
Poliția Capitalei a întocmit, din oficiu, un dosar penal în cazul amenințărilor la adresa moderatoarei Anca Alexandrescu de la postul Realitatea TV, au declarat surse judiciare.
Potrivit unei informări a Poliției, instituția este preocupată, în cel mai înalt grad, de orice tip de amenințări la adresa siguranței tuturor persoanelor, inclusiv la cele propagate prin mijloace social-media.
‘Având în vedere informațiile vehiculate la un post tv, cu privire la unele amenințări primite de o moderatoare din cadrul postului, (…) la nivelul Poliției Capitalei s-a întocmit, din oficiu, un dosar penal, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă’, se arată într-un comunicat al IGPR.
Sursa citată precizează că a luat act de cele transmise în spațiul public și respinge ferm orice comportamente care aduc atingere liberei exprimări a reprezentanților mass-media.
‘De asemenea, precizăm faptul că, în conformitate cu prevederile legale, pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, în cazul infracțiunii de amenințare, este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate’, precizează IGPR.
Anca Alexandrescu, care îl are permanent ca invitat pe Călin Georgescu, acuză că a primit amenințări cu moartea pe „grupuri hashtagiste”.
@Paraschivescu Cristian-.Esti teafăr la mansardă?La pivniță ești 💩.
Ha, ha! Zgâmboii-s invidiuoș’ pi suc’esu’ lu’ Ancuța, făr’ să să uite-n oglindă ș’ să vază că-s to’ atât di frumoș’ pi cât di “deștepț”…
Citesc opiniile si constat ca exista multi gainari care au sarit sa o critice pe Anca Alexandrescu si bine inteles pe Calin Georgescu.Gunoaiele astea care isi unfla muschii si au impresia ca sunt si romani ,de fapt sunt doar niste neica nimeni ,care daca ii intrebi ,nu stiu nici cum ii cheama.Asta se poate vedea dupa cum isi semneaza opiniile ,le ieste frica ,sau nu stiu nici macar care le este numele si prenumele lor.
Fufa asta, pe langa că e mai urâtă decât Muma Padurii,mai e și imbecilă care se gudura pe lângă Kremlin Georgescu mai ceva că Bobu față de Ceaușescu.Ascultati minciunele acestei precupețe de Ferentari,vă veți crucii,de nu vă veți îmbolnăvii,taica-sau se învârte în mormânt când vede ce diavol a adus pe Japița cere palme și ciomege.Se găsește un binevoitor?
Sunt destule amenințări la adresa multora care dezvăluie cu dovezi imbatabile adevărul crunt, a primit amenințări și de la coletul fost sri-st și nimeni nu a luat în serios. Problema grava e că, tuturor le e frica de schimbarea regimului politic infractional organizat politic în cei 35 ani și pierd multe escrocherii in grupuri, pierd funcțiile și banii primiți de pomană! Sunt in stare sa ii împuște pe cetățenii care voteaza schimbarea, toți sunt in stare de șoc din decembrie, niciunii nu mai sunt conștienți de ceea ce fac, folosesc metoda care pe care, sau, rezista cine poate, vorba lui Ciolacu, citez „ai bani, trăiești, cine nu are bani, moare” în cazul tumultului schimbării regimului, cine are pile și e tare, rezistent la tăvăleala, rămâne pe cai mari!
Au si atacatorii motivele lor! Daca e lasat din mana de statul mafiot, Georgescu e in stare sa castige cu 70 – 80 %, ceea ce nu e prea confortabil pentru statul mafiot. Va dati seama in ce incurcatura va intra increngatura corupta politicieni (oameni incompetenti profesional care nu stiu decat sa fure)- o parte dintre justitiari – pradatorii de fonduri europene. Asadar, Georgescu trebuie eliminat prin arestare. Daca statul mafiot nu-i gasesc motive de arestare si scoatere din cursa prezidentiala. inseamna ca e un stat mafiot de toata mila!
