
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că se suspendă din partid, ca urmare a faptului că va prelua funcția de președinte interimar al României, precizând că în ședința Biroului Politic Național îl va propune pe Cătălin Predoiu ca șef interimar al partidului.
‘În această seară am avut o ședință pregătitoare, având în vedere faptul că, în urma demisiei președintelui României, președintele Senatului ar urma să ocupe această funcție în calitate de interimar. Ca atare, conform prevederilor constituționale, nu mai poate fi membru al unui partid politic și în această calitate sunt obligat să mă suspend din calitatea de președinte al Partidului Național Liberal și de membru al PNL. Mâine după-amiază, va fi o ședință a Biroului Politic Național în care, așa cum am discutat astăzi, urmează să fie ales pentru această perioadă un interimar și propunerea pe care o voi face mâine este ca domnul Cătălin Predoiu, prim-vicepreședintele partidului, să preia această funcție’, a precizat Bolojan, după ședința conducerii partidului cu liderii de filiale.
Bolojan a mai spus că în ședința de marți va fi luată o decizie și cu privire la înlocuirea președintelui Senatului.
‘De asemenea, tot în cursul zilei de mâine se va lua o decizie cu privire la înlocuirea președintelui Senatului și, după consultarea grupului de senatori, vom face tot mâine o propunere în acest sens’, a adăugat liderul liberal.
El a mai spus că au fost stabilite elementele campaniei electorale ale candidatului la Președinție, Crin Antonescu.
‘În această seară am stabilit cu colegii elementele de bază ale campaniei care va fi derulată de către Partidul Național Liberal în perioada următoare pentru susținerea domnului Crin Antonescu în funcția de președinte al României și aceste elemente vor fi comunicate în zilele următoare de către colegii care vor asigura conducerea partidului’, a arătat Bolojan.
Acesta a mai precizat că marți va face declarații legate și de funcția de președinte interimar al țării.
Klaus Iohannis și-a anunțat, luni, demisia din funcția de președinte al României. El a menționat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie. Președintele Senatului, Ilie Bolojan, va prelua interimar funcția de președinte al României.
Oaauuu bre,. Tocmai pe el,. pe ăsta măăă ?? Altu mai prăpădit nici nu puteai găsi,. Ăsta nu are nimic in comun nici cu justiția, nici cu ordinea, nici cu politicul, mai ales de dreapta, ci e doar balast,. Obtuz și slugă totală,. De el aveți voi nevoie ?
Îşi desemnează succesorul???? Da ce, e rege, custode al coroanei liberale? I-a lăsat tac-su partidul Brătienilor moştenire??? Ce democaţie e asta??? Da ce să-i facem? Şi membrii partidului liberal sunt români. Şi deci proşti. Aferim, hala să ne fie că mai bine nu merităm
Strigoiul de la interne e numai bun sa preia stafeta penelista.are toate „calitatile” necesare: politruc de meserie,obedient si slugarnic,controlat de sistem si lipsit de coloana vertebrala.
Ce soarta are Romania,a plecat dracu si a venit tatasu.Asta ,cu tot respectu are o mutra de borfas.
Catalin Predoiu care si-a facut revelionul pe banii evvreilor in Elvetia alaturi de interlopul care a fugit cu banii Sima.
Astia se cred imparati :)) J eeegu ri ordinare si corupte. CATE DOSARE AVETI PREGATITE LA SECURITATE, CRIMINALILOR?
Toti sunteti ilegitimi. Toti politrucii! Turul 2 inapoi si reluarea alegerilor parlamentare. Absolut toata legislatia semnata pe genunchi in aceasta perioada ESTE NULA! ROMANIA ARE CONSTITUTIE! NU MAI TREBUIE SA EXISTE ORFONANTE SI HOTARARI CARE SA OCOLEASCA CONSTITUTIA! CONSTITUTIA este LEGEA! Nu avem nevoie de „traducatori” si de „norme metodologice”, prin care coruptii sistemului SA NE EXPLICE PE UNDE AVEM VOIE SI PE UNDE NU!
Va trebuie un presedinte care sa nu care energii grele dupa el si esential, compasiv.
Fat-frumos cu stea in frunte insa e greu, suspicios, uricios si decis a te rade.
Cum să ajungă borfașul ăsta președinte interimar ??? De noaptea minții.
Din rau in tot mai rau: dupa doua caricaturi politice la Cotroceni, Claus si Traian vine acum acest caraghios politic. Macar Traian era confundat afara cu ospatarul iar Claus cu portarul dar asta cu cine va fi confundat? Mai ales ca va raspunde in ungureste care pentru el este engleza.
Catu presedinte! Orban presedinte! Ciuca presedinte! Ce vremuri, ce oameni ce istorie glorioasa!
Acest camionagiu, infractor din PNL, a ajuns in fruntea țării noastre! Cum naiba doar infractorii ajung sa reprezinte Romania și cetățenii români demni și onorabili?
Ha, ha! Cari PNL, uăi? Aiela o limbat di mult! Voi nu videț’ că partidu’ cela o fo’ sechestrat di fostu’ partid al Trădătorul’i Băsiescu?…
Bolojan se pune bine cu justitia. Stie el de ce.
Dar treaba cu camionul cum sta? L-a furat sau nu?
si-a proprus sa dispara???
Generalul Vlad Iulian sau generalul Pleşiță nu erau disponibili? Tot de la Buzău şi ăsta…
Cum mă slugă fara Steaguri Românești la Oradea ? Uluitor ! Și vine în București ca să facă CE ?
Pleacă unii răi și dictatori și vin alții mult mai răi și lacomi de putere și averi.
Coaliția de gheață.
Încalcă foarte grav drepturile pensionarilor prin tăierea indexării pensiilor, drepturi legale, constituționale pentru a se îmbogăți ilicit, acești indivizi lacomi de putere și averi.
Pana miercuri, Bolojan va fi înnobilat preș al Romaniei si va lua premiul Nobel pentru chelie( cu nemuritoarea deviza ‘nobel ești/nobel trăiești’)
Succesorul PNL, garantul democrației din România nu putea fi decât de la Ministerul de Interne. Poliția, jandarmeria, SRI , SPP au prin caracter democrația în cuget și simțiri. Vai de mulți ani este plimbat prin diverse ministere acest domn Predoiu. Doamna Bolojan gyorsan la croitoreasă ca de miercuri (zi de post) sunteți prima doamnă.
PS. Doamna Dinu rămâne să adigure continuitatea?
Stapanii au decis ca Iohannis nu mai are putere si nu mai asculta nimeni de el. Asa ca au bagat omul lor de viitor si poporului extremist-proeuropean i se serveste iar pacaleala cu „primarul care a facut multe in orasul lui”. Parca vad ca la alegeri fug toti disperati sa il voteze asa cum l-au votat pe Petrov si Iohannis ca sa-i injure dupa 10 ani si s-o ia iar de la capat fara memorie si fara sa invete nimic.