sunt consiliati de cei precum Coldea.

  2. Pe banii cui bă hoților, ați furat miliarde cu pandemia și sunteți liberi, trăiți în lux și opulență,nivel de educație sub două clase primare, muncă,,de tăiat frunze la câini „, hai la pușcărie!

  3. @ Dan- Eu zic sa renumaram voturile peste tot ca sa demonstram, unora care nu vor sa accepte rezultatele, ca totul e curat. Daca se poate numaratorile sa dureze vreo 4 ani si pana atunci sa ramana in functii cei care au pierdut fotoliile. Ca asa e in democratie, ne place sau nu, trebuie sa acceptam voia majoritatii.

  4. Nu văd de ce să se plângă REPER și ciolos de posibile fraude ,pt că în fapt n-au avut mai mult , SOS da poate se se plângă ,pe că acolo mie îmi par prea puține procente

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.