Luați aminte la ce alegeți! Valul schimbării care a cuprins Statele Unite ale Americii va ajunge și la noi cât de curând.
Laura Vicol a intrat în posesia unor date confidențiale din anchetă, respectiv știa despre iminența efectuării
Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, a declarat, marți, că președintele demisionar al României, Klaus Iohannis
Partidul Oamenilor Tineri (POT) îl cheamă în Parlament pe ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, să dea explicații
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat că va sta de vorbă cu sindicaliștii din Silvicultură despre sporurile ‘nerușinate’
Reprezentanta unui dezvoltator imobiliar, Antoanela Comşa, a declarat, marţi, la Senat, că promitenţii cumpărători ai apartamentelor Nordis s-au angajat să nu
Poliția Capitalei a întocmit, din oficiu, un dosar penal în cazul amenințărilor la adresa moderatoarei Anca Alexandrescu
Curtea Constituțională a constatat, marți, vacantarea funcției de președinte al României și a stabilit ca Ilie Bolojan
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat, marți, că cel mai probabil Mircea Abrudean va
România va avea un președinte interimar conform Constituției, cu toată legitimitatea în spatele său, care va putea să pună presiune mai mare pe
După o luptă îndelungată cu facturile mari, inflația ridicată și scăderea activității industriale provocată de criza energetică din 2022, Europa
Mii de oameni au ieșit în fața Guvernului României pentru a cere reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale. S-a încercat ruperea cordonului de jandarmi
Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a declarat luni că nu exclude susținerea unei moțiuni de cenzură, cu condiția perspectivei
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a amendat Termoenergetica București cu 620.000 de lei, pentru încălcarea legislației în vigoare
Președintele AUR, George Simion, a anunțat că parlamentarii acestui partid vor depune săptămâna viitoare o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu
Președintele PNL Ilie Bolojan a declarat luni că se suspendă din funcție, având în vedere că va prelua interimatul la Cotroceni, în urma demisiei lui
România are nevoie de lideri responsabili care să explice în spațiul public care sunt motivele demisiei președintelui Klaus Iohannis, care este parcursul
Candidatul comun al coaliției la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat luni că el nu reprezintă o variantă pentru a deveni președinte interimar
AFP scrie că într-o Românie bulversată, președintele aruncă prosopul. Iohannis pleacă de la președinție cu un mandat extrem de controversat
Curtea Constituțională a primit luni seară cererea pentru a constata…
Constructorii gazoductului Țărmul Mării Negre – Podișor au finalizat conducta care trece pe sub Brațul Borcea al Dunării. Cu o lungime de
Contestația depusă de fosta deputată PSD Laura Vicol și soțul acesteia, Vladimir Ciorbă, împotriva deciziei instanței prin care au fost arestați preventiv
Liderii coaliției s-au întâlnit luni, în biroul președintelui Senatului, Ilie Bolojan.
Potrivit DIICOT, în urma percheziţiilor informatice realizate în telefonul mobil şi în alte sisteme informatice deţinute de acesta au fost identificate
Internaționalul român Ianis Hagi a fost inclus pe lista echipei scoțiene de fotbal Glasgow Rangers pentru Europa League, a anunțat clubul
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a admonestat sărbătorirea – în trecut – a diversității în rândul forțelor armate ale SUA, într-un discurs adresat