Ceremonie la Cotroceni pentru plecarea lui Iohannis

Curtea Constituțională a constatat, marți, vacantarea funcției de președinte al României și a stabilit ca Ilie Bolojan, președinte al Senatului, să preia din 12 februarie interimatul la Palatul Cotroceni.

Potrivit Hotărârii CCR, judecătorii constituționali au constatat că funcția de Președinte al României devine vacantă începând cu data de 12 februarie 2025, ca urmare a demisiei lui Klaus-Werner Iohannis din funcția de președinte al României.

De asemenea, instanța constituțională a constatat că vacanța funcției de Președinte al României este ‘o împrejurare care justifică interimatul’ în exercitarea funcției de președinte al României, începând cu data de 12 februarie 2025.

Totodată, Curtea a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 98 alin.(1) din Constituție, interimatul funcției de Președinte al României se asigură de președintele Senatului, Ilie-Gavril Bolojan, începând cu data de 12 februarie 2025.

Hotărârea urmează să fie comunicată Parlamentului și Guvernului și se va publica în Monitorul Oficial al României.

Ceremonia de încheiere a mandatului lui Iohannis are loc miercuri, la ora 12,00, la Palatul Cotroceni, pe Platoul Marinescu, potrivit Administrației Prezidențiale.

Klaus Iohannis și-a anunțat, luni, demisia din funcția de președinte al României. El a menționat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie.

Recomanda

3 Comentarii

  1. Bolojan Stie ca daca Candidează Bolojan Nu are Succesuri la Votare si al Lasa pe Antonescu precum s-a decis in Coalitie !

  2. Ăsta și-a ‘încheiat mandatul’ prin demisie, așa că_ce ceremonie? Că a demisionat? Lu’ nenea ‘eroul de pe stâlp’ de ce nu i-au făcut o ceremonie, doar a fost premier și s-a dat demisia de la Senat? Sluga, tot slugă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.