Bărbați și bărbați pe-aici. Cei adevărați i-au luat apărarea unei femei curajoase, amenințată cu moartea pe Facebook de un prostălău cu poză, nume și prenume, infracțiunea fiind clară ca lumina zilei. Pe ceilalți „bărbați”, îi trecem la categoria tentative, locul lor fiind, evident, la tomberon.
Asta nici de femeie de serviciu nu face…cine dracul se uita la tuta asta…
Proasta nu stie cum sa mai epateze..
Auzi grup mafiot să-i facă felul doi..sau desertul…
La cât minte ASTA nu ar fi exclus să-si faca câteva coturi false si să se amenițe singura numai să-i creasca audiența victimizânduse.E în stare sâ se facă frate si cu tata …lui SCARAOSCHI.
Cand Antena 3 CNN si altii, in frunte cu candidata Lāsconi se isterizau impotriva lui C. Georgescu, Anca Alexandrescu si Marius Tuca au fost singurii care au indraznit sa-l invite. Felicitari ptr curaj!
Fiind vorba despre o amenințare directă la adresa vieții și integrității fizice a unei persoane, manifestată în spațiul public și nu pe alt gen de informații, poliția este obligată să demareze imediat cercetări și investigații în vederea identificării și audierii autorului, fără a mai aștepta depunerea unei plângeri prealabile. Comunicatul instituției conține o aberație fără margini. Pentru alt gen de afirmații făcute în același mediu online ați putut chema oamenii la secție iar acum aveți nevoie de plângere prealabilă și dacă nu depune ce faceți, dormiți????
Militienii imp.otenti si leg.ionari umbla cu amenintari, inclusiv pe forumul acesta. Fostii lor colegi ii cunosc, dar ii tolereaza. Romania este cea mai toleranta tara la infractori.
Hashtagista nu e si ea care se reinventeaza si gudura pe langa cei pe care ii simte ca ar avea sa-i dea? Continuu ea vrea scandal.
Marsh, ma! Potai fricoase ! 🤣
Miorițada din culisele Realității paralele. De o lună-ncoace, gura nu-i mai tace. Are o sculă, ce-i tine loc de profesionalism: demagogia. Ce poate să iasă mare din starvul ăla?
Ha, ha! Hop ș’ godacii sorosâșt’ dupe forum? Ce-i ba’eț’ vă nghiruasă a sânje? …Ce face fuamia ș’ deznădejdia dân uom…
Cat de multe ii datoreaza romanii acestei doamne curajoase!
Coana JoițAnca Casandrescu care il ridică in slăvi pe funestul autointitulat „alesul” s-a automenintat. Doar ati vazut ce artista demna de Teatrul Bolsoi zacea in ea. De la Portocală, Rizea până la avocata celui de-al doilea Hristos, numai suvoaie de cuvinte scabroase și „marș, mă!”, că ea le știe pe toate, că ea este Amazoana, ca ea este baba Vanga KGB-ista din Rupitre.
Din repertoriul numitei în cadrul emisiunilor sale:’javrelor/ mor cu voi de gât/ marș mă’ și CNA-ul nu vede, nu aude.
Nu trebuie sa se sperie ca baietii acum doar dau mesaj, cum zice Cheloo intr-o melodie !
Cine naiba o mai bagă în seamă pe ne…citita asta care minte cum respiră ??!!
A fost amenințată de cine? Or fi amenințat-o suporterii vreunei echipe de fotbal. La cum vorbește ea nici nu mă mir.
Na măă,. Grupări haștagiste.. Adică-i cunoaște.. Ce mai caută poliția in acest caz , doar poate are nume prenume și adresă,.
Fara a cautiona mijloacele, dar se intreaba cineva ce i-a apucat pe toti acestia care ii injura pe alde Arafat sau cine stie ce ziarist de carton?
Oare atatia si atatia romani sa fie puri simplu niste dezaxati, sau ar putea avea motive romanii sa fie nervosi? Si daca da, de ce nu se discuta despre aceste motive?
Prietena poporului de la televiziunea poporului care-l proslaveste pe presedintele poporului ,amenintata?
EA,care spunea aseara ca pana si la sala de sport este felicitata de popor,vorba aia la 55 de ani ii arde de sala