POT sare la gâtul lui Predoiu: A acționat ca un securist

Partidul Oamenilor Tineri (POT) îl cheamă în Parlament pe ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, să dea explicații în legătură cu perchezițiile făcute la șeful de campanie al lui Călin Georgescu.

Anamaria Gavrilă, lidera POT, a transmis, marți, într-un comunicat, că ministrul Cătălin Predoiu folosește ‘practici securiste’ în scop politic și trebuie să dea explicații, după ce ‘a trimis abuziv mascații acasă la șeful de campanie al lui Călin Georgescu’.

‘Este halucinant cum vechii politicieni calcă în picioare democrația și drepturile românilor. Astăzi, ministrul PNL Predoiu a acționat întocmai ca un securist și a trimis mascații acasă peste șeful de campanie al lui Călin Georgescu. Nu au avut niciun motiv legitim pentru această acțiune’, a susținut Gavrilă.

Ea a adăugat că ministrul Predoiu trebuie să dea explicații românilor privind motivele mandatelor de percheziție. ‘Jandarmeria nu este un instrument politic, domnule Predoiu’, a mai susținut lidera POT.

‘POT condamnă ferm și luptă împotriva oricărei forme de abuz de putere asupra românilor’, se arată în comunicat.

Marți, anchetatorii efectuează percheziții la apropiați ai lui Călin Georgescu, printre cei vizați fiind și șeful lui de campanie, Radu Pally.

Călin Georgescu a confirmat, într-un mesaj pe Facebook, că au loc descinderi și la sediul Asociației ‘Pământul Strămoșesc”, unde fostul candidat la prezidențiale este membru fondator.

Conform unor surse judiciare, perchezițiile sunt efectuate în cadrul dosarului deschis în luna decembrie 2024 de Parchetul General, care se referă la posibile încălcări ale legislației în campania electorală a lui Călin Georgescu.

Poliția Română a respins, într-un comunicat transmis de IGPR, acuzațiile lui Georgescu de politizare a activității polițiștilor.

‘Respingem și dezavuăm orice acuzație nefondată de politizare a actului profesional polițienesc. Activitățile sunt derulate în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea unității de Parchet competente și cu respectarea cadrului legal în vigoare. Toate activitățile instituției noastre, în cadrul tuturor dosarelor penale, se efectuează sub coordonarea unităților de parchet și sub autoritatea procurorilor de caz, având drept scop aflarea adevărului’, informează comunicatul IGPR.

Recomanda 5

3 Comentarii

  1. Postarea din 11 FEB de la ora 17:37 NU ESTE A MEA.
    Am mai posta acest lucru de cateva zeci de ori, am cerut Cotidianul . ro sa ia masuri si nimic.
    Singura masura luata de Cotidianul . ro este sa-mi cenzureze mie comentariile sau sa nu le faca vizibile.

    Si acum postarea mea pe subiect:
    Doar stim cu totii ca Predoiu a facut parte dintr-un partid condus de un securist(Basescu) si a fost sluga lui ani de zile…
    Si sa nu uitam ca este autorul celor mai proaste coduri penale pe care CCR le-a catalogat, in proportie de peste 80% ca neconstitutionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